Posibilităţi noi pentru angajarea tinerilor din mediul rural
0Situaţia foarte multor tineri teleormăneni din mediul rural este de-a dreptul disperată, în condiţiile în care mulţi dintre ei nu au acces la locurile de muncă scoase la dispoziţia publicului din judeţ şi devin şomeri de lungă durată.
Totuşi, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman face eforturi
susţinute pentru remedierea acestei probleme şi acum este partener în
proiectul “Antreprenoriatul rural şi oportunităţi de dezvoltare în
domeniul TIC-Premise pentru dezvoltare regională şi creştere economică”,
finanţat din fonduri europene al cărui beneficiar este Getico Systems
Bucureşti, proiect ce va fi implementat în următoarele 18 luni în
Teleorman. În cadrul unei conferinţe de presă s-a prezentat acest
proiect care are ca principal obiectiv dezvoltarea culturii
antreprenoriale şi creşterea expertizei în vederea îmbunătăţirii
abilităţilor, cunoştinţelor şi comportamentului managerial pentru mici
sau viitori întreprinzători, în special tineri din mediul rural, din
judeţul Teleorman, ce pot genera dezvoltare locală şi ocupare prin
dezvoltarea afacerilor. Grupul ţintă al acestui proiect este constituit
din 120 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Cursurile vor
avea loc în patru sedii mobile ce vor fi amplasate în patru comune
teleormănene ce vor fi selectate în urma unui studiu.