Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, despre scandalul din Braşov: „Îmi pun întrebarea: cum gândeşte un copil ce are 8,40 şi nu 8,50?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, teleormăneanul Iulian Cristache, declară, în situaţia celor trei licee din Braşov, unde părinţii cu copii ce au medii sub 8,50 sunt obligaţi să-şi mute copii la alte şcoli, că „era, în primul rând, obligativitatea directorului să respecte legea“.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, scria, zilele trecute, pe Facebook despre scadalul din Braşov:

„Doamna ministru Ecaterina Andronescu, vă rog frumos să nu «RECOMANDAŢI», ci să-i obligaţi să respecte legea! Unde-i lege, nu-i tocmeală! Prin «RECOMANDAREA» dumneavoastră, riscăm să transformăm şcoala într-un loc al bunului plac.

Povestea claselor de excelenţă de la Braşov a arătat până unde poate merge inconştienţa părinţilor si incompetenţa profesională a unor manageri de U.Î (n. r. unităţi de învăţământ). Chiar dacă putem găsi circumstanţe atenuante şi să ne gândim că totul a fost făcut/gândit pentru performanta şcolară, nu putem să ne PREFACEM că este normal ceea ce s-a întâmplat acolo. Se poate crea un precedent periculos, şi anume, ca fiecare CA (n. r. consiliu de administraţie) să exceadă regulamentului cadru, lucru care poate duce la o anarhie în sistemul educaţional. În final, am şi spus-o cu ceva zile-n urmă, în afară de nişte sancţiuni, nu sunt de acord cu desfacerea contractului de muncă. Dacă s-ar proceda astfel, atunci ce am face cu directorii care au sub 50% promovabilitate (sub 5) la EN si cu 0% la BAC?“.

Contactat de reporterul „Adevărul“, Cristache a declarat că poate înţelege imboldul părinţilor de a-şi duce copiii la clase de excelenţă, dar nu prin încălcarea legii. „Era, în primul rând, obligativitatea directorului să respecte legea. (…) Nici nu ştiu dacă (n. r. părinţii) au ştiut legea sau nu“, susţine Cristache.

Acesta se întreabă cât de responsabili sunt acei părinţi cu acei copii care nu au obţinut 8,50, care au retrogradat şi care a fost comportamentul în familie în momentul în care un copil e exmatriculat şi mutat într-o altă şcoală.

„Îmi pun întrebarea: cum gândeşte un copil ce are 8,40 şi nu  8,50. Care e diferenţa?“, subliniază acesta.

În opinia sa, o parte din vină o poartă şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

„Nu ne dorim să tăiem capete. Trebuie văzut cum s-a făcut transferul: dacă părintele a plecat capul şi a cerut transferul fără să facă uz de regulament, atunci nu ai ce să-i faci, decât să penalizezi directorul, dar dacă transferul s-a făcut în baza acelui regulament ce a încălcat regulamentul-cadru, atunci da, din punctul meu de vedere, directorul trebuie demis“, consideră Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar.

„Când spun la MEN că, în general, în CA se mai încalcă si legea... nu mă crede. Dovadă mai mare ca autodenunţul directorului de la Şaguna, ce mai vreţi? 18 ani... au tăcut cu toţii: conducerea şcolilor, părinţi şi inspectori şcolari generali. Sunt aproape sigur că părinţii habar nu aveau de încălcarea legii, dar cei în măsură... cum motivează?! “, mai scrie Cristache pe Facebook.

Mai puteţi citi:

Trei licee braşovene încearcă legalizarea discriminării educaţionale prin şantaj

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite