Povestea controversatului premiu Nobel pentru pace pe care l-ar fi câştigat un român: distincţie furată sau simple legende postdecembriste

Povestea controversatului premiu Nobel pentru pace pe care l-ar fi câştigat un român: distincţie furată sau simple legende postdecembriste

Ioan Moraru

Ioan Moraru este românul care a făcut parte din organizaţia „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear“, cea care a câştigat în 1985 premiul Nobel pentru Pace. Românul nu apare nominalizat pe site-ul Nobel la categoria câştigători. În vreme ce unele voci de specialişti străini nu recunosc meritul românului la câştigarea premiului, în ţară a existat legenda potrivit căreia Ceauşescu i-a „furat“ distincţia şi l-a condamnat la uitare.

Povestea premiului Nobel pentru pace, câştigat în 1985 de organizaţia ”Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, organizaţie din care a făcut parte şi medicul român Ioan Moraru, este una controversată. S-a spus, pe de o parte, că românul nu ar fi fost, de fapt, laureat la Nobel şi că nu el a primit premiul, ci organizaţia în care ar fi fost doar simplu membru. Pe de altă parte, în ţară a existat legenda potrivit căreia Ceauşescu i-ar fi furat distincţia medicului român, supărat că n-a câştigat el premiul Nobel pentru Pace.
 
Se spune că Nicolae Ceauşescu a visat să fie laureat al premiului Nobel pentru Pace. Când în 1985, prestigioasa distincţie a revenit organizaţiei din care făcea parte şi medicul  român, furios, conducătorul Ceauşescu ar fi trecut sub tăcere premiul.
 
În România condusă de Nicolae Ceauşescu, Ioan Moraru era un medic cunoscut.  bsolvise Facultatea de Medicină din Cluj şi obţinuse doctoratul în ştiinţe medicale în anul 1957. În 1968 câştigase titlul de doctor docent. A fost profesor catedrele de fiziopatologie, medicină legală şi morfopatologie din cadrul Facultăţii de Medicină. A fost directorul al Institutului Medico-Legal Mina Minovici şi director al Institutului Victor Babeş. În timpul regimului comunist a deţinut funcţia de ministru adjunct la Sănătate. A fost, de asemenea, membru al organizaţiei „International Physicians for the prevention of Nuclear War“ („Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear“).
 
În echipă cu un rus şi un american
 
Medicul Ioan Moraru, alături de rusul Mihail Kuzin şi americanul Bernard Lown, a demarat o serie de cercetări care au vizat analiza amănunţită, ştiinţifică, a consecinţelor unui război nuclear. Începând cu anii 60, cei trei specialişti din organizaţia "Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear" ar fi lucrat la un scenariu bazat pe date ştiinţifice în care au construit imaginea unei planete Pamânt distrusa de o catastrofă nucleară. 
 
Organizaţia ”Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear” avea filiale în ţările celorlalţi doi lideri, Rusia şi America. În România, în ciuda demersurilor făcute de Ioan Moraru, Ceaşescu nu i-a permis deschiderea unei filiale a organizaţiei.
 
În  1985, Premiul Nobel pentru pace a fost decernat organizaţiei ”Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, din care făcea parte şi medicul român. În ţările lor de origine, Rusia şi America, Mihail Kuzin şi Bernard Lown au fost omagiaţi, iar meritele le-au fost recunoscute. În România, meritul medicului Moraru ar fi fost trecut sub tăcere. Legenda spune că Ceauşescu nu i-ar fi permis medicului român să participe la ceremonia de la Oslo.
 
Contestat de specialişti internaţionali
 
Specialiştii internaţionali contrazic legenda ştiută de români despre premiul câştigat de medic. Bernard Lown, un profesor prezent la ceremonia din Oslo în 1985, a explicat, într-un articol apărut în exclusivitate în ziarul „Adevărul“, că profesorul Moraru nu a avut un rol semnificativ în cadrul organizaţiei „International Physicians for the Prevention of Nuclear War“. „De altfel, nu ştiu să-l fi întâlnit la Oslo, în timpul ceremoniei. Precum ştiţi, profesorul Chazov şi cu mine am fost cei cărora le-a fost decernat Premiul Nobel, reprezentând IPPNW. În plus, nicio altă ţară, în afara statelor din fostul bloc sovietic, nu s-a mândrit vreodată cu acest premiu“, a spus Bernard despre povestea Nobelului luat de român.
 
Site-ul Comitetului Nobel îi prezintă doar pe cei doi cercetători ca lideri ai unei organizaţiei „International Physicians for the Prevention of Nuclear War. Numele lui Ioan Moraru nu apare nicăieri.
 
Condamnat la uitare
 
După 1985, activitatea reputatului medic a intrat într-un con de umbră. Deşi a avut 300 de lucrări publicate în reviste din ţară şi străinătate, iar meritele sale au fost recunoscute de organizaţii internaţionale, în România cariera medicului nu s-a mai bucurat, după 1985, de nicio recunoaştere. Ioan Moraru a murit pe 19 decembrie 1989, cu trei zile înainte de a Revoluţie. A fost înmormântat pe 22 decembrie, ziua care a însemnat sfârşitul dictaturii comuniste. Recunoaştere medicului a venit după căderea regimului când a fost admis, post-mortem, în rândurile Academiei Române.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: