Tudor Arghezi a fost călugăr, diacon, bijutier şi ziarist. A făcut închisoare de două ori, a vândut cireşe pentru a supravieţui şi a scris pe hârtie igienică

Tudor Arghezi a fost călugăr, diacon, bijutier şi ziarist. A făcut închisoare de două ori, a vândut cireşe pentru a supravieţui şi a scris pe hârtie igienică

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi a trăit într-o viaţă de om cât alţii în zece. A fost călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica şi diacon. A muncit în străinătate ca bijutier şi ceasornicar. Nu şi-a încheiat studiile liceale, a făcut închisoare de două ori din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist. A fost interzis de comunişti, trăind la limita supravieţuirii din vânzarea cireşelor de la Mărţişor.

„Orice viaţă de om începe de mai multe ori”, spunea Tudor Arghezi şi acesta pare a fi principiul după care şi-a trăit destinul întortocheat şi fabulos deopotrivă. Tudor Argezi este unul dintre cei mai prolifici autori din literatura română şi unul dintre poeţii cu o importantă contribuţie la dezvoltarea liricii româneşti.
 
În spatele autorului lui ”Zdreanţă” şi al ”Florilor de mucigai” stă o personalitate complexă şi un destin remarcabil. Arghezi a avut de-alungul vieţii peste zece meserii, a oscilat între credinţă şi îndoială în relaţia cu Dumnezeu şi a făcut închisoare pentru convingerile exprimate ca publicist. A fost favorizat de unele regimuri şi interzis de altele, fiind considerat într-o vreme ”duşmanul poporului”, iar în alta ”poet naţional”.
 
Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la Bucureşti, pe 21 mai 1880. Tatăl, Nae Theodorescu, era originar din Gorj. A fost nevoit să se întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei financiare precare a familiei. Între 1887 şi 1891 a fost elev al Şcolii primare „Petrache Poenaru”. A urmat iniţial cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” şi mai apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din Bucureşti. Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere dând meditaţii. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. A abandonat studiile la 18 ani, fără să susţină Bacalaureatul. La 18 ani era deja angajat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila. 
 
Pseudonimul Arghezi, inspirat din denumirea latină a Argeşului-Argesis
 
A folosit pentru prima dată pseudonimul Tudor Arghezi în perioada 1897-1899, pe vremea când începuse să publice poezii şi proză scurtă în reviste. Aşa cum va explica mai târziu, a ales pseudonimul Tudor Arghezi, îmbinând numele de familie al tatăului (Theodorescu-Tudor) cu denumirea latină a  Argeşului (Argesis). 
 
Despre primele scrieri ale adolescentului poet, Alexandru Macedonski spunea: “Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai stralucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalităţile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi si în străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei.”
 
Se spune că la 19 ani cel care avea să devină poetul Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita de care era îndrăgostit a murit şi tânărul tulburat a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu.
 
Călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica
 
Aşa a ajuns viitorul poet Tudor Arghezi, la doar 19 ani, călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica. Cei patru ani în care Arghezi a purtat straie bisericeşti au stârnit nenumărate controverse. Autorităţile bisericeşti de mai târziu l-au considerat un călugăr care a încălcat canoanele. Alţii au spus despre poet că a ales calea bisericească din comoditate şi că a fost avansat diacon graţie intervenţiilor unei rude, înaltă faţă bisericească. Cert este că, în 1900, odată întrat în obştea Mănăstirii Cernica, tânărul de 19 ani părea că şi-a ales singur destinul. La slujba de călugărie asistă bunul său prieten Gala Galaction, cu care a legat încă din primii ani de liceu o trainică legătură ce urma să dureze şase decenii. E hirotonisit diacon şi adus la Mitropolie ca secretar. Mitropolitul Iosif Gheorghian îl recomandă „Referent de conferenţiar pentru religie comparată la Şcoala de ofiţeri”.
 
Călugăr fiind, Arghezi nu a întrerupt nici activitatea literară şi nici pe cea publicistică. Osclinând între credinţă şi necredinţă, autorul celor mai necanonici Psalmi din literatură a continuat să caute răspunsuri la întrebările legate de existenţa lui Dumnezeu, chiar între superiorii pe linie bisericească. Îndoiala călugărului Iosif n-a fost însă privită cu ochi buni. Arghezi nu s-a regăsit în viaţa monahală şi nici în straiele bisericeşti. Pe vremea când era slujbaş al bisericii, Arghezi a avut o intensă corespondenţă cu Aretia Panaitescu, o tânără de care se îndrăgostise. După o serie de critici dure aduse la adresa conducerii Mănăstirii Cernica şi după mai multe abateri disciplinare, diaconul Iosif se desparte de lumea monahală. Şi-a dat demisia din funcţia de diacon în 1905 şi a plecat în Franţa.
 
Copil nelegimit
 
În urma unei legături amoroase cu Constanţa Zissu, lui Tudor Arghezi i se naşte în 1905, la Paris, primul copil, nelegitim- Eliazar Lotar. Acesta ar fi fost, se pare, principalul motiv pentru care poetul părăseşte ţara. Pleacă la Paris cu gândul să reglementeze situaţia copilului nelegitim. De la scopul iniţial al părăsirii ţării, destinul lui Arghezi îi duce din nou pe căi nebănuite. De la Paris, ajunge în Elveţia unde vrea să urmeze cursurile Universităţii Catolice de la Fribourg. Cum nu avea bacalaureatul, visul lui Arghezi de a ajunge student este imposibil. A stat o vreme la Mănăstirea Cordelierilor din Elveţia, unde i s-a propus să treacă la catolicism, însă Arghezi a refuzat. Asistă la cursurile Universităţii din Geneva.
 
Ceasornicar şi bijutier
 
Se spune că a făcut naveta între Paris şi Geneva cu motocicleta şi pentru a-şi câştiga existenţa în cei cinci ani cât a trăit pe meleaguri străine a prestat diverse meserii. A lucrat ca bijutier şi ceasornicar  în Elveţia. A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa limba engleză. Ajunge în final în Italia, muncind şi aici din greu pentru a-şi câştiga existenţa. Despre anii petrecuţi în Europa, Arghezi avea să declare mai târziu că perioada a fost o etapă fără de care nu s-ar fi desăvârşit ca scriitor.
 
Ziaristul pamfletar
 
Revenit în ţară în 1912, Arghezi începe o intensă acivitate publicistică. La 5 noiembrie 1915 se căsătoreşte cu Paraschiva Burda. Ca publicist, Arghezi se afirmă îndeosebi ca pamfletar. De altfel, după declaraţiile sale, în opinia lui Arghezi, pamfletul ca gen jurnalistic reprezenta adevărata ”renaştere literară”. „Pamfletul săvârşeşte pentru artă şi compensaţiile vieţii sociale o operă de înviorare. El poate fi ori bine, ori idiot scris. O linie medie nu există. Pamfletul bun este mai rar ca o bună poezie. De aceea a fost profesat numai de oameni inteligenţi”, spunea Arghezi.

Învinuit de trădare şi colaboraţionism cu nemţii
 
În 1919, după o serie de articole în care şi-a exprimat părerea despre menţinerea neutralităţii României în primul război mondial, Arghezi este învinuit de trădare şi colaboraţionism cu forţe germane. Alături de alţi patru ziarişti, printre care şi Ioan Slavici, Arghezi este condamnat la ”cinci ani de recluziune” şi este întemniţat la Văcăreşti. 
 
Din închisoare, Arghezi trimite scrisori prin care cere eliberarea: ” Va cer iertaciune ca Va scriu. De la intoarcerea Dv. în tara am pornit de mai multe ori să o fac, dar o ratiune de inoportunitate, pe care de data asta izbutesc să o înving, m-a îndepartat continuu de la impulsul meu spontaneu. Stiţi, poate, că sunt închis, dimpreuna cu patru colegi de presa, dintre care unii V-au fost si V-au rămas recunoscatori şi devotati. Capriciile rău informate ale unor adversari fantezisti ne-au dus în faţa Curtii Martiale, care amestecandu-ne pe toti în acelasi dosar şi în aceeaşi cauză, ne-a condamnat pentru articole de ziar, scrise sub ocupatie, la pedepse în disproportie cu vina noastra - daca vina a fost - fără să se fi ostenit cineva să se opreasca la antecedentele inculpatilor si să faca deosebirile de rigoare” (28 august 1919).
 
După un an de închisoare este eliberat, prin decret regal, cu ceilalţi colegi ziarişti de detenţie. ”Flori de mucigai” şi ”Poarta neagră” au fost inspirate din trăirile poetului din închisoarea de la Văcăreşti.
 
Şi-a făcut casa lângă închisoare
 
Terenul pe care şi-a construit celebra locuinţă ”Mărţişor” a fost cumpărat de Arghezi în 1926. Pe dealul Mărţişorului, în vecinătatea închisorii Văcăreşti, pe terenul de 17.250 de m.p, Arghezi începe să cultive pomi fructiferi şi viţă de vie. Construcţia casei, a anexelor gospodăreşti, amenajarea tipografiei unde meşterul tipograf Arghezi visa să-şi publice cu mâna lui toate scrierile au durat 15 ani.
 
Debut la 47 de ani
 
În 1927, la 47 de ani, Tudor Arghezi îşi publică primul volum. Debutul său are loc la 31 de ani de la apariţia primelor scrieri. Primul său volum de versuri, “Cuvinte potrivite”, este primit de criticii vremii cu elogii. Se spune că unii critici au vorbit despre poetul Arghezi la apariţia primului volum tipărit ca fiind „cel mai mare poet român de la Eminescu încoace”. 
 
Boala misterioasă
 
În 1939, Arghezi se îmbolnăveşte subit şi cade într-o suferinţă care părea să îi aducă moartea. Se vindecă miraculos, datorită unui medic excentric pe nume Grigoriu-Argeş. Pe seama misterioasei boli a lui Arghezi s-au făcut de-alungul anilor mult speculaţii. S-a spus că ar fi avut cancer şi că graţie unui tratament miraculos excentricul doctor l-ar fi pus pe picioare. Alte voci au susţinut că, de fapt, Arghezi nu a avut cancer ci ar fi suferit de sciatică, boală pentru care medicul nu i-ar fi administrat în realitate niciun medicament real, ci doar unul cu efect placebo. 

Arghezi gazetarul
 
Ziaristul Arghezi spunea că ”A înjura este o artă literară tot atât de spinoasă ca şi lauda“. Şi-a folosit talentul literar dezvoltând pamfletul ca specie jurnalistică în presa românească. ”Pamfletul se învârteşte în jurul obiectului cu oarecare frumuseţe de corb: între două zboruri circulare, ciupeşte, zgârie, înţeapă, rupe. Pamfletul se lucrează cu undreaua, cu peria de sârmă, cu răzătoarea sau cu fierăstrăul bijutierului; şi uneori, în clipele supreme, cu sculele măcelăriei”, spunea Arghezi despre pamflet.
 
Despre ziaristul Arghezi se spune că detesta ipocrizia din breaslă. „Gazetarii noştri sunt doar profesionişti. Ei se duc la punga mai mare şi la reuşita imediată. Munceşti zece ani într-o redacţie, cu directorul tău, cot la cot. S-ar crede că o simpatie v-a legat şi îndatoriri îndelungate. Dimpotrivă, într-o bună zi, sau redactorul pleacă, sau directorul îl concediază pentru că un candidat neprevăzut îi propune servicii cu preţ scăzut. Nici o părere de rău, nici o îmbrăţişare, nici o nevoie de a strânge legăturile mai mult, de a le face eterne între tovarăşii de până ieri. Este adevărat că viaţa este un lucru trist şi tragic, dar omul dispune de resorturi mari ca să facă din ea un apostolat sau o bucurie“, spunea poetul.
 
Închis din cauza pamfletului  Baroane”
 
Arghezi şi-a continuat intensa activitatea publicistică, concentrată pe pamflete, în care nu s-a sfiit să-şi exprime părerile chiar dacă acestea erau contrare regimului în vigoare. În 1943 ajunge din nou la închisoare din cauza unui pamflet.
 
În pamfletul ”Baroane”, adresat şefului Legaţiei Germane în România, baronul Manfred von Killinger, Arghezi  îşi exprimă în mod liber atitudinea antifascistă: „Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit? Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune! I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!... Scrie Ştefan? ? Nu scrie!... Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete şterse de sânge?”. 
 
Se spune că din cauza pamfletului ”Baroane”  Arghezi a fost la un pas de a fi trimis într-un lagăr de exterminare german sau de a fi asasinat de Gestapo. Pedepsit pentru atitudinea antifascistă, Arghezi a stat un an la închisoare, la Târgu Jiu.
 
Interzis de comunişti, a trăit la limita supravieţuirii vânzând cireşe la Mărţişor
 
Viziunea lui Arghezi despre viaţă şi artă s-a dovedit a fi în totală contradicţie cu convingerile regimului socialist impus de sovietici şi, începând cu 1947, publicistului Arghezi i se interzice orice apariţie în presă. Poetul intră în cea mai neagră perioadă din viaţa sa. Este atacat în 1948 în ”Scânteia” într-un celebru articol ”Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care întreaga operă a poetului terfelită. În cei mai grei ani din viaţa sa, Arghezi a fost exilat la Mărţişor. Cărţile poetului au fost retrase din librării, tipografia de la Mărţişor devastată. Comuniştii au vrut să îi ia şi casa. Alături de soţie şi cei doi copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi, poetul a dus în toţi anii în care a fost interzis o luptă pentru supravieţuire.
 
„Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă ca să le încălzească", povestea Baruţu Arghezi în interviurile date mai târziu. Mulţi ani, familia a dus un trai la limita supravieţuirii, trăind din banii scoşi pe vânzarea cireşelor de la Mărţişor.
 
A scris pe hârtie igienică
 
Arghezi a continuat să scrie în toţi ani în care a fost interzis. „La un moment dat, tata nu mai avea nici măcar hârtie de scris. A fost silit să scrie cu creionul pe hârtie de WC, care atunci se mai găsea sub formă de pachete dreptunghiulare, găurite într-un colţ de un fir de sârmă", povestea în interviuri, fiul  Baruţu Arghezi. S-au creat adevărate legende despre manuscrisele de la Mărţişor, urmărite de Securitate.
 
Se spune că, pentru a nu fi confiscate, manuscrisele au fost îngropate la rădăcina unui tei, fiind mai apoi dezgropate şi ascunse în podul casei. Multe dintre însemnările lui Arghezi din anii în care a fost interzis s-au pierdut. Altele au fost aduse la lumină de familie.

Reabilitat după ce a acceptat compromisul
 
Din 1952, Arghezi a început să fie reabilitat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Poetul a plătit un preţ pentru revenirea în viaţa publică: articole favorabile regimului Dej. Compromisul făcut cu regimul pentru a supravieţui ca poet i-a permis lui Arghezi să publice din nou, însă despre volumele din acea perioadă se spune că nu l-ar reprezenta ca poet, având o anume înclinaţie socialistă. Complet reintegrat în viaţa publică, Arghezi este sărbătorit ca poet naţional în 1960, la împlinirea vârstei de 80 de ani  şi în 1965, când aniversează 85 de ani. Arghezi a murit pe 14 iulie 1967 şi a fost înmormântat cu funeralii naţionale.
 
Din învăţăturile lui Arghezi
 
”Nu e destul să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva”.
 
”De la intenţie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilităţii”.
 
„Dezvaţă-te să respecţi faţada până ce n-ai văzut interiorul”.
 
„A avea mult înseamnă adesea a stăpâni puţin”.
 
„Un leneş sau un incapabil se răzbună cu scuza morală că n-a avut noroc.”
 
„Orice viaţă de om începe de mai multe ori”.
 
”Viaţa noastră oscilează între două contradicţii: datoria de a spune adevărul şi necesitatea de a-l ascunde”.
 
”Dragostea neîmpărtăşită e ca o tăiere de fierăstrău în buştean uscat şi se încheie cu ură şi răzbunare”.
 
”Speranţa este un vis cu ochii deschişi”.
 
”Cartea nu aduce doar leac pentru suflet, dar şi vindecarea de lene şi laşitate”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: