Testamentul lui Carol I. Regele le-a cerut urmaşilor să conducă România cu deviza „Totul pentru ţară. Nimic pentru mine“

Carol I a condus România vreme de 48 de ani. „Regele de oţel“ a lăsat în urma lui un testament impresionant scris cu gândul la românii pentru care inima lui a bătut neîncetat.

Regele Carol I a condus România vreme de 48 de ani, având cea mai lungă domnie din istoria ţării. De numele primului rege pe care l-a avut România mare se leagă câştigarea Independenţei de stat, adoptarea primei Constituţii, făurirea statului modern român, dar şi construirea podului Anghel Saligny de la Cernavodă sau construirea primilor kilometri de cale ferată din România.

Tenacitatea, sobrietatea şi rigoarea cu care a condus România vreme de aproape cinci decenii i-au atras lui Carol porecla de ”Regele de oţel”. Crezul primului rege al României a fost ”Totul pentru ţară. Nimic pentru mine”.

După ce a acceptat oferta de a prelua conducerea ţării, Carol a venit în România deghizat şi cu un paşaport fals. Din cauza conflictului existent între ţara sa şi Austria, tânărul principe a fost nevoit să călătorească spre România cu numele de Karl Hettingen care, oficial, se îndrepta spre Odesa în interes de afaceri. 

Pe 6 mai 1866, principele a sosit la Baziaş, unde s-a întâlnit cu Ion C. Brătianu. Cei doi au călătorit separat pe un vapor, la clasa a II-a, fără a schimba o vorbă, pentru a nu isca suspiciuni. A intrat în ţara pe care avea să o conducă vreme de 48 de ani pe la Drobeta Turnu Severin. Calea lui Carol spre Bucureşti, rămasă în istorie drept ”drumul lui Carol”, a însemnat un traseul prin Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte.

A intrat în Bucureşti pe 10 mai 1866 pe la podul Mogoşoaiei, întâmpinat de primarul Bucureştiului, Dimitrie C Brătianu, care i-a înmânat cheile oraşului. În aceeaşi zi a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române în Palatul Mitropolie: ”Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn consituţional”. „Jur!” a fost primul cuvând rostit în limba română de principele Carol.

În momentul depunerii jurământului, tânărul domn a mai spus: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român! Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie soldat, eu voi împărtăşi cu dumneavoastră soarta cea bună ca şi cea rea”.

La venirea lui Carol în ţară, România nu avea niciun kilometru de cale ferată. La moartea lui, exista o reţea de cale ferată de 3.800 de kilometri. Sub Carol au fost create Academia Română şi  Banca Naţională a României. Tot Regele Carol I a creat moneda denumită leu. De numele lui Carol se leagă construirea celui mai lung pod din Europa, podul de la Cernavodă, care a purtat iniţial numele regelui.

Testament cu gândul la români

Carol a lăsat românilor un testament impresionant. A scris ultimele rânduri adresate celor pe care i-a condus vreme de 48 de ani la data de 26 februarie 1899
 
”Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene: m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.

Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul Domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut totdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza:«Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine», scria Carol I la vârsta de 60 de ani.

Regele a lăsat instrucţiuni clare în ceea ce priveşte înmormântarea sa

Carol şi-a trecut în testament şi dorinţele legate de înmormântarea sa. ”Doresc a fi îmbrăcat în uniforma de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul amânduror bisericilor să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. Corpul meu va fi expus în Sala Tronului, înconjurat de flori şi de verdeaţă. Rog foarte mult să nu fie cununi, afară de câteva de flori naturale, şi aceasta numai când înmormântarea mea va fi în lunile florilor; altmintrelea, vor fi numai ramuri de brad. Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejiilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă lăcaş al meu şi readusă atunci la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de 6 cai din grajdurile mele, fără văluri negre”.

Urmaşei sale, Regina Elisabeta, Carol i-a lăsat, prin testament, dreptul de a se folosi de moşiile de la Broşteni, Sinaia-Predeal şi Mănăstirea. Tot pentru regina a stabilit reşedinţa de vară la  castelul Peleş. ”Întreţinerea acestei reşedinţe este în sarcina succesorului meu, căruia las în moştenire Castelul împreună cu întreaga moşie «Sinaia-Predeal», cu toate clădirile şi stabilimentele. Moşia mea Broşteni, din judeţul Suceava, revine asemenea viitorului Rege al României din Casa de Hohenzollern. Moşia mea Mănăstirea, din judeţul Ilfov, va deveni proprietatea strănepotului şi finului meu, Principele Carol al României, din ziua majorităţii sale; din veniturile acestei moşii însă nu se poate dispune înainte de moartea Reginei Elisabeta”, a mai scris Carol.

Casele şi terenurile din jurul Palatului Capitalei au fost trecute în posesia viitorului Rege al României. Galeria de tablouri a rămas proprietate a Coroanei României.

”Dăruiesc, asemenea, şase sute mii de lei nepoatei mele, Principesei Maria a României, rugând totodeodată ca viitoarea Regină să combată luxul, care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familii. Hotărăsc ca zestre pentru strănepoata mea, Principesa Elisabeta a României, opt sute de mii lei: această sumă va fi depusă în fondurile statului român la Casa de depuneri din Bucureşti şi nu poate fi atinsă (nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau la vârsta de 21 de ani a tinerei Principese”, a mai scris regele în testament.

12 milioane lei pentru asezămintele culturale

Carol a lăsat o sumă de douăsprezece milioane lei pentru diferite aşezăminte, precizând şi modul în care urmau să fie împărţiţi banii. ”Academiei Române, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni;Fundaţiunii mele universitare pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei; Orfelinatul «Ferdinand», din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute de mii lei; Pentru întemeierea unui Internat de fete de ofiţeri din armata mea, ca un institut de educaţie cu un învăţământ practic (ca Augusta-Stift la Charlottenburg), la Craiova, două milioane de lei;Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti (organizarea sa aproape ca aceea de la Munchen), trei milioane de lei.Suma de cinci milioane va fi depusă în fondurile Statului la Casa de depuneri, dobânzile vor fi întrebuinţate numai la sporirea capitalului până la deschiderea acestor două aşezăminte; 1/3 din capital este pentru clădire, 2/3 pentru întreţinerea lor.Dobânda banilor în timpul clădirii va fi plătită de succesorul meu şi terenurile pe care se vor ridica aceste două institute, rog foarte mult a le da fără plată.Societăţii de binefacere «Elisabeta» pentru sporirea capitalului, patru sute mii de lei; Societăţii geografice, fondată de mine, trei sute de mii de lei capital; Surorilor de caritate, fondate de Regina Elisabeta, trei sute mii de lei capital”. Regele a dispus, de asemenea, întemeierea unui fond pentru a veni în ajutorul  ofiţerilor care ajungeau în strâmtoare. A cerut să se înfiinţeze un alt fond pentru studenţii săraci, pentru burse în străinătate,” spre a pregăti pe tineri pentru şcoala industrială ca profesori”.

Pentru cantinele şcolare, regele a lăsat un capital trei sute mii de lei. ”Distribuirea acestor douăsprezece milioane va fi începută numai un an după moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestei sume (aproape cinci sute mii de lei) să rămână disponibile” , a mai precizat regele în testament.

Printr-un codicil semnat în decembrie 1911, Carol a adăugat în testament moşteniri pentru strănepotul Principele Nicolae al României şi Principesele Maria şi Ileana a României. Regele a cerut ca toate rudele sale  să primească fiecare câte un dar ”care trebuie să aibă cel puţin un preţ de opt sute până la o mie lei”.

”Doresc ca toate persoanele care m-au servit în timpul Domniei mele, ca miniştri, adjutanţi regali, funcţionari ai Casei regale şi princiare, dame de onoare etc, să primească fiecare un dar, constând în un obiect de artă, un tablou, o miniatură, un ac, un ceasornic, un inel etc. Cele din urmă obiecte vor fi luate din cutiile Mele, care conţin bijuterii destinate ca daruri”, a mai scris Carol în codicil.

A murit la vârsta de 75 de ani, pe 27 septembrie 1914 la Castelul Peleş, fiind înmormântat la Curtea de Argeş.