Tel Drum, Petre Pitiş şi Mircea Vişan, urmăriţi penal de DNA pentru fraudă într-un dosar cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Pitiş
Petre Pitiş

Societatea Tel Drum SA şi reprezentanţii acesteia – Petre Pitiş şi Mircea Vişan – au fost puşi sub urmărire penală, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acelaşi dosar au fost puşi sub urmărire penală şi societatea WFA Impex SRL, Florian Ion, reprezentant al acestei firme, şi Florea Neda, reprezentant al Tel Drum SA, toţi pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

La data de 16 mai 2017 a fost înregistrată sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obţinere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea preţului unor utilaje.
Pe baza actelor procedurale desfăşurate de procurori până în acest moment, a rezultat că există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt, aşa cum este descrisă în ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale:

În cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială TEL DRUM SA în cadrul programului „Creşterea Competitivităţii Economice”, finanţat din fonduri europene. În cadrul proiectului TEL DRUM SA urma să achiziţioneze o „staţie mobilă de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC TEL DRUM SA”.
În urma depunerii cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit din fonduri europene, suma de 4.170.462,5 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă în cadrul proiectului, nerambursabilă.
A rezultat că, în cadrul proiectului prin care a primit finanţare din bani europeni, TEL DRUM SA, prin reprezentanţii săi Vişan Mircea şi Petre Pitiş şi cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL şi a lui Neda Florea şi Ion Florian, a simulat procedura prin care a achiziţionat staţia mobilă de preparare mixturi asfaltice.
Ca urmare a procedurii de achiziţie, a reieşit că ofertantul câştigător este firma WFA IMPEX SRL. În realitate, această firmă are o relaţie de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului şi beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial preţul de achiziţie a utilajului şi, pe cale de consecinţă, de a majora suma nerambursabilă obţinută de TEL DRUM SA. Mai mult, TEL DRUM SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce priveşte oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL şi a oferit firmei câştigătoare SC WFA Impex SRL, informaţii privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunţului pe site-ul www.fonduri-ue.ro.

Concret, la data de 9 februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a depus cererea finală de rambursare care conţinea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achiziţiile publice şi cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menţionate expres în planul de afaceri şi în obiectivul general al proiectului). De asemenea, beneficiarul proiectului TEL DRUM SA a folosit, cu rea-credinţă, documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, respectiv declaraţiile privind inexistenţa conflictului de interese, deşi exista o relaţie personală între Pitiş Petre, Neda Florea şi Ion Florian şi o relaţie de afiliere între TEL DRUM SA şi WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziţie a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce priveşte respectarea regulilor de derulare cât şi în ceea ce priveşte desemnarea ofertantului câştigător şi a preţului.
În consecinţă, pe nedrept, societatea comercială TEL DRUM SA a obţinut suma de 4.170.462,50 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă din fonduri europene.
Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile 307 Cod de procedură penală.



Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite