Ziua Mihai Eminescu. Manifestări dedicate marelui poet la Biblioteca Judeţeană „Marin Preda”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La bibliotecă au fost expuse cărţile lui Mihai Eminescu
La bibliotecă au fost expuse cărţile lui Mihai Eminescu

Ziua Mihai Eminescu marchează, joi (15 ianuarie), 165 de ani de la naşterea poetului naţional.  Sub genericul „La Steaua care-a răsărit”, Biblioteca Judeţeană ” Marin Preda” din Alexandria găzuieşte astăzi o amplă manifestare dedicată sărbătoririi a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Instituţia organizatoare a ţinut să marcheze astăzi, 15 ianuarie, un dublu eveniment: 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale.

Cei care au trecut pragul bibliotecii au putut asista la expoziţia de carte din opera lui Mihai Eminescu, expusă în cadrul manifestărilor. Tot aici s-a organizat o expoziţie de grafică, intitulată  „Eminesciana”  aparţinând  artistului plastic Costel Lupu. Contribuţia la sărbătorirea a 165 de ani de la naşterea lui Eminescu şi-au adus şi elevii de la Liceul Teoretic ” Alexandru Ioan Cuza” care au expus desene inspirate din opera marelui poet.

Despre Eminescu şi opera sa  le-au vorbit celor prezenţi profesoarele Nicoleta Milea, Iulia Drăghici şi Nicoleta Cârnaru.

Ziua Mihai Eminescu

Elevii Şcolii gimnaziale nr. 7 Alexandria au susţinut un program artistic care a cu prins  dramatizarea unui fragment din „Scrisoarea a III-a”, sub îndrumarea profesoarei Iulia Drăghici.

„Şi te-ai dus dulce minune”... este genericul sub care, elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, îndrumaţi de profesoarele Gina Georgeta Curea (Mariana Bozeanu , Teodora Smârcea, Caliopi Dinu, Cornelia Neacşu, Călin Zoica, Mirela Ilicea, Mariana Ţînţariu, Ruxandra Ilie, Daniela Mircea au prezentat un moment artistic- din lirica eminesciană,- în limbile română, engleză, franceză, spaniolă şi un recital de vioară, susţinut de Florin Grindeanu.

Ultima parte a manifestărilor de la Biblioteca Judeţeană ” Marin Preda” a cuprins un  program cultural-artistic, susţinut de trupa de teatru „Scenik” şi de grupul folk „Arhaic”, conduse de Nicolae Doboş şi prezentate de Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman.

Ziua Culturii Naţionale marcată şi la Muzeu

Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman are program special de Ziua Culturii Naţionale. Între orele 9.00-17.00,aici,  vor putea fi vizitate gratuit expoziţiile: Înapoi în timp. Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman, sălile Neoliticul. Eneoliticul şi Tezaure monetare, Aspecte etnografice ale satului teleormănean, Colectivizarea în Teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată, Simbolul Crucii în arta populară teleormăneană, Şcoala teleormăneană de altădată, Retrospectiva Exponatul Lunii 2014.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite