Viaţa uimitoare a Sarmizei Bilcescu, prima femeie avocat din Europa, care a dărâmat un sistem, dar n-a profesat niciodată

Sarmiza Bilescu a fost prima femeie din Europa care a obţinut titlul de doctor în Drept. A luptat cu un sistem şi a dărâmat mitul potrivit căruia meseria de avocat era destinată exclusiv bărbaţilor. A fost o deschizatoare de drumuri şi a schimbat mentalităţi, militând intens pentru dreptul femeilor la educaţie, însă nu a profesat niciodată la bară.

Sarmiza Bilcescu este românca rămasă în istorie ca fiind deschizătoare de drumuri pentru femei în domeniul avocaturii. A trăit într-o epocă în care femeile nu aveau drepturi civile, sociale sau politice egale cu ale bărbaţilor. A reuşit să învingă sistemul, a militat pentru emanciparea femeii prin puterea propriului exemplu şi a reuşit să schimbe menatalităţi.

Cea care avea să devină prima femeie licenţiată în Drept din Europa, prima româncă avocat şi prima femeie din lume care a obţinut un doctorat în Drept s-a născut la Bucureşti, pe 25 aprilie 1867. Tatăl ei, Dumitru Bilcescu, bun prieten al familiei Brătianu, şi-a dorit un băiat. Temperamentul de mai târziu al copilei botezate după numele Sarmisegetuza şi alintată „Miza” avea să se apropie de cel al unui băiat. Sarmiza, copila bătăioasa care se lua la trântă cu baieţii lui Brătianu, şi-a căpătat în copilărie porecla de „Voinica“. A studiat acasă până la vârsta de şapte ani cu dascălul Păun, iar mai apoi la vârsta adolescenţei a frecventat cursurile Colegiului „Sf Sava“ din Capitală. A promovat Bacalaureatul la vârsta de 17 ani.

A lăsat Literele pentru Drept

La vârsta studiilor universitare, prima opţiune a tinerei a fost Facultatea de Litere. A plecat la Paris însoţită de mama ei, Maria Bilcescu. Din cauza epidemiei de holeră a revenit în scurt timp acasă, iar momentul a fost unul decisiv pentru viitorul ei. Având susţinerea tatălui ei, Dumitru Bilcescu, Sarmiza se decide să revină la Sorbona, însă nu la Litere, ci la Facultatea de Drept.

Înscrierea la Drept a româncei care avea doar 17 ani a stârnit rumoare. Drumul până la licenţă nu a fost unul uşor, din cauza prejudecăţilor vremii. Prezenţa unei femei, în mijlocul bărbaţilor studenţi la Drept, nu a fost văzută cu ochi buni de către profesorii de la Sorbona. „Primirea din partea profesorilor a fost glacială, iar primirea din partea studenţilor a fost făcută cu foarte mult respect”, povestea Sarmiza despre momentul intrării în rândurile studenţilor de la Drept. Se spune că, la unul dintre primele cursuri, românca a fost „poftită” de un profesor să iasă afară din sala de curs. „Fără femei!... Ştiinţa se face între bărbaţi!“, ar fi zis  Paul Sonday, profesor la Sorbona, la apariţia Sarmizei Bilcescu în amfiteatrul plin de studenţi bărbaţi.

Sarmiza a fost decisă însă să-şi urmeze drumul şi a susţinut în faţa profesorilor de la Sorbona că dreptul la educaţie al unei femei nu poate fi îngrădit. Românca nu a cedat nicicând, la câteva luni de la înscriere, portarul i-a interzis intrarea în Facultate.

„Într-o ţară în care chiar şi pe uşile închisorilor stă scris: «Libertate, Egalitate, Fraternitate», nu puteţi împiedica o femeie să se instruiască, doar pentru că este femeie!“, le-ar fi spus românca francezilor de la Sorbona. Mama ei, Maria Bilcescu, i-a stat alături în toţi cei cinci ani de facultate. Tânăra, respinsă iniţial de profesori, şi-a trecut toate examenele cu bine. „Neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil“, au descris-o, la finalul studiilor, aceiaşi profesori care o respinseseră din cauza mentalităţii.

Prima femeie doctor în Drept

Ziua de  12 iunie 1890 avea să rămână în analele Universităţii de Drept de la Sorbona drept prima zi în care o femeie şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Drept şi a obţinut titlul academic de doctor în Drept. Sarmiza Bilcescu avea doar 23 de ani când şi-a susţinut teza, intrând în istorie pentru totdeauna. Teza s-a numit „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez“ şi a fost un document care a promovat ideea egalităţii femeii cu bărbatul în căsnicie şi în privinţa drepturilor asupra copilului.

Românca a obţinut titlul de doctor în Drept şi numele ei a făcut înconjurul întregii prese din Europa. „Sarmiza Bilcescu – o tânără româncă – doctor al Universităţii pariziene“, au titrat ziarele pariziene şi informaţia a fost preluată şi de presa din ţara natală. Prima redută, cea de la Sorbona, fusese cucerită. Până la dreptul de a profesa, Sarmiza trebuia să învingă şi sistemul din România, unde intrarea în Baroul de avocaţi era rezervată exclusiv bărbaţilor.

Admisă în Barou

După susţinerea tezei de doctorat, românca a revenit în ţară. A făcut o cerere către Baroul Ilfov prin care solicita dreptul de a fi înscrisă ca avocat. România şi Baroul de Avocaţi din ţară era primul din Europa la care ajungea o astfel de cerere, depusă de o femeie. Consiliul avocaţilor, condus la vremea respectivă de Take Ionescu, a deliberat cu greu asupra cererii. Cum niciodată până la acea vreme nu se luase în calcul pătrunderea unei femei în domeniul avocaturii, factorilor decizionali nu le-a fost uşor să dărâme un mit. Concluzia finală a fost însă: „Nu este cu putinţă de a împiedica petiţionara de a fi înscrisă ca avocat“, iar Sarmiza a devenit prima femeie avocat din Europa. Decizia Consiliului avocaţilor din România de a permite intrarea unei femei în rândurile avocaţilor a fost salutată de toată Europa. 

Nu a pledat niciodată la bară

Odată obţinut dreptul de liberă practică, după un drum în care a dovedit că este egala bărbaţilor şi poate profesa cot la cot cu ei, Sarmiza ar fi putut avea în faţă o carieră strălucită în domeniul ales. Nu însă în România secolului trecut, dominată de mentalităţi care puneau femeia pe o treaptă inferioară bărbaţilor. Ocolită de clienţi care s-au ferit să aleagă o femeie avocat, Sarmiza a înţeles că nu va  putea profesa. Nu a ajuns niciodată la bară, dar a dat consultaţii celor care aveau nevoie de sfaturile unui avocat. S-a dedicat vieţii de familie, actelor de caritate şi acţiunilor de militare pentru drepturile femeilor. În 1897, s-a căsătorit cu inginerul Constantin Alimănişteanu. 

Evocată în presa vremii

Deşi nu a pledat niciodată la bara avocaţilor, Sarmiza Bilcescu a fost una dintre cele mai cunoscute figuri feminine ale secolului trecut. S-a implicat în acţiuni caritabile şi culturale, a fost prietena reginei Maria, căreia i-a predat lecţii de limba română, a susţinut concerte de pian.

Dovezi ale celebrităţii Sarmizei în epoca ei au rămas articolele elogiative, publicate în presa vremii. Despre Sarmiza Bilcescu, „Foaia Populară“ apărută la data de 31 mai 1898 nota: „Singura femee doctor în drept în ţara românească. Cine n-o cunoaşte? Fiica d-lui Bilcescu, marele proprietar din Capitală, şi-a terminat studiile universitare la Paris, unde a luat doctoratul magna cum laude. Reîntoarsă în ţară, a fost obiectul admiraţiunei şi curiozităţei generale. Spirit neobosit, a căutat să-şi desfăşoare activitatea, dar a fost împiedicată: nu i s-a acordat dreptul de a pleda. Dacă energia i-a fost astfel împiedicată într-o direcţie, în schimb, comorile sufleteşti s-au desfăşurat în toată splendoarea lor: a face bine, nimeni nu e în stare a te opri. Cine nu a văzut-o în comitetul de patronare a atâtor baluri cu scopuri de binefacere? Cine nu a zărit-o ore întregi la societatea «Furnica», unde, ca o adevarată furnică, adună din toate părţile spre a ajuta atâtea fete sărace, care şi azi o bine-cuvântează? Şi în această neîncetată activitate: a împărţi în dreapta şi stânga milă, a trecut câţiva ani după reîntoarcerea sa în ţara. Şi, într-o zi, Bucureştenii aflară cu entusiasm ca d-şoara Sarmisa Bilcescu va deveni Doamna Alimanişteanu, soţia celui mai distins inginer de mine, destinat a ocupa înalte demnităţi în ţară. Azi. D-na Alimanişteanu nu va mai bate, de sigur, la porţile Înaltei Curţi de Casaţie, solicitând dreptul de a pleda: azi bate la porţile vieţei, invocând dreptul pe care natura nu-l refuza nici unei fiinţe, femee sau bărbat, dreptul cel sfânt, cel înalt: acel al membrului folositor societăţei”.

„Mama celor necăjiţi, sprijinul studenţimii“

Sarmiza Bilcescu a militat pentru dreptul la educaţie al femeii şi pentru egalitate între femei şi bărbaţi, fiind una dintre primele feministe din istoria ţării. A înfiinţat Societatea Domnişoarelor Române. Tot ea a creat, în 1913, Consiliul Superior al Industriei casnice. A creat centre pentru lucrul costumelor naţionale, ateliere de cusătorie în mediul rural. A deţinut funcţia de Preşedintă a Federaţiei Femeilor Universitare. A cochetat şi cu cariera politică, candidând în anii ’30 pe listele Partidului Naţional Liberal. A fost supranumită „mama celor necăjiţi şi lipsiţi, sprijinul studenţimii“ pentru actele de caritate şi ajutorul dat celor din jur.

În 1935, a ieşit din viaţa publică şi s-a retras la Româneşti-Muscel. Aici a murit pe 26 august 1935, fiind îngropată în costum naţional. Prin testament a lăsat 25 de milioane de lei, pentru construirea clădirii Palatului Industriei Casnice.