Rezultate TITULARIZARE 2013. Profesorii teleormăneni s-au făcut de râs

Rezultate TITULARIZARE 2013. Profesorii teleormăneni s-au făcut de râs

Profesorii teleormăneni sunt mai slab pregătiţi decât elevii foto: Adevărul

Primele rezultate la examenul scris de titularizare s-au afişeazat luni, 5 august, în fiecare centru de examen, dar şi pe titularizare.edu.ro. Contestaţiile se înregistrează în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, iar notele finale vor fi publicate pe 8 august.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesorii sunt mai slab pregătiţi decât elevii pe care ar trebui să-i educe. O arată rezultatele ultimului examen de titularizare acolo unde nici un profesor teleormănean n-a reuşit să obţină nota maximă.

Din păcate pentru viitorul copiilor din acest judeţ, 5 dascăli se “mândresc” cu nota 1 obţinută la acest examen.

Doar un sfert din profesorii teleormăneni care au susţinut examenul de titularizare au reuşit să obţină note titularizabile. În timp ce elevii se chinuie să promoveze examenul de Bacalaureat, profesorii se fac de râs la titularizare, conturând astfel o realitate sumbră a învăţământului românesc.

773 de candidaţi şi-au depus dosarele pentru concursul în vederea ocupării celor 54 de posturilor vacante în învăţământul preuniversitar.

Dintre aceştia doar 567 s-au prezentat la examen, restul fiind absenţi. Potrivit rezultatelor oferite de Inspectoratul Şcolar Teleorman, 5 candidaţi au reuşit să obţină nota 1. Notă acordată din oficiu. Acest lucru înseamnă că distinşii dascăli au lăsat foaia albă.

188 de profesori au primit note cuprinse între 1 şi 4,99. Un număr la fel de mare de note sunt şi cele cuprinse între 5 şi 5,99, 102.

72 de candidaţi au note cuprinse între 6 şi 6,99.

Din fericire sunt şi 200 de dascăli care au reuşit să promoveze examenul. 99 au luat între 7 şi 7,99, iar 69 au note cuprinse între 8 şi 8,99. Cei mai puţini candidaţi, doar 32, au reuşit note peste 9.

Din păcate, nici un profesor teleormănean n-a reuşit să obţină nota maximă.

Cea mai dură concurenţă a fost pentru posturile de educator, 156 de candidaţi şi învăţător, 120 de pretendenţi. Concurenţă a fost, însă, şi pentru ocuparea unui loc la catedra de limba şi literatura română, 67 de candidaţi. Tot mai mulţi profesori s-au specializat în limba spaniolă. Dovadă este numărul extrem de mare de dosare, 61, pentru această disciplină. De asemenea, 44 de candidaţi au vrut să ocupe catedra de geografie, iar 40 profesori au urmărit catedra de istorie. Pentru limba engleză au optat 37 de profesori, iar pentru religie, numai 32 candidaţi. Restul ”candidaturilor” au vizat ocuparea unei catedre de fizică, chimie, biologie, matematică sau economie, însă acestea au fost în număr mai mic.

Examenul de titularizare s-a desfăşurat în Alexandria, în trei centre de evaluare. La centrul de la Colegiul Naţional “A.D. Ghica” au fost examinaţi cei mai mulţi candidaţi, 360. Şi la centrul de la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” au susţinut examenul de titularizare 306 cadre didactice. Cei mai puţini au fost la Liceul Teoretic “A.I. Cuza”, 132 de candidaţi.

Rezultatele examenului de titularizare, din acest an, arată cât de nepregătiţi sunt profesorii teleormăneni. În judeţul nostru, rata de promovabilitate este puţin peste 25 la sută. Şi la examenul de definitivat profesorii au arătat slaba pregătire de care dau dovadă.

Pe aceeaşi temă:

REZULTATE TITULARIZARE 2013 Luni se afişează notele la examenul scris de Titularizare

TITULARIZARE 2013 De ce mai vor tinerii un post în învăţământ: pasiune sau lipsa unei alte opţiuni

Unde ajung să predea profesorii de top ai României

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările