Sezonul incendiilor de vegetaţie uscată. Amenzile pot ajunge la 50.000 de lei pentru cei care dau foc resturilor vegetale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendierea vegetaţiei uscate este interzisă, cei care nu respectă acest lucru putând fi sancţionaţi de pompieri, reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu şi cei din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

În ultimele 72 de ore, pompierii din Teleorman s-au confruntat cu 68 de incendii de vegetaţie uscată şi mirişte.

De aceea, ISU Telorman reaminteşte că, potrivit protocolului de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Garda Naţională de Mediu, acţiunile de control se vor intensifica, scopul fiind descurajarea acestor practici de eliberare a terenurilor de vegetaţia uscată prin folosirea focului deschis. 

ISU Teleorman supune atenţiei cetăţenilor următoarele prevederi legale care li se pot aplica în cazul în care îşi incendiază vegetaţia uscată/miriştiile:

1. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională a cărei cuantum este cuprins între 3000 - 6000 lei pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000 – 50.000 lei pentru persoanele juridice.

2. Conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

3. Ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 30/147 din 8 februarie 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România stabileşte la GAEC 5 şi GAEC 8 că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi respectiv faptul că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente.

4. Protocolul de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Garda Naţională de Mediu. Pe baza acestuia se urmăreşte, prin acţiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului. În cazul fermierilor care nu respectă condiţia GAEC 6.2 se pot aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi şi al măsurilor de sprijin, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate, indiferent de suprafaţa arsă.

5. În conformitate prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 de lei „neanunţarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgenţă, a primarului sau a poliţiei de către persoana care observă un incendiu şi, după caz, neluarea măsurilor, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea acestuia”, precum şi cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei „inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora.

Pe aceeaşi temă:

Bărbat de 34 de ani, mort într-un accident rutier. S-a răsturnat cu maşina şi a izbit un copac

Ce trebuie să faci în cazul în care eşti martorul unui accident. „Nu preluaţi victimele, le puneţi viaţa în pericol”


 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite