Pasiunile exotice ale lui Kogălniceanu. Cum a murit la 74 de ani cu gândul la cele 700 de amante iubite de-a lungul vieţii

Mihail Kogălniceanu, unul dintre cei mai importanţi oameni politici din istoria României FOTO Wikipedia

Pe 6 septembrie se împlinesc 199 de ani de la naşterea lui Mihail Kogălniceanu, marele om politic socotit artizanul Unirii. Istoria îl aminteşte pe Kogălniceanu drept avocat, istoric şi publicist, prim ministru al României, ministru de Interne şi ministru al Afacerilor Externe. În spatele scenei politice pe care a jucat un rol important, Kogălniceanu a fost un romantic veşnic amorezat şi un pasionat al gătitului.

Mihail Kogălniceanu, una dintre cele mai importante personalităţi ale secolului trecut a rămas în istorie drept artizanul Unirii, un geniu al epocii paşoptiste şi unul dintre făuritorii celor mai importante reforme înfăptuite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.  Kogălniceanu a deţinut funcţii înalte , fiind ministru al Afacerilor Externe, ministru de Interne în timpul domniilor lui Cuza şi Carol şi prim ministru al României. 

Contemporanii lui Kogălniceanu l-au descris drept un ”om de lume controversat” din cauza pasiunilor din spatele imaginii de om politic. Sabina Cantacuzino, fiica lui Ion C. Brătianu, scria despre Mihail Kogălniceanu: „Cu Mihail Kogălniceanu relaţiunile erau foarte variate. Firea lui nedisciplinată şi cu porniri neînfrânate îl arunca fără tranziţie când în braţele tatei, când în ale adversarilor lui cei mai îndârjiţi. Pe cât era de urât, cu un corp diform, avea un farmec nediscutat şi o autoritate necontestată, de câte ori lua o cauză bună în mână. Acelaşi farmec îl exercita asupra femeilor, care în mare parte au fost cauza neliniştitei sale vieţi şi deselor nevoi de bani“.

Pasiunea pentru gătit

Lui Kogălniceanu i-au plăcut femeile şi a fost pasionat de gastronomie. Dovezi ale pasiunii mai puţin obişnuite pentru gătit sunt scrisorile prin care Mihail Kogălniceanu, student la Paris şi mai apoi la Viena, cerea surorilor sale din ţară reţete culinare. 

La 24 de ani, împreună cu prietenul său Costache Negruzzi, Kogălniceanu scria  una dintre cele mai interesante cărţi de bucate româneşti: „200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti“. Cartea a apărut prima dată la Iaşi în anul 1841, iar autorii s-au semnat doar cu iniţialele: C.N. şi M.K.  O vreme nu s-a ştiut că în spatele culegerii de reţete nu se ascunde o gospodină, ci doi oameni importanţi ai vremurilor. Câţiva ani mai târziu, viitorul politician şi-a asumat identitatea autorului. Kogălniceanu a dezvăluit în cartea „Iluzii pierdute“ că el este, de fapt, coautor al colecţiei de reţete. 

„Atâta vă voi mai zice că acum de curînd am mai publicat – împreună cu d. C.N., un alt Prometeu manque ca şi mine – o carte care, răsturnînd toate puterile aşezate, călcînd în picioare toate pravilele primite de adunare şi de obiceiul pămîntului, are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova întru chipul de a face frigănele şi găluşti; vreu să vorbesc de o colecţie de 200 de reţete de feluri de bucate, care are să ne facă cea mai mare reputaţie între bucătăriţe şi viitorimea recunoscătoare ne va da negreşit frumosul nume de: introducătorii artei culinare în Moldova. Sîntem mulţumiţi şi cu atîta“, scria Kogălniceanu.

Cartea lui Kogălniceanu, retipărită de-alungul anilor conţine reţete cu nume haioase precum „supă pisată“, „bou de modă“, „curechi nemţesc“ sau „uger de vacă“.

Cozonacul lui Kogălniceanu

În cartea din 1841 este descris pentru prima oară modul de preparare a cozonacilor.  Reţeta lui Kogălniceanu din cartea „200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” păstrează în linii mari aceleaşi ingrediente pe care gospodinele le folosesc şi astăzi la prepararea cozonacilor.

„Ia trei ocă  de făină, faci plămădeală cu o litră de drojdie de bere şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi. Laşi de dospeşte frumos şi pui două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă şi, frământându-l până ce se desprinde de mâini. Apoi lasă de dospeşte frumos şi, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puţin de şede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuş de ou şi-i dai la cuptori”, este reţeta cozonacului lui Kogălniceanu.

”O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă şi musteţi, ca o zi fără soare”

Deşi nu a avut fizicul unui Don Juan, Kogălniceanu a reuşit să aibă palmaresul unui adevărat Casanova, la capitolul iubite. Marele om politic s-a amorezat pentru prima dată în adolescenţă şi experienţa primei iubirii a fost transpusă în cartea „Iluzii pierdute“, scrisă la 26 de ani. 

 „O adunare, cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea şi femei, va fi totdeauna monotonă şi urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă şi musteţi, ca o zi fără soare, ca o gazetă fără abonaţi, ca un şes fără verdeaţă, ca un teatru fără public, ca versuri fără poezie, ca o viaţă fără iluzii, ca un judecător fără procesuri, ca un tânăr fără amor şi, în sfârşit, ca toate comparaţiile din lume“, scria Kogălniceanu despre femei la 26 de ani.

 În tinereţe, politicianul colinda saloanele aristocrate ale vremii şi bifa cuceriri în rândul damelor vrăjite mai degrabă de spiritul său optimist, decât de înfăţişare. Era renumit în epocă pentru faptul că nu se ferea să-şi povestească aventurile. 

Şi nevastă, şi amantă,  vreme de 20 de ani  

Mihail Kogălniceanu s-a căsătorit pe 10 noiembrie 1852 cu Ecaterina Jora, văduva colonelului Iorgu Scorţescu, şi din relaţia conjugală a avut trei băieţi şi cinci fete. Aproape două decenii s-a împărţit între căsnicie şi o zbuciumată relaţie extraconjugală cu Raluca Lamotescu. Cu amanta devenită oficială, Kogălniceanu a avut o fiică pe nume Maria. 

Starea civilă şi complicata viaţă amoroasă cu amanta care a făcut tot posibilul să-l convingă pe Kogălniceanu să divorţeze nu l-au împiedicat să aibă nenumărate alte aventuri. Relaţia cu amanta a fost încheiată din cauza geloziei acesteia, iar Kogălniceanu şi-a căutat fericirea în braţele a sute de femei. Se spune că umbla la braţ cu Cuza prin bordeluri şi a avut peste 700 de amante.

„Amorul, cea mai nobilă din toate patimile, care aţâţă la fapte mari, care insuflează eroismul şi geniul, care dă idei de cinste şi de slavă, care înviază, care farmecă, care aduce pe om într-o lume de visuri, unele mai aurite decât altele, cine-l cunoaşte, cine-l slăveşte? Amorul în Moldova este desfătarea simţurilor, dragostea faunilor şi a satirilor. A iubi însemnează la noi a se lua, a se schimba, a se lepăda, a se uita, a se îngurlui şi a se despărţi iarăşi, fără ca patima să lase cât de puţină întipărire în inima acelor ce zic că simţesc amorul“, scria Kogălniceanu în cartea „Iluzii pierdute“.

Mihail Kogălniceanu a murit în 1891,  într-un spital din Paris, pe masa de operaţie, la 74 de ani, din cauza unor grave probleme renale. Ultimele gânduri pe patul de spital s-au îndreptat către femeile pe care le-a iubit toată viaţa. Un episod descris în volumul de memorii „Efimeridele“ de Mariu Theodorian-Carada arată ultimele gânduri ale politicianului înainte de moarte:  „Era în pat, dar aşa cum era, a adus vorba de femei. Vorba asta l-a înviorat, s-a ridicat în sus ca pe droturi şi a exclamat: «Şi acum mi-s dragi fetele, Carada!»“. ;