Tel Drum: Istoria unei megaafaceri ale cărei încrengături duc la Liviu Dragnea. Firma, controlată pe hârtie de foştii colegi de liceu ai liderului PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Construim pentru viitor“ este sigla celebrei firme Tel Drum. Pentru viitorul cui construieşte de 16 ani Tel Drum, aceasta este întrebarea la care, până acum, niciun organ abilitat nu a reuşit să răspundă. Toate drumurile Tel Drum, de la privatizare până la acţionariat sau contractele cu bani publici, duc la Liviu Dragnea, dar social-democratul a contrazis mereu evidenţele.

Pe vremea când  nimeni nu auzise de Tel Drum, nimeni nu ştia cine este Liviu Dragnea. Firma are în spate o istorie de 16 ani care se leagă pe tot parcursul ei de numele şefului social-democrat. Dintr-o neprofitabilă regie de drumuri a Consiliul Judeţean Teleorman, Tel Drum a ajuns o campanie extrem de profitabilă, cu un acţionariat-nebuloasă şi cu lucrări peste tot în ţară, cele mai multe din fonduri publice.

Istoria mega-afacerii Tel Drum a început în 1999. La data de 29.06.1999, Tel Drum a fost înmatriculată la Registrul Comerţului, având ca acţionar unic Consiliul Judetean Teleorman. Firma din ograda CJ Teleorman se ocupa de reparaţii pe drumurile judeţene. În 2000, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman a fost câştigată de Liviu Dragnea. Prima mişcare a fost intrarea în Consiliul de Administraţie al regiei, în septembrie 2000.

În anul următor, în ciuda faptului că avea în propria-i ogradă o firmă pentru repararea drumurilor judeţene, CJ Teleorman dă către o firmă din Giurgiu reparaţii pe drumurile din Teleorman în valoare de 16 miliarde de lei.  Tel Drum nu câştigă niciun contract. Anul următor CJ face un credit de 15,4 miliarde de lei pentru achiziţionarea unui utilaj numit „Trenul Reciclator - stabilizator la rece in situ“, utilaj folosit la asfaltat.

Tot în 2000, sub semnătura lui Dragnea se decide scoaterea la vânzare a acţiunilor Tel Drum, o societate considerată neprofitabilă. Tot Dragnea iniţiază un proiect de hotărâre privind contractarea unui credit de 10 milioane de dolari, cu garanţia statului, în scopul realizării de investiţii pe drumuri judeţene. Cine urma să cumpere Tel Drum avea să aibă asigurate, astfel, şi lucrări. 

Firma, vândută colegului de liceu

Marian Fişcuci, fostul coleg de liceu al lui Liviu Dragnea, a cumpărat acţiunile Tel Drum la privatizarea din 2001. Cei doi erau amici vechi. Absolviseră împreună în 1980 Colegiul Unirea din Turnu Măgurele. Fişcuci a cumpărat firma cu 4 miliarde de lei vechi, deşi activul net contabil era de 20 de miliarde de lei vechi. Şmecheria a constat în subevaluarea întreprinderii de stat. Raportul de evaluare întocmit la vânzarea Tel Drum a avut ca bază de referinţă balanţa contabilă la 30.11.2000, şi nu balanţa sau bilanţul de la 31.12.2000. După ce a cumpărat Tel Drum, noul proprietar s-a ales şi cu trenul reciclator cumpărat cu credit de CJ Teleorman. În octombrie 2001, Dragnea iniţiază un proiect prin care utilajul intră în administrarea societăţii Tel Drum, cu o redevenţă de 1,2 miliarde de lei/an.

Din momentul privatizării societăţii, toate lucrările de reparaţii pe drumurile din Teleorman au fost efectuate de Tel Drum. Caietele de sarcini pentru licitaţii, întocmite de Direcţia Generală de Servicii a Consiliului Judeţean Teleorman condus de Liviu Dragnea, impuneau participanţilor deţinerea unui anume utilaj : trenul reciclator. Cum numai Tel Drum deţinea asemenea utilaj, avea drum deschis către câştigarea tuturor licitaţiilor. În perioada 2003-2004, firma a câştigat toare proiectele SAPARD, estimate la aproape 5 milioane de euro.

Monopol la contractele cu bani publici

În 2005, Consiliul Judeţean (CJ) Teleorman, condus tot de Livu Dragnea, la al doilea mandat, decide vinderea celebrului uilaj pentru care se făcuse credit. A fost cumpărat de Marian Fişcuci, proprietarul Tel Drum, singurul participant la licitaţie, în data de 31.07.2006, la valoarea de 19 miliarde de lei. Următorul pas: un credit de 400 de milioane aprobat în CJ Teleorman pentru reparaţii drumuri şi toate licitaţiile câştigate de Tel Drum, pentru că nicio altă firmă nu deţinea utilajul impus de caietele de sarcini.

Vreme de 10 ani, Tel Drum a crescut. Dincolo de lucrările atribuite de Consiliul Judeţean Teleorman, firma a câştigat majoritatea lucrărilor de reparaţii la drumuri organizate de primăriile conduse de primari PSD, susţinuţi şi sprijiniţi de Liviu Dragnea, preşedinte al PSD Teleorman. Într-un singur an, 2009, Tel Drum câştigă din bani publici, în judeţul condus de Liviu Dragnea, contracte de aproximativ 400 de milioane de lei. Firma a deţinut monopol în Teleorman, atâta timp cât Liviu Dragnea a condus judeţul de pe fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean. 

Licitaţii sub semnul întrebării

Tel Drum a câştigat şi cele mai importante proiecte finanţate cu fonduri europene derulate în Teleorman, pe vremea când judeţul era condus de Liviu Dragnea.  Două dintre ele au atras, în 2011, atenţia Comisiei Europene care a cerut un audit în Teleorman şi a acuzat faptul că licitaţiile au fost trucate. Tel Drum, aflată în mijlocul anchetei, a fost exonerată în 2013 de Consiliul Concurenţei şi investigaţia s-a clasat.

Foştii colegi de trupă, acţionari

Fostul coleg de liceu al lui Dragnea, Marian Fişcuci, primul proprietar în acte al Tel Drum, deţinea în 2003 96% dintre părţile sociale. În 2006, acţionariatul s-a schimbat. În datele de la Registrul Comerţului apar: Marian Fişcuci - 9,33%, Liviu Lucian Dobrescu – 43,99%, iar Mugurel Sorin Gheorghieş - 44%. Cei doi introduşi în schemă sunt foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea de pe vremea când era student la Transporturi.

Cu acţionarii Tel Drum, Dragnea recunoştea în 2011 că a cântat în facultate într-o trupă rock.  „Sobo (n.r. - Liviu Lucian Dobrescu) şi Melcul (n.r. - Mugurel Gheorghias) sunt foşti colegi de facultate si de trupă. Asta s-a întâmplat acum 25 de ani. Nu înseamnă ca acum ştiu despre orice fost coleg ce firmă are“, declara Dragnea în 2011.

După scandalul cu fonduri europene din 2011, acţionariatul a trecut într-o nebuloasă şi mai deasă: acţiuni la purtător. Tel Drum a continuat să contruiască pentru viitor. Iar întrebarea „Al cui viitor?“ a rămas fără răspuns. Marian Fişcuci de la Tel Drum s-a numărat în toţi aceşi ani printre sponsorii de bază ai PSD. Potrivit Monitorului Oficial, în 2008, Fişcuci a donat PSD 23.000 de lei, în 2009, 10.000 de lei, iar în 2011 încă 11.000 de lei. 

De la asfalt, la posturi de radio

Tel Drum şi-a extins domeniul de acivitate în 2005. A devenit radiodifuzor şi a trecut de la asfaltări de drumuri, la ştiri locale. În „fondul de comerţ“ al Tel Drum au apărut în urmă cu 10 ani două posturi de radio – Radio Sud Turnu Măgurele şi Radio Z  Zimnicea. Radio Sud a avut sediul la SC Hotel Turris, hotelul deţinut de Bombonica Dragnea în Turnu Măgurele. Un contract de locatiune între Tel Drum şi hotelul soţiei lui Dragnea exista încă din 2002. Obiectul contractului era folosirea Hotelului Turris, din Turnu Magurele, de firma Tel Drum pentru „turism, activităţi hoteliere şi alimentaţie public“. În acea perioadă, Tel Drum a renovat hotelul Bombonicăi Dragnea.

În 2008, Tel Drum era amendată de CNA pentru că de la radioul din hotelul Bombonică Dragnea fusese emisă chiar în ziua scrutinului o emisiune electorală care promova candidatul PSD la primărie. În prezent, cele două posturi de radio nu se mai găsesc în portofoliul Tel Drum. Cel puţin oficial, canalele media au fost vândute către o altă firmă. În ciuda faptului că cifra de afaceri a Tel Drum a crescut în ultimii ani, firma a făcut reduceri de personal. Dacă în 2011 număra 754 de salariaţi, anul trecut avea 534. Cifra de afaceri declarată de firmă în 2014 a fost de 158.058.392 lei, iar profitul de 1.570.026 lei.

Contracte cu sume fabuloase

În 2008, potrivit datelor publice, Tel Drum a avut contracte în valoare de 24,32 de milioane de euro. În perioada 2009 şi 2010, contractele Tel Drum au depăşit 100 de milioane de euro. După ce Liviu Dragnea a ajuns în Guvern în 2012, Tel Drum a depăşit graniţele judeţului şi a început să aibă contracte în aproape toate colţurile ţării. 2013 şi 2014 au fost cei mai buni ai ai firmei, după  contracte locale şi naţionale câştigate pe vremea când Dragnea păstorea Ministerul Dezvoltării.  Partenerii de afaceri ai Tel Drum au fost în 2014 Consiliile Judeţene Teleorman, Satu Mare şi Dâmboviţa, Olt şi primării de oraşe şi comune şi CNADNR. Datele de pe site-ul Ministerului Finanţelor arată că Tel Drum a câştigat în 2013 contracte în valoare de 72,4 milioane de euro în 2013, iar în 2014, de 40,7 milioane de euro.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite