Tradiţia ursitului la români. Acum 100 de ani, ursitoarele erau aşteptate cu masa pusă, iar părinţii erau veseli, de frică să nu supere zânele

Tradiţia ursitului la români. Acum 100 de ani, ursitoarele erau aşteptate cu masa pusă, iar părinţii erau veseli, de frică să nu supere zânele

În urmă cu 100 de ani se credea că Ursitoarea, Soarta şi Moartea stabileau viitorul copilului

În urmă cu 100 de ani, ursitoarele erau aşteptate cu masa pusă. Se credea că soarta unui nou-născut depinde de cele trei zâne, Ursitoarea, Soarta şi Moartea, care stabileau calităţile copilului şi momentele vieţii.

Tradiţia ursitoarelor la români, păstrată până în zilele de astăzi, vine din vremuri străvechi. Credinţa populară în ursitoare, în care oamenii aşteaptă semne privind destinul pe care îl va avea copilul nou-născut, îşi are rădăcinile în mitologia greacă. De la cele trei babe Moira, zâne urâte şi rele în mitologia greacă, se trag ursitoarele românilor, transformate de credinţa populară în zâne surori sau fecioare nemuritoare.
 
”Ursitoarele, numite adesea şi Ursite, sunt trei fete sau mai bine zis trei zâne care vin să croiască ursita copilului nou-născut, întotdeauna în săptămâna care s-a născut copilul, în nopţile fără soţ, adică a treia, a cincea sau a şaptea noapte”, explică etnologol Simion Florea Marian în ”Naşterea la români”.
 
După unele credinţe, ursitoarele aveau nume. Ursitoarea era cea mai mare dintre ele, cea care ţinea fusul şi furca şi stabilea cursul vieţii. Soarta era cea care prezicea destinul, iar  Moartea era cea care stabilea când se va curma viaţa celui abia născut. În mitologia populară românească se credea că ursitoarele sunt surorile ielelor rele care sucesc minţile oamenilor şi le pocesc trupul.
 
Se credea despre ursitoare şi iele că se întâlnesc toate o singură dată pe an şi, de bucurie că s-au văzut, dansează o horă drăcească pe care ochii muritorilor de rând nu au voie să o vadă. Ursitoarele erau imaginate îmbrăcate în  rochii lungi, albe, cu fluturi şi cu fire de aur. Despre cea mai mare dintre ursitoare se spunea că umblă îmbrăcată într-o blană de aur, având la brâu o furcă de care este legat un caier de lână albă sau neagră amestecată cu mătase şi fire de aur
 
Românii de acum un secol credeau că, înainte de veni să stabilească soarta copilului, ursitoarele se sfătuiau între ele. Exista credinţa că, în vremurile străvechi, ursitoarele se şi arătau oamenilor. ”În timpurile vechi în care oamenii erau mai buni şi mai drepţi, şi nu aşa răi, invidioşi şi păcătoşi ca în ziua de astăzi, se zice că mulţi le vedeau cum vin şi le auzeau cum urzesc, cu deosebire moaşele care vegheau copiii nou-născuţi şi pe mamele acestora”, mai spun etonologul.
 
În credinţa că fiinţele mitologice vin la capul nou-născutului să-i stabilească destinul, pe nevăzute, ţăranii români de acum un secol lăsau ferestrele deschise în zilele fără soţ, din prima săptămână de naştere a copilului.
 
Ursitoarele erau întâmpinate cu mâncare
 
Pentru că le credeau fiinţe foarte ”supărăcioase”, românii de acum un veac încercau prin diverse obiceiuri să îmbuneze zânele care veneau să urzească copilul. Obiceiurile legate de întâmpinarea ursitoarelor difereau acum 100 de ani de la o zonă la alta. În Ardeal se spunea că, pentru a fi împăcate şi binevoitoare, ursitoarele trebuie să găsească în camera copilului sare, pâine şi un caier cu lână. 
 
Oamenii aveau credinţa că pot păcăli zânele dacă cern făină, pe care, după trei zile şi trei nopţi, părinţii pot urmări paşilor de zâne. În alte zone, se pregătea „cina ursitoarelor”. Pe masa din casa nou-născutului erau puse pâine, găini, vin şi trei bănuţi. În Bucovina, moaşa punea doar o lumină de veghe, în credinţa că aceasta este suficientă pentru a le mulţumi pe ursitoare, făcându-le să-i urzească micuţului o soartă cât mai bună. 
În nopţile în care erau aşteptat ursitoarele, erau alungaţi câinii de pe lângă case, pentru ca zânele să nu se sperie şi să se supere şi astfel soarta copilului să aibă de suferit.
 
De veselia părinţilor în primele opt zile de la naştere depindea viitorul copilului
 
Se spune că, în primele opt zile de la naşterea copilului, părinţii trebuie să fie întotdeaua veseli. ”E bine ca opt zile de la naşterea unui copil părinţii lui să fie mereu veseli, iar nu trişti, căci dacă sunt trişti, se întristează şi ursitoarele şi cum vor fi  ele în aceste opt zile de la naşterea copilului, aşa va fi şi viaţa copilului”, se mai explică în cartea de obiceiuri şi superstiţii ”Naşterea la români”.
 
Se credea că cele trei zâne, urzesc pe rând, fiecare dând o calitate copilui şi fiecare stabilind un moment din viaţă. ”Una îi dă minte şi noroc, alta frumuseţe sau urâciune, a treia bogăţie sau sărăcie, glorie sau robie. Spun din fir a păr toate cele ce au să se întâmple şi când va muri, de ce fel de moarte are să moară”, mai spune Simion Florea Marian. Se spune că dacă la capul unui copil cele trei ursitoare nu s-au înţeles, atunci acesta va avea parte de o viaţă zbuciumată în bine şi rău.

Ursitul, activitate comercială
 
Dacă în urmă cu un secol, tradiţia ursitoarelor era un obicei păgân plin de credinţe şi superstiţii, astăzi, ursitul a devenit o activitate comercială. Ursitoarele vin direct de la firme specializate în activităţi de organizare a evenimentelor, contra unui preţ pe care părinţii îl plătesc pentru a avea parte de spectacolul ursitului la botez.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările