Trei alexăndreni au fost înşelaţi prin metoda ”Accidentul” în primele zile din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii cer bani victimelor prin intermediul apelurilor telefonice
Suspecţii cer bani victimelor prin intermediul apelurilor telefonice

Metoda ”Accidentul” continuă să facă victime. De la începutul anului 2017 , în Teleorman s-au înregistrat trei cazuri de înşelăciune prin această metodă.  Potrivit poliţiştilor, infractorii preferă persoanele mai în vârstă, ai căror copii sunt plecaţi în străinătate sau locuiesc în alte localităţi din ţară.

Trei cetăţeni din Alexandria au fost păcăliţi de hoţi prin metoda ”Accidentul”, în prima săptămână din 2017. Oamenii au fost păgubiţi de diverse sume de bani după ce au dat crezare înşelătoriei prin intermediul telefonului. Modul de operare a fost acelaşi în toate cazurile.  

”Suspecţii folosesc un limbaj evoluat, comunicându-i potenţialei victime, folosindu-se de o falsă calitate, faptul că o rudă apropiată este victima unui accident de circulaţie sau este reţinută de organele de poliţie, solicitându-i acesteia sume de bani pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentului de circulaţie, ori pentru intervenţia medicală chirurgicală, în scopul salvării presupusei victime. După întărirea convingerii, aceştia comunică condiţiile ce trebuiesc îndeplinite în cel mai scurt timp pentru a putea intra în posesia banilor, care au ca scop salvarea presupusei victime”, explică Teodora Dragole, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman.

În ciuda faptului că metoda ”Accidentul” a fost foarte mediatizată şi în ciuda apelurilor făcute de oamenii legii, hoţii încă mai găsesc victime care cad în plasă. Oamenii nevinovaţi răspund solicitărilor venite de la celălalt capăt al firului şi urmează indicaţiile date de hoţi . ” De obicei se cere plasarea sumei de bani în anumite locuri în parcarea din faţa unor blocuri, magazine sau trimiterea unor sume de bani prin serviciile de transfer rapid, pe numele unor persoane”, mai spune reprezentantul IPJ.

Abia după ce iau, într-un final, legătura cu ruda despre care li s-a spus că ar fi fost implicată într-un accident, păgubiţii realizează că au fost înşelaţi şi depun plângere la poliţie.

Informaţii utile în caz de accident

”Nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări. Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau  înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie”, avertizează IPJ Teleorman. 

Orice informaţie primită prin telefon trebuie verificată: ”Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru. Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune”.

Cum trebuie să procedaţi dacă ajungeţi în vizorul hoţilor

Având în vedere amploarea fenomentului, poliţiştii au transmis cetăţenilor din Teleorman o serie de sfaturi pentru a se feri de înşelăciuni prin metoda ”Accidentul” : ”Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare. Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul. Chiar dacă cel care sună ,,vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere. Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112,  pentru a primi sprijin de specialitate! În nici un caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist”.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite