Pasiunea lui Brunea Fox: părintele reportajului românesc a stat cinci zile printre leproşi pentru a scrie un articol

Pasiunea lui Brunea Fox: părintele reportajului românesc a stat cinci zile printre leproşi pentru a scrie un articol

Benjamin Fundoianu (Fondane), Iosif Ross şi Filip Brunea-Fox, 1915, în uniforma de elevi ai Liceului Naţional din Iaşi (wikipedia.ro)

Felix Brunea Fox, pe numele lui adevărat Filip Brauner, a fost unul dintre cei mai mari reporteri din perioada interbelică. I s-a spus „Asul“ sau „Prinţul“ reportajelor. Geo Bogza l-a considerat părintele reportajului românesc, iar Tudor Arghezi a spus despre el că avea o inteligenţă sclipitoare. A făcut presă în epoca de aur a jurnalismului românesc, într-o vreme în care nu existau telefoane mobile, reportofon sau internet.

Brunea Fox scria ştirea cu pixul în carneţel şi alerga cu sufletul la gură, la sediul redacţiei, pentru a prinde închiderea ediţiei. După o viaţă întreagă pusă în sluja presei, Brunea Fox definea reporterul ca fiind cel care ”trebuie să fie întotdeauna în frunte, să se întreacă cu alţii sau pe sine, şi asta până moare”.
 
Filip Brauner s-a născut pe 18 ianuarie 1898, la Roman, în judeţul Neamţ, fiu al unei familii de intelectuali evrei din Chişinău. A făcut şcoala primară şi liceul teoretic în oraşul natal. Şi-a făcut debutul în presă la vârsta de 19 ani, la Iaşi, în revista ”Arena”, condusă de Pamfil Şeicaru. La 20 de ani, împreună cu câţiva prieteni, s-a urcat în tren şi a plecat spre Bucureşti, unde avea să ajungă cel mai cunoscut nume din presa interbelică. Momentul plecării a fost descris în textul „Dulce târgul Ieşilor“, publicat în 1973 în revista „Tribuna României”: „Exact la sfârşitul Primului Război Mondial, în 1918, trenul aşa-zis al «armistiţiului», cel dintâi tren care readucea la vetrele lor pe bejenarii din Muntenia şi Oltenia goniţi de urgia armiilor nemţeşti în 1916 din provinciile natale şi pribegiţi în «dulcele şi ospitalierul târg al Ieşilor» luase, zic, în vagoanele înţesate şi îngheţate de gerul iernii şi câţiva tineri de pe meleagurile Bahluiului. Pe Benjamin Fundoianu, Iosif Ross, Alexandru Philippide şi pe mine. Prieteni încă din şcoala primară, ademeniţi încă din adolescenţă de mirajul Bucureştilor”. Deşi a avut  o tenativă de a-şi continua şcoala şi s-a înscris la facultate, Filip Braner a abandonat studiile superioare. 
 
După debutul în presă, Filip Braner şi-a ales pseudonimul Brunea Fox. Îşi semna articolele cu F.Br., F.Br.Fx, Fox, Mac, Pan, Potomac. Şi-a făcut un nume la ”Adevărul” şi la ”Dimineaţa, ziarele numite în perioada interbelică ”presa de la Sărindar”, după cum se numea strada pe care aveau sediul.
 
Brunea Fox s-a afirmat ca specialist al reportajui literar şi a dus acest gen jurnalistic la un alt nivel, necunoscut până atunci. În urma unor articole pentru care a ales să trăiască experienţe inedite, Brunea Fox a ajuns o celebritate a presei, foarte apreciată atât de cititori, cât şi de colegii de breaslă.

 
Cinci zile printre leproşi
 
Brunea Fox a fost ziaristul care a stat 5 zile printre leproşii de la leprozeria de la Lărgeanca  din Basarabia. În urma experienţei, prinţul reportajelor a scris volumul  ”Cinci zile printre leproşi”, apărut în anul 1929. A scris despre cerşetori, despre minunea de la Magravit, despre cartierele rău famate ale ale capitalei, despre viaţa prostituatelor, despre lumea interlopă a Bucureştiului. A scris despre Marea Neagră, după ce a explorat adâncul apei în costum de scafandru. Multe dintre subiectele abordate au fost şocante pentru opinia publică, neobişnuită cu abordări atât de realiste ale societăţii şi cu stilul inconfundabil al lui Fox.
 
După interzicerea, în 1937, a cotidianelor Dimineaţa şi Adevărul, activitatea lui Brunea-Fox a scăzut, reporterul preferând să colaboreze doar la publicaţii periodice. După 1947, Brunea Fox a încercat să scrie şi în presa controlată de regimul socialist, dar reportajele sale, trecute prin filtrul celor care controlau presa, n-au mai avut acelaşi impact. Prinţul reportajelor a murit la Bucureşti, în 1977.

 
“Un interviu în fotoliu nu se poate!”
 
Înr-un interviu acordat lui Alexandru Stark, Brunea Fox a vorbit despre meseria sa aşa cum şi-a făcut-o el: “Un interviu în fotoliu nu se poate! Să fim serioşi! Dumneata ştii ce-i un reporter? Dă-mi voie să-ţi spun că fac reportaje de când tatăl matale era în războiul din 1916. Vezi fotografia asta? E una din cele mai frumoase care mi s-au făcut. Erau o mulţime de ziarişti strânşi şi când s-a terminat ce era de comunicat ne-am grăbit să dăm reportajul la ziar. Totul era cine îl dă primul, cine mai prinde ediţia de provincie. Ei bine, primul (nu mă recunoşti, desigur), primul sunt eu. Eu cred că reporterul trebuie să fie peste tot; şi nu numai peste tot, dar să fie şi primul. Indiferent că doarme în plasa de bagaje din tren, s-a întâmplat şi asta (altă fotografie), indiferent că trece prin lapoviţă şi zăpadă sau că e nevoie să meargă pe sub apă (şi asta mi s-a întâmplat).Un reporter trebuie să le încerce pe toate”.
 
În ceea ce priveşte calificativele primite de-a lungul carierei sale, Brunea Fox spunea în acelaşi interviu :“Nu pot spune că nu m-am bucurat de calificative: «Asul», «Prinţul» şi tot aşa… eu cred că un reporter cere să binemerite la titlul ăsta, trebuie să fie pretutindeni, să fie totdeauna în frunte, să se întreacă cu alţii sau să se întreacă pe sine. Şi asta până moare”. 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările