S-au intensificat controalele în trafic la limita Teleormanului cu Giurgiu din pricina pestei porcine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controalele în trafic din judeţul Teleorman au fost intensificate după ce un caz de pestă porcină a fost raportat în judeţul vecin Giurgiu. Şeful DSVSA din Teleorman, Iulian Ianculescu, spune miercuri, 19 septembrie, că echipaje de la Poliţia Rutieră verifică transporturile de animale, carne şi produse din carne.

Potrivit directorului executiv al DSVSA Teleorman, Iulian Ianculescu, controalele în trafic au fost intensificate la graniţa Teleormanului cu Giurgiu, iar echipaje de la Poliţia Rutieră verifică transporturile de animale, carne şi preparate din carne. 

Acesta a mai precizat că maşinile care vin în Teleorman nu sunt stropite cu substanţe anti-pestă.

„Echipele mixte - reprezentanţi ai DSVSA Teleorman şi IPJ Teleorman efectuează controale în zilele în care se organizează târguri pentru prevenirea comercializării animalelor vii, a cărnii şi a produselor din carne“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei amintite.

Tot acolo se mai precizează că este în derulare un program de informare a populaţiei de către medicii veterinari, prioritare fiind localităţile limitrofe judeţului Giurgiu. Oamenilor li se aduc la cunoştinţă ce este pesta porcină şi cum evoluează boala, a mai adăugat, pentru „Adevărul“, directorul Ianculescu. 

În judeţul Teleorman nu s-a înregistrat niciun caz de pestă porcină, iar toate probele duse spre examinare - 270 de la porcii domestici şi 410 de la mistreţi - au fost negative. 

Comunicatul DSVSA Teleorman:

Mai puteţi citi:

DOCUMENT Medicii veterinari avertizau autorităţile încă din 2016 că pesta porcină se apropie de România

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite