Pasiunile fascinantei Cella Delavrancea: pianista i-a vrăjit pe Caragiale şi pe Nae Ionescu, s-a împrietenit cu Brâncuşi şi a concertat cu Enescu

Pasiunile fascinantei Cella Delavrancea: pianista i-a vrăjit pe Caragiale şi pe Nae Ionescu, s-a împrietenit cu Brâncuşi şi a concertat cu Enescu

Cella Delavrancea a trăit 104 ani. L-a uimit pe Caragiale cu talentul său şi i-a furat inima dramaturgului când ea avea doar 25 de ani, iar el 60. A fost  marea iubire a lui Nae Ionescu, căruia i-a închis ochii pe patul de moarte. L-a cunoscut pe Brâncuşi şi a cântat cu George Enescu. Fiica scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost singurul artist român care a asistat la aniversarea propriului centenar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cella Delavrancea, fiica lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, a fost pianistă, scriitoare şi profesoară de excepţie, una dintre cele mai complexe şi interesante personalităţi ale culturii româneşti. A rămas în istorie ca cea mai longevivă figură culturală româneasc, fiind singurul artist care a participat la aniversarea propriului centenar.

S-a născut pe vremea monarhiei, a supravieţuit regimului comunist şi murit la 104 ani, după ce a apucat să vadă şi primii paşi făcuţi de ţara sa spre democraţie. A iubit muzica şi şi-a făcut din pasiune o profesie şi un crez, după cum ea însăşi declara la aniversarea a 90 de ani de viaţă: „Am purtat în mine o vie curiozitate pentru toţi contemporanii mei, chiar şi cei necunoscuţi. Să ştiţi că nimic nu dezvoltă supleţea cerebrală mai bine decât o Fugă de Bach şi nimic nu trezeşte emotivitatea ca o Nocturnă de Chopin.”
 
Despre longevitatea sa, Cella Delavrancea spune că se datorează faptului că a fost ferită de bolile care distrug sufletul: gelozia, invidia şi orgoliu. ”Bunicii din partea tatălui meu au depasit vârsta de o sută de ani. Poate ca am mostenit de la ei o durată lungă, proiectată acum înspre un viitor de care nu ma speriu. Mi-l doresc generos în ani, cu atât mai mult cu cât eu inchei un lung sir de vieţi, neavând urmaşi. Am avut fericirea de a fi apărată de trei calamităţi: gelozia, invidia si orgoliul. Acestea sunt bolile care distrug fiinţa umană”, mărturisea artista la aniversarea celor 90 de ani, în expozeul susţinut cu această ocazie.
 
A crescut sub ochii lui Ion Luca Caragiale şi a avut o relaţie cu marele dramaturg. L-a iubit şi a fost iubită de Nae Ionescu. L-a acompaniat la pian pe Enescu şi se spune că ar fi trăit o idilă scurtă cu Constantin Brâncuşi. Secolul de viaţă trăit de artistă a fost prezentat într-o manieră de excepţie în memoriile Cellei Delavrancea ”Dintr-un secol de viaţă”.
 
Un copil minune care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta”
 
Fiica cea mare a scriitorului şi avocatului Barbu Ştefănescu Delavrancea s-a născut pe 15 decembrie 1887. Longevitatea avea să o moştenească genetic de la bunicii care au trăit peste 100 de ani. Dragostea pentru artă, sensibilitatea şi pasiunea pentru muzică i-au fost transmise de la părinţi. Cella Delavrancea a început să facă muzică la vârsta de 3 ani. Se spune despre ea că a fost un copil genial. La opt ani era deja o pianistă talentată care susţinea concerte în cercurile frecventate de părinţii săi. Până la vârsta adolescenţei vorbea fluent germană şi franceză. Cu mama Maria Lupaşcu, pianistă licenţiată în filozofie şi matematică şi tatăl Barbu Ştefănescu Delavrancea, Cella a avut toate premisele dezvoltării ca artist încă de la primii ani din viaţă. A crescut între nume mari ale vremii, unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui său fiind Ion Luca Caragiale.
 
Se spune că, la vârsta de 14 ani, i-a cântat lui Caragiale un vals de Chopin şi dramaturgul a fost impresionat. ”Un copil minune, care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta”, scria Caragiale despre pianistă în 1909.
 
Caragiale o alinta ”Aghiuţă”
 
După ce i-a stârnit lui Caragiale admiraţia ca adolescentă de 14 ani, Cella l-a revăzut şi l-a vrăjit pe dramaturg ca tânără femeie frumoasă la 25 de ani. Era vârsta la care talentata pianistă dădea deja concerte în afara ţării. Ajunsă la Berlin, a fost găzduită chiar în casa bunului prieten al tatălui său, Caragiale. Între cei doi s-a înfiripat o relaţie pe când Cella nu împlinise 25 de ani, iar Caragiale avea 60. În memorii, pianista recunoaşte că l-a cunoscut intim pe nenea Iancu :„Destinul m-a făcut să-l cunosc. Este un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică. N-am cuvinte să-ţi exprim căutarea, stupefacţia, gravitatea admiraţiei mele în faţa unei inteligenţe ca a sa. Nu-l văzusem decât acasă unde cea mai mare parte a timpului discuta cu Ticu, iar eu nu deveneam activă decât la pian făcându-i plăcere, dar în aceste zile petrecute la el într-un apartament înecat în covoare turceşti, am putut să-l cunosc şi să-l binecuvântez. Destinul m-a făcut să-l cunosc atât de intim”.
 
Tot în ”Dintr-un secol de viaţă” pianista mărturiseşte ultimele impresii despre Caragiale, înainte de moartea fulgerătoare a acestuia. Se spune că Cella ar fi fost cea lângă care Caragiale a murit în ziua de 9 iunie 1912. „În ultimul an de viaţă am stat două luni la el. Era concentrat în gândul unei noi creaţii. Se plimba prin casă, fuma necontenit. Nota un cuvânt, ştergea un rând întreg, şi dacă nu reuşea să exprime ce vroia, venea la noi. «Hai, Aghiuţă, cântă-mi din Beethoven». În muzică îşi găsea destindere. Nimic nu prevestea că-şi trăia ultimele zile. Ne ţinea cuvântări despre literatură şi muzică cu talent de critic rafinat.” 
 
Alături de Caragiale
 
Cella Delavrancea a fost căsătorită de trei ori. Primul soţ a fost Viorel Virgil Tilea, de care a divorţat pentru a se căsători cu Aristide Blank. Ultimul soţ a fost Philippe Lahovary. Marea dragoste a Cellei pare să fi fost însă Nae Ionescu, filosoful cu care a avut o relaţie începută în timpul ultimei căsnicii.
 
L-a cunoscut pe Nae Ionescu în timpul căsniciei cu Aristide Blank, dar relaţia amoroasă pare să fi început în timpul celei de-a trei căsnicii, cu Filip Lahovary. Când Nae Ionescu era închis la Miercurea Ciuc, Cella îi trimitea pachete şi scrisori. După ce acesta a fost eliberat în 1939, Cella a devenit o prezenţă constantă în vila filosofului din Băneasa.
 
”Cella D, deşi nu a locuit în vila din Băneasa putea fi găsită în fiecare zi acolo. Unii care l-au cunoscut cred că Cella Delavrancea a fost marea iubire a vieţii lui sau măcar ultima. Alţii, zic că a fost ceva, dar mai puţin pasional, unii chiar că a fost doar o amiciţie spirituală din partea lui, (slăbit de lagăr, singur, cu presentimentul morţii). Şi de interes politic, de carieră din partea ei. Mai curind a fost o poveste de amor, ca oricare, a unor tomnateci. O dragoste tîrzie”, nota Stelian Tănase despre relaţia Cella Delavrancea-Nae Ionescu.
 
Ea a fost cea care l-a îngrijit după infarctul din 1939. Şi tot ea a fost cea care i-a fost alături în ultima clipă din viaţă. Nae Ionescu (FOTO jos) a murit pe 15 martie 1940, iar Cella, după cum mărturisea într-o scrisoare trimisă unei prietene, a fost cea care i-a închis ochii. După moartea acestuia, s-a făcut nevăzută. Din cauza soţiei lui Ionescu, Cella nu a fost prezentă la înmormântarea la care au participat peste 2.000 de oameni. 
 
 
Cella Delavrancea a susţinut concerte alături de George Enescu pe care în considera ” Suveranul muzicii”. 
Admiraţia pianistei pentru marele compozitor român a fost exprimată în cartea „Dintr-un secol de viaţă”. „Nu trăia pentru prezent. Explora veşnicia armoniei. Ca să lege în acest cult al frumosului ţara lui întreagă, a cutreierat-o în lung şi-n lat, a cântat în toate orăşelele, unde nu răsunase vreodată muzica clasică. Aceeaşi osteneală îşi dădea la Mizil, ca şi la Paris sau Londra. ”Pe Dinu Lipatti l-a ascultat pe vremea când era adolescent şi i-a recunoscut imediat harul. Pe Furtwängler l-a considerat cel mai mare dirijor al secolului, iar pentru Casals, pe care l-a auzit în concert de mai multe ori, a avut admiraţia pe care ţi-o impune un geniu aflat pe „o treaptă de luminozitate, în pragul vizibilităţii. Planetar, radiază de atât de departe, încât nu ne mai poate încălzi”, spunea Cella Delavrancea despre Enescu.
 
L-a cunoscut pe Brâncuşi
 
La Paris, în 1922, Cella l-a cunoscut pe Constantin Brâncuşi. Pianista a fost vrăjită de sculptor şi se spune că nici acesta n-ar fi rămas indiferent în faţa spiritului ei. Episodul întâlnirii dintre cei doi a fost descris emoţionant de Cella Delavrancea în cartea din 1976, intitulată ”Carte de inimă pentru Brâncuşi”. Pusă de sculptor să ghicească un obiect din atelierul acestuia, aflat în lucru, Cella îl surprinde pe Brâncuşi cu intuiţia sa: ” Am privit şi în urechi mi-a răsunat un glas răguşit: Cucurigu gagu, cântă cocoşul, am răspuns. Ochii lui Brâncuşi au strălucit deodată în cutele pleoapelor trase într-un surîs maliţios:
 
- Bravo! Nimeni n-a simţit pînă acum că alama asta cîntă. Vra să zică, n-am greşit. Dumneata îmi dovedeşti că am izbutit. Îţi mulţumesc... Am să-ţi pregătesc un prînz grozav. Mă bucur să te primesc la masă şi să stăm noi doi de vorbă. Cînd vrei să vii? Dar mai întîi spune-mi, cum de ai ghicit?
 
- Pentru că ai tăiat profilul alamei în zig-zag de unghiuri, echivalente pentru auzul meu cu intervalele de quartă ale strigătului de cocoş.
 
Brâncuşi era mirat. Se îmblînzise. Îmi arătă nişte cuţite făcute de el, vătraie şi alte fierării ieşite din mîna lui, foale mari atîrnate la vatră şi, la urmă, un caiet de schiţe de o mare siguranţă tehnică. Era vesel ca un copil care-şi arată jucăriile. Bănuiala se topise. Ne-am despărţit după ce am hotărît ziua dejunului", a povestit pianista.

Un strălucit pedagog
 
De-alungul secolului de viaţă şi de carieră, Cella Delavrancea a concertat pe marile scene ale lumii şi spectacolele ei au fost răsplătite cu ropote de aplauze. A fost nu numai un pianist de excepţie, ci şi un pedagog strălucit. A predat pian la la Conservatorul din Bucureşti, iar după venirea comuniştilor a fost mutată la un liceu.
 
A scris cronici muzicale şi cărţi. Unul dintre elevii Cellei Delavrancea a fost pianistul Dan Grigore, care a a catalogat-o într-un interviu drept ”cea mai tânără prietenă a vieţii mele”, deşi profesoara era ajunsă la vârsta a treia. ”Ea putea, la vârsta ei, sa se apropie de modul meu de a fi si de a percepe. Mult mai târziu, am avut revelaţia că D-na Cella a fost, poate, cea mai tânără prietenă a vieţii mele“, spunea Dan Grigore. 
 
Cella Delavrancea a fost primul artist român care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1988, la spectacolul de la Ateneul Român, unde a concertat împreună cu elevul său, pianistul Dan Grigore. Cella Delavrancea a interpretat acelaşi vals de Chopin cu care la 14 ani îl vrăjise pe Ion Luca Caragiale, într-o altă epocă. S-a stins din viaţă pe 9 august 1991, la 104 ani. 
 
citeste totul despre: