Podul peste Dunăre între Zimnicea şi Svishtov va fi făcut în parteneriat public-privat

Podul peste Dunăre între Zimnicea şi Svishtov va fi făcut în parteneriat public-privat

Dunărea la Zimnicea Sursa arhivă

Guvernul a aprobat în şedinţa din 18 aprilie un Memorandum cu privire la realizarea  Podului peste Dunăre între Zimnicea - Svishtov. Proiectul a fost discutat la nivelul celor doi prim-miniştri şi în cadrul reuniunii cvadrilaterale din 29 martie, de la Snagov.

„Acest proiect de anvergură este necesar în condiţiile în care traficul între România şi Bulgaria s-a intensificat, urmare a dezvoltării schimburilor comerciale şi a circulaţiei de tranzit, iar în condiţiile actuale de infrastructură transfrontalieră, traversarea fluviului Dunărea se desfăşoară cu dificultate“, au declarat guvernanţii la finele şedinţei de joi, 18 aprilie.

Soluţia propusă pentru realizarea acestui obiectiv este cea a parteneriatului public-privat. Podul peste Dunăre Svishtov - Zimnicea este corelat cu alte obiective de investiţii de infrastructură propuse să se realizeze în parteneriat public-privat în zona de sud a României: Autostrada Bucureşti - Alexandria - Craiova - Drobeta Turnu Severin - Lugoj, precum şi la nivel de regiune România - Bulgaria.

Proiectul va contribui şi la realizarea unor coridoare de tranzit pentru traficul rutier, cu asigurarea legăturii între Europa Centrală şi de Nord spre zona de Sud a Europei respectiv Turcia, Grecia, Albania prin România şi Bulgaria.

„Având în vedere prevederile legale diferite, obiectivul de investiţii poate fi realizat prin coordonare unitară, dar distinctă pe teritoriul fiecărui stat. Este de menţionat că în conformitate cu un alt act normativ adoptat de Guvern, HG nr. 643/2018, printre proiectele de parteneriat public-privat aprobate se regăseşte şi Complexul hidrotehnic Turnu Măgurele - Nicopole pe fluviul Dunărea, proiect complementar care prevede realizarea unei legături rutiere şi de cale ferată între cele două ţări riverane.

Ministerul Transporturilor şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) vor face în regim de urgenţă demersuri legislative şi organizatorice pentru implementarea cu prioritate a proiectului Pod peste Dunăre între Svishtov-Zimnicea“, se arată în comunicatul de presă transmis de Guvern în ziua de 18 aprilie. 

Pe aceeaşi temă: 

Dăncilă anunţă un nou pod peste Dunăre, construit în parteneriat public-privat

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: