VIDEO Cum arată cel mai înalt drum asfaltat din lume şi când este indicat să fie traversat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Karakorum este numele autostrăzii situate la cea mai mare înălţime din lume, unde vremea este aproape mereu capricioasă, dar priveliştile sunt copleşitoare. Drumul leagă China de Pakistan şi a fost construit pe unul dintre vechile trasee ale Drumului Mătăsii.

Karakorum este cel mai înalt drum pavat din lume care leagă vestul Chinei de Pakistan. A fost construit pe una dintre puţinele rute care traversează Munţii Himalaya, dar şi pe una dintre cele mai vechi trasee ale Drumului Mătăsii. 

În ultima perioadă, Autostrada Karakorum a devenit o destinaţie turistică în special pentru ciclişti, se arată pe wikivoyage.org.  Însă, în ultimii ani, călătoriile cu bicicleta au scăzut din pricina atacurilor teroriste.

The Guardian a afirmat despre autostradă că e a treia destinaţie turistică din Pakistan. Totodată, potrivit sursei citate, Karakorum reprezintă şi cel mai înalt punct de trecere a frontierei din lume, la o altitudine de peste 4.600 de metri.

„Este drumul spre paradis - dacă vă place să exploraţi munţii, asta este destinaţia potrivită! E considerată una dintre cele mai grele urcări alpine din lume. Conduceţi cu grijă, deoarece e un drum de munte cu curbe“, scriu cei de la dangerousroads.org.

Construcţia spectaculoasei autostrăzi a început în 1959 şi abia după 27 de ani a fost finalizată, în 1986. 810 de pakistanezi şi 82 de chinezi şi-au pierdut viaţa la construcţia acestui drum. Drumul are o lungime de 1.300 kilometri, dintre care circa 890 sunt pe teritoriul chinez.

Parcurgerea drumului este o reală provocare deoarece autostrada are multe curbe şi oricând secţiuni din autostradă pot fi blocate de avalanşe, ninsori puternice şi alunecări de teren. Din acest motiv, mai precizează cei de la dangerousroads.org, e bine ca o călătorie pe acest drum să se facă primăvara sau la începutul toamnei:

„Ploile puternice ale musonilor, în jurul lunilor iulie şi august, provoacă alunecări de teren ocazionale care pot bloca drumul ore întregi sau mai mult. Trecerea frontierei dintre China şi Pakistan la Khunjerab  este deschisă numai între 1 mai şi 31 decembrie a fiecărui an. (...) Condiţiile se pot schimba rapid şi pot fi dure“.  

VIDEO O călătorie cu bicicleta pe Autostrada Karakoram, cu popasuri la Lacul Nisupurilor Albe, Lacul Karakul unde temerarii pot petrece o noapte în iurte, apoi în Ţinutul Taheman

Mai puteţi citi:

VIDEO Spectaculoasa autostradă de peste mări. În ce filme celebre a apărut

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite