Superstiţii populare despre zilele săptămânii, acum un secol: marţea era un bărbat cu ghinion, duminica – verişoara sâmbetei, iar vinerea nu se cosea

Ţăranii de altădată respectau tradiţiile din popor

În urmă cu un secol, ţăranii români credeau că fiecare zi a săptămâni este o făptură mitică, rea sau bună şi toate activităţile zilnice se programau după credinţe şi superstiţii. Lunea nu se dădeau bani, marţea nu se însămânţa ,miercurea nu se făceau petreceri. Nu se mânca sâmbătă dumineaţa, iar duminica nu se planta nimic.

În calendarul popular al românilor de acum un veac zilele săptămânii aveau o semnificaţie aparte. Dacă în prezent, zilele de luni sau de duminică sunt simple noţiuni de măsurare a timpului. în veacul trecut, când ţăranul român se ghida numai după credinţe şi superstiţii, zilele săptămânii erau privite precum nişte făpturi legendare, bune sau rele, benefice sau periculoase. Potrivit calendarului popular prezentat de etnologul Elena Niculiţă Voronca în „Datinile şi crediniţele poporului român”, zilele săptămânii erau personificate mitic în credinţa populară  şi erau fie femei, fie bărbaţi.

Ziua de luni era bărbat şi era considerată o zi bună pentru începutul tuturor lucrurilor. Se spunea despre cei născuţi într-o zi de luni că vor avea noroc şi viaţă lungă. 

Marţea era tot bărbat, dar era o zi proastă şi rea în care nu se începeau lucruri noi. „Marţea nu-i de spor, nici de-ajutor”, gândeau ţăranii români în urmă cu un veac. Întruchiparea mitică a zilei de marţi era Marţolea, o divinitate malefică care aducea ceasuri rele. „Marţi s-a urzit lumea, marţi nu-i bine de urzit”, nota etnologul Voronca în 1903 din credinţele populare ale românilor despre zilele săptămânii.

Miercuri era femeie şi era considerată o zi bună. Era ziua în care ţăranii posteau pentru Maica Domnului, ziua în care se puneau cloşti şi în care se începea aratul. Miercurea era ziua în care ţăranii credeau că s-a născut Soarele. Personificarea zilei era văduva Sfânta Miercuri şi, în memoria văduvei, ţăranii nu făceau petreceri miercurea şi nu organizau nunţi.

„Joia e jumătate bărbat şi jumătate femeie”, mai consemna Elena Niculiţă-Voronca în cartea din 1903. Era ziua benefică dragostei şi căsătoriilor. Se considera că cei născuţi joia vor avea noroc, mai ales în dragoste. Personificarea rea a zilei era Joimăriţa, o divinitate malefică care apărea în anumite zile din an, în postul Paştelui sau al Crăciului, şi îi pedepsea pe cei care nu respectau canoanele religioase. În calendarul popular existau acum un secol „joile oprite”, zile în care ţăranii nu munceau. În credinţa că, respectând „joile oprite” îşi protejau recoltele în perioada de primăvară de furia naturii, ţăranii nu ieşeau la muncă în anumite zile de joi. 

Vinerea era tot femeie, o zi benefică care stătea sub semnul multor superstiţii şi interdicţii.

În credinţa populară, ultima zi de lucru a săptămânii se personifica în Sfânta Vineri, o bătrână blajină şi bună la suflet. Sfânta Vineri era un  personaj mitologic bun pentru cei care respectau interdicţiile stabilite de post. Altfel, personajul se transforma într-unul malefic, care îi pedepsea pe necredincioşi.

„Vinerea, cine coase îşi coase gura, cine toarce îşi toarce maţele, cine sparge ou face culcuş moroilor în casa lui, cine-şi taie unghiile îşi pune spini pe calea pe care o trece desculţă, cine se spală pe mâini nu are parte de colivă, cine aţâţă focul îşi aţâţă flacăra de sub cazanul în care are să fiarbă în iad…”,  se notează în  „Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti din 1907.

Sâmbătă era o  femeie şi, în urmă cu un secol, era ziua în care se dădea de pomană morţilor.Duminica era, în calendarul popular, tot o femeie.Personificarea zilei , Sfânta Duminică, era văzută ca cea mai sfântă dintre toate, fiind închinată lui Dumnezeu şi dedicată odihnei. Ţăranii credeau despre Sfânta Duminică că este verişoara Sâmbetei care locuia într-un palat de aur, dincolo de ”apa sâmbetei”.

Poveştile zilelor săptămânii

În credinţa populară, zilele săptămânii aveau strânsă legătură cu divinitatea  şi fuseseră făcute tot de Dumnezeu. "Oamenii pe cari i-a facut Dumnezeu au început a face la copii si tot faceau în toata ziua câte unul; aşa a vrut Dumnezeu ca să faca zilele. În ziua întai a facut pe Duminica, fată; apoi pe Luni, bărbat; pe Marti, bărbat; pe Miercurea, femeie; pe Joi, barbat, apoi pe Vinerea, femeie, precum si pe Sâmbata, ca sa aiba oamenii sfinţi zile”, mai notează etnologul Voronca.

Superstiţii despre zilele săptămânii

Zilele de luni, miercuri, joi şi duminică erau considerate a fi zile cu noroc, în vreme ce marţea, vinerea şi sâmbăta erau zile cu ghinion. Pentru fiecare zi a săptămânii, ţăranii români aveau în urmă cu un secol zeci de superstiţii de care ţineau cont în activităţile zilnice. Lunea nu se tăiau unghiile.Lunea nu se scoatea gunoiul din casa  şi nu se împrumuta nimic. Se ştia că marţea aduce ghinion. Marţea nu se însămânţa şi  nu se cumparau obiecte taioase

Miercuri cei care  nu posteau,  aveau necazuri. Era ziua în care nu se prindeau boii pentru prima oară la jug şi nu se făceau petreceri.Joia  trebuia să se termine de tors cânepa. În zilele de joi nu se spălau rufe.

Vinerea nu se coasea. Se mai credea că nu e bine sa începi o calatorie vinerea, pentru că vei avea parte de ghinion. Se spune că aşternutul schimbat vinerea va duce visuri urate. Nu se croiau haine vinerea şi nu se cocea pâine în cuptor. Sâmbăta nu se mănâncă de dimineaţă. Tot sâmbăta nu se începea niciun lucru care nu putea fi terminat în ziua respectivă, spunea o altă superstiţie.

În urmă cu  un secol,ţăranii români credeau că toate visele pe care le aveau în noaptea de  sâmbătă spre duminică se vor împlini.

Duminca nu se punea varză la muratâ. Duminica nu se planta şi nu se semăna, deoarece se credea că orice plantă se va usca.