Secretul dureros al lui Dimitrie Bolintineanu. Motivul pentru care geniul românilor a murit sărac, în mizerie şi plin de datorii

Secretul dureros al lui Dimitrie Bolintineanu. Motivul pentru care geniul românilor a murit sărac, în mizerie şi plin de datorii

Poet, romancier, revoluţionar şi om politic, Dimitrie Bolintineanu a avut parte de-alungul vieţii de umilinţă şi sărăcie pentru că a ales să fie cinstit. A murit bolnav, sărac şi plin de datorii. După moarte, osemintele deshmate au zăcut în podul unei biserici până a fost gata bustul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dimitrie Bolintineanu, cel numit de Alecsandri ”poetul cel mai poet al Munteniei” şi amintit de Eminescu în ” Epigonii” a fost un evocator strălucit al trecutului poporului român, un cântăreţ al dragostei curate şi al suferinţei omeneşti. De suferinţă a avut parte din plin Bolintineanu, destinul său fiind unul complet opus bogăţiei literare lăsate neamului românesc.  A trăit sărac, aproape toată viaţa la mila altora, şi chiar şi atunci când a ajuns un înalt demnitar al statului român, fiind numit ministru al Cultelor, a ales cinstea, care s-a dovedit a fi sinonimă cu sărăria şi umilinţa.
 
Bolintineanu, pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, s-a născut în 1819 la Bolintinu din Vale, localitate după care şi-a ales, mai târziu numele. Tatal său a fost Enache Cosmad, un aroman, originar din Ohrida, negustor, arendaş si funcţionar fără avere. La 10 ani, Bolintineanu a fost trimis la Bucureşti unde a urmat cursurile şcolii Colţea. Este crescut de o mătuşă după ce ambii părinţi au murit. Urmează cursurile Liceului ” Sf Sava”, iar la 22 de ani ajunge copist la Secretariatul Statului. 
 
” Înalt şi subţiratec ca statură, cu părul şi faţa brune, c-o frunte largă şi meditativă ce da înfăţişării sale un caracter bărbătesc şi poetic în acelaşi timp, cu surâsu-i rar pornit dintr-o bunătate sufletească adâncă ce îndulcea expresia lui tristă de obicei, Bolintineanu era un tânăr interesant şi simpatic”, îl descrie  Nicolae Petraşcu în cartea ” Dimitrie Bolintineanu”.
 
La 22 de ani, tânărul se îndrăgosteşte de o fată de 19 ani pe care o vede murind. Moartea ei l-a impresionat atât de tare, încât a aşternut pe hârtie elegia ”O tânără pe patul morţii”. Poezia este publicată în presa vremii şi face o impresie extraordinară lumii literare şi publicului. În 1843 este ales membru al "Asociatiei Literare a Romaniei" şi primeşte o bursă cu care pleacă să studieze la Paris la Collége de France. Prima sa carte, "Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu" apare în 1847
 
Revoluţionar în 1848
 
Când în ţară a izbucnit revoluţia de la 1848, Bolintineanu a venit să ia parte la mişcare. ” Cu gândul de a deştepta poporul român, el fiinţă, împreună cu amicul său A. Zane, ziarul Poporul suveran la care avea să scrie Bălcescu, Cezar Boliac şi alte ilustraţii ale epocei”, mai scrie N. Petraşcu. După revoluţie este arestat împreună cu alţi confraţi  care luptase pentru patrie. Reuşeşte să evadeze şi ajunge în exil. La Paris duce o intensă activitate literară, scrie, publică şi devine un nume important.
 
Dor de ţară
 
Când a vrut să revină în ţară nu a primi acceptul să intre în patria natală.  ”Exilat de mulţi ani din patria mea cu câtă tristeţe şi cu câtă plăcere mă uitam la malurile ţării natale. Cu tristeţe căci îmi era oprit a pune picioarul pe acest tărâm, totdeauna prada inamicilor şi a  fiilor lui cei vitregi, cu plăcere, căci oricare ar fi cauzele ce mă departă de aceste locuri, oricât de triste şi monotone ar fi zilele în această ţară şi cât de frumoasă ar fi trecut viaţa în străinătate, nu uită cineva lesne locul în care ochii noştri au văzut soarele pentru prima dată”, scria Bolintineanu din exil.
În viaţa sa au urmat ani lungi de călătorii. În 1852 părăseşte Parisul şi ajunge la Porţile Orientului, o altă experinţă pe care o va evoca în scrieri. În 1855 îi apare romanul ” Manoil” considerat primul roman de gen din literatura românescă.
Un ministru modest
 
Întors în ţară,  în 1857, în urma decretării amnistiei generale, Bolintineanu, care avea deja o activitate literară intensă, intră în lumea politică, un mediu în care poetul nu s-a regăsit niciodată.
A fost pe rând secretar de stat la Departamentul Trebilor Straine, ministru al cultelor în Guvernul Kogalniceanu, membru al Consiliului de Stat. Deşi ajunsese în lumea politică şi se învârtea printre cei mai influenţi oameni ai epocii, Bolintineanu a rămas un om modest ”Trăia într-o singură cameră din casa Bosel în faţa teatrului. Neavând aproape pe nimeni pe lângă el, plictisit şi  amărât tot mai mult de ceea ce se petrecea în jurul lui. Temperamentul lui de om meditativ, de om de cărţi nu răspundea carierei politice. El primise onoarea de a fi ministru, dar spunea întoteduna că nu-i făcut pentru asemenea lucruri”, scrie N Petraşcu. Modestul Bolintineanu ajuns ministru a refuzat să îi fie casa păzită, aşa cum impunea protocolul şi a refuzat să i se pună la dispoziţie transport pentru a merge la minister.
 
Academia Română şi facultăţile de litere sunt meritele lui Bolintineanu
 
Ca ministru al Cultelor, Bolintineanu a militat pentru ceea ce îi era apropiat sufletului său de poet: literatura.  ”Concepţia Acaemiei Române se datoreşte lui. Facultăţile de litere şi ştiinţe sunt infiinţate asemenea tot de el şi tot lui se datoreşte răspândirea şcolilor de la sate şi trecerea a 1000 de şcoli în bugetul statului, precum şi crearea celor dintâi şcoli româneşti din Macedonia”, mai scrie N Petraşcu. Tot sub ministeriatul lui Bolintineanu în ţară se publică scrierile lui Nicolae Bălcescu.
 
După lovitura de stat din 2 mai 1864 Bolintineanu care făcuse opinie separată, este nevoit să demisoneze din minister A fost pentru o vreme secretar în Consiliul de stat , iar după desfiinţarea funcţiei ajunge fără niciun venit.
” Strâmtorat şi neştiind ce să facă, el se puse să scrie literatură în chip febril şi prodigios: Scriu amarnic, zice el într-o scrisoare, pentru a-mi plăti datoriile. Scrisorile lui private de atunci îi rezumă viaţa într-un singur cuvânt : mizerie”, mai notează N. Petraşcu.
 
” Cinstea, iaca unde te aduce”
 
În 1869, Bolintineanu trăia dintr-o pensie de mizerie. Un contemporam care i-a făcut o vizită în anii săi de sărăcie, l-a evocat astfel: ”Poetul era îmbrăcat într-un gheroc negru, lung şi vechi.M-a poftit să şed dinaintea lui şi mi-a dat sfaturi pentru viitor.Să învăţ carte multă, că citesc cu luare aminte numai scriitorii mari şi să mă feresc de molima imitaţiei. De politică să fug şi să-mi păstrez cinstea obrazului, adăugă el cutremurându-se parcă de un fior, cu toate că cinstea, iaca unde te aduce... Şi cu mâna stângă sucindu-şi mâneca dreaptă, îmi arătă cotul gherocului tocit până la căptuşeală”.
 
Internat la ospiciu fără haine
 
Se spune că mizeria l-a adus pe Bolintineanu în pragul nebuniei. În aprilie 1871 a fost internat la Ospiciul Patelimon. În registrul de intrare al bolnavilor a fost menţionat astfel : ” Dimitrie Bolintineanu, fost ministru al Cultelor,  intrat fără haine”.
 
Pentru plata datoriilor, bunurile îi sunt scoase la licitaţie. Anunţul privind licitaţia obiectelor lui Bolintineanu a apărut în presa vremii, ca un apel făcut de amicii acestuia care voiau să îl ajute. ” Poetul Bolintineanu este căzut în aşa slăbiciune de corp şi minte, încât amicii lui-nu el-se simt datori a face apel la toţi aceia pe care versurile şi proza poetului i-au desmierdat o dată, la aceia care au admirat talentul şi capacitatea lui. Noi facem apel la toţi români simţitori să se grăbească a veni să concure la loterie l-a care s-a pus mobilierul şi biblioteca lui Bolintineanu”, scria ” Trompeta Carpaţilor” din data de 4 aprilie 1871.
 
Camera Deputaţilor a refuzat să-l ajute
 
Biblioteca a fost câştigată la licitaţie de Vasile Alecsandri care i-a înapoiat-o lui Bolintineanu. Suma rezultată din licitaţie a fost complet neînsemnată faţă de datoriile poetului şi pentru tratamentul necesar bolii. În vreme ce Bolintineanu se afla internat la ospiciu, sărac şi fără bani de medicamente, prietenii săi au făcut un apel în Camera Deputaţilor, solicitând un ajutor financiar pentru poet.
Camera îl refuză. Un deputat din majoritate mărturisi chiar cu glas tare nepăsarea acestei ţări :Ce să-i facem? ...”, evocă N Pătraşcu în cartea ” Dimitrie Bolintineanu”.
Dimitrie Bolintineanu a murit în dimineaţa zilei de 20 august 1872, la spitalul Pantelimon. A fost înmormântat în pământul satului natal Bolintin Vale.
 
Umilinţă după moarte
 
Ca şi cum mizeria din ultimele clipe de viaţă n-ar fi fost de ajuns, osemintele poetului au avut parte tot de mizerie şi umilinţă, chiar şi după moarte.  Osemintele i-au fost scoase pentru a fi aşezate sub bustul său, la câţiva ani de la moarte. Până când a fost gata bustul, rămăşiţele au zăcut în podul bisericii, printre unelte şi rozătoare, în aşteptarea inaugurării statuii.
Dacă n-aş fi văzut cu ochii mei aceste lucruri, zice cel ce le-a văzut, dacă n-aş fi urcat eu singur podul bisericii , dacă n-aş fi văzut ochii înlăcrimaţi ai celui care povestea şi arăta cutia, n-aş fi crezut că suntem atât de nedemni” scria N. Lupu în ziarul ” Viitorul” din  29 martie 1909, la 37 de ani de la moartea lui Bolintineanu.
Pe scolul bustului inaugurat, într-un final, sub care odihneşte poetul stă inscripţia : ”În memoria poetului Dimitrie Bolintineanu, mort la anul 1872, 20 august”.
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările