Tavanul unei săli de clasă s-a prăbuşit peste elevi. Dezastrul a fost provocat de porumbeii din pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru elevi ai şcolii din Botoroaga, judeţul Teleorman, au tras o sperietură zdravănă. Într-una dintre recreaţii, o bucată din plafonul sălii de clasă a început să se desprindă sub privirile lor. Speriaţi, copiii au reuşit să fugă, astfel încât niciunul nu a fost rănit.

O bucată uriaşă din tavanul unei săli de clasă din comuna Botoroaga, judeţul Teleorman, s-a prăbuşit în timpul orelor de curs. În momentul acela în clasă erau patru copii care au fost reţinuţi în recreaţie, de către învăţătoare, pentru a-şi termina temele. Speriaţi, micuţii au luat-o la fugă spre ieşire şi doar norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit.

image

După prăbuşirea tavanului, clasa arăta ca într-un film regizat de Hitchcock. Zeci de păsări moarte şi ouă de porumbei sparte zăceau pe băncile micuţilor. Conducerea şcolii spune că prăbuşirea tavanului s-a produs exclusiv din cauza purumbeilor din pod care s-au înmulţit.

Şi primarul comunei, Mihail Cojocaru dă vina tot pe porumbei, dar îi acuză şi pe profesori că nu au făcut nimic pentru a remedia situaţia.

„S-au strâns nişte porumbei în pod. Profesorii ştiau de existenţa lor, dar nimeni nu s-a gândit să-i îndepărteze. În timp, din cauza greutăţii lor, a găinaţului plăcile n-au mai rezistat şi au cedat. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat nimic grav”, a spus primarul din Botoroaga, Mihail Cojocaru.

Unul dintre elevii care au fost în clasă în momentul prăbuşirii tavanului a avut nevoie de consilierea psihologului, suferind, potrivit primarului, un atac de panică.

Clădirea şcolii nu este foarte veche şi a fost reabilitată în anul 2008. Angajaţii unităţii şcolare s-au plâns de mai multe ori de condiţiile în care îşi ţin orele. Mai mult decât atât, tavanul şcolii cu pricina a mai căzut şi în urmă cu câteva săptămâni, la aceea dată fiind vorba despre laboratorul de informatică. Nici atunci nu a fost nimeni rănit.

Într-un raport al Ministerului Educatiei, peste 350 de unităţi şcolare riscă să se prăbuşeasca la un cutremur mai mare de 6 grade.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite