VIDEO Cătălina Ştefănescu, pupila lui Liviu Dragnea, a făcut campanie electorală pentru PSD într-o biserică din Paris. Deputatul a fost primit cu huiduieli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Cătălina Ştefănescu a mers la Paris în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014 ca să le spună românilor din diaspora că Guvernul Ponta este singurul guvern preocupat de problemele nevoiaşilor. Mesajul PSD, transmis într-o biserică din Paris, a fost întâmpinat cu huiduieli.

Cătălina Ştefănescu, deputat PSD de Teleorman, împreună cu Stela Arhire, secretarul general pentru Diaspora al Partidului Social Democrat au făcut o vizită la Paris, la finalul lunii octombrie, în plină campanie electorală. Cele două social-democrate au făcut campanie electorală pentru PSD într-o biserică din Paris. N-au avut însă parte de o întâmpinare călduroasă din partea Diasporei. Oamenii veniţi la biserica ” Sfinţii Trei Ierarhi” pentru slujbă s-au arătat deranjaţi de tentativa de campanie electorală făcută de cele două doamne în lăcaşul de cult. 

În ciuda faptului că au venit cu promisiuni ( 20.000 de cărţi pentru cele trei biserici ale românilor din Paris), reprezentantele PSD au fost huiduite.

”Noi aici am venit să vă ajutăm şi avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a identifica problemele şi pentru a veni în rezolvarea lor. Trebuie să fim uniţi, suntem români! Vă mai spun un singur lucru: Diaspora nu are culoare politică. Noi aici suntem să vă ajutăm. Ajutaţi-ne ca să vă putem ajuta”, le-a spus Stela Arhire enoriaşilor din biserica ” Sfinţii Trei Ierarhi”. 

”Guvernul Ponta a fost primul Guvern care....”, a continuat secretarul general pentru Diaspora al PSD , dar  a fost oprit de huiduielile celor aflaţi în biserică.

”Nu-i normal!”, ” Jos Ponta” ” Să-i transmiteţi lui Ponta să nu fure atâta!”, ” Ponta ne-a furat!” au fost comentariile enoriaşilor nemulţumiţi.

image

Cătălina Ştefănescu a încercat să aducă mesajul social-democrat în lăcaşul de cult din Paris, dar a fost întâmpinată cu ostilitate de enoriaşii nemulţumiţi.

” Fiind singurul partid de stânga (nr. PSD) este singurul apropiat de nevoiaşi. Este singurul guvern care are un departament pentru românii de pretutindeni, care are un ministru pentru românii de peste hotare, tocmai pentru a intâmpina mai uşor probleme dumnevoastră”, a spus deputatul PSD. Răsunsul enoriaşilor a fost unul ostil: ”Politică nu în biserică!” 

Episodul  din Biserica ” Sfinţii Trei Ierarhi” a fost filmat, iar clipul a început să circule pe Internet. 

Incidentul de la Paris a fost trecut sub tăcere de social-democraţi care nu au povestit despre ostilitatea cu care partidul lui Ponta a fost primit în Diaspora. ”Le mulţumesc din suflet românilor din Franţa, care ne-au oferit mie şi Cătălinei Ştefănescu o primire extraordinară la Paris”, a scris pe pagina de Facebook, Stela Arhire după vizita la Paris.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Diaspora îşi cere dreptul la vot în stradă. Românii din Londra: „Azi se fură votul, mâine viitorul”

După o sâmbătă a protestelor românilor din ţară faţă de proasta organizare a Ministerului Afacerilor Externe la primul tur al alegerilor prezidenţiale în Diaspora, din cauza căreia numeroşi conaţionali nu au reuşit să voteze pe 2 noiembrie, a venit rândul românilor din străinătate să-şi manifeste nemulţumirile.

BUCUREŞTI. Adunare pe Facebook la un miting anunţat în Piaţa Universităţii împotriva lui Victor Ponta şi de solidaritate cu românii din diaspora.

Mai mulţi bucureşteni şi-au anunţat prezenţa la un protest la adresa lui Victor Ponta, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, evenimentul fiind anunţat pentru sâmbătă, 8 noiembrie 2014, ora 18.00, în Piaţa Universităţii.

TIMIŞOARA. Mii de timişoreni ies în stradă pentru Iohannis. Revoluţionarii pesedişti se pregătesc de scandal: „O să aveţi surpriză. Cu atât mai bine că e şi noapte”.  

Aproape 10.000 de timişoreni s-au înscris pe Facebook la protestul organizat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei. Primăria Timişoara a aprobat mitingul anti-Ponta între orele 18.00-20.00. Protestul “Dacă nu îl vrei pe Ponta preşedinte, ieşi în stradă”, se va organiza la scara naţională pe data de 15 noiembrie. Timişorenii nu au avut însă răbdare şi au organizat un miting sub genericul „Banatul are voce!”.

CLUJ. Cine sunt clujenii care ies în stradă, solidari cu românii din diaspora care nu au putut vota în primul tur. „Destul ne-a umilit Guvernul Ponta"

Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, un simbol al oraşului şi al libertăţii de exprimare, se va umple de oameni azi, 8 noiembrie, când de la ora 17.30, va avea loc un protest împotriva lui Victor Ponta, candidat la alegerile prezidenţiale 2014, în semn de solidaritate faţă de românii din diaspora care nu au putut să voteze în primul tur din cauza organizării proaste. Este al treilea protest organizat la Cluj pe această temă.

IAŞI. Protest în Capitala Moldovei. Ieşenii se solidarizează cu românii din diaspora, care nu au putut vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale. 

„Vechea Capitală are voce!”. Sub acest îndemn a fost anunţat, pe reţeaua Facebook, protestul de sâmbătă, 8 noiembrie, din Iaşi. Manifestarea urmează să să aibă loc începând cu ora 18.00, în faţa Prefecturii.

CONSTANŢA. Tinerii se răscoală. „Constanţa, ieşi în stradă dacă nu îl vrei pe Ponta preşedinte“. 

Sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 18.00, în parcul din faţa Primăriei Constanţa va avea loc o demonstraţie împotriva lui Victor Ponta, sub sloganul „Constanţa, ieşi în stradă dacă nu îl vrei pe Ponta preşedinte“.

CRAIOVA. Miting de solidaritate cu românii din diaspora care nu au putut vota, organizat la Craiova, în Piaţa Mihai Viteazul.

Un miting de solidaritate cu românii din diaspora care nu au putut vota va fi organizat, astăzi, e la ora 18.00, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova.Protestatarii vor ca guvernul să organizeze mai multe secţii de votare pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, iar astfel toţi românii din diaspora să nu mai fie nevoiţi să stea ore în şir la coadă fără să nu ajungă să îşi exercite dreptul la vot.

ORADEA. Miting anti-Ponta, la Oradea. Tinerii, solidari cu românii din diaspora care nu au putut vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, din cauza proastei organizări.

Orădenii ies sâmbătă, 8 noiembrie, să protesteze împotriva lui Victor Ponta, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale 2014, în semn de solidaritate cu românii din diaspora, care nu au putut să voteze în primul tur al alegerilor din cauza organizării proaste. Acţiunea se va desfăşura în Piaţa Unirii, de la ora 16.00.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite