Primăria Măgura, afacere de familie

Primăria Măgura, afacere de familie

 Atanase Ionescu, primarul de la Măgura şi-a promovat fiul jurist şi nora secretară la primărie. Edilul din Măgura a intrat în atenţia Instituţiei Prefectului Teleorman pentru incompatibilitate şi acum este ameninţat cu suspendarea din funcţie conform Articolului 95 al legii 161/2003

Indiscutabil, primul care pierde este însuşi dl. Klaus Iohannis. Conform datelor unui sondaj de tip omnibus dat publicităţii înainte de decizia revocării din funcţia de procuror şef a DNA a doamnei Laura Codruţa Kὄvesi, preşedintele ar fi dispus, încă din primul tur, de 43% dintre sufragiile electoratului.

acum 5 zile · comentarii (7)

Ultima informaţie  care circulă în spaţiul public, având ca sursă site-ul G4Media, este de-a dreptul  halucinantă. Liviu Dragnea o obligă pe premierul Dăncilă  să dea o OUG pentru amnistie şi graţiere, văzând că schimbarea legilor privind codurile penale trenează şi mai sunt câteva zile până când se încheie sesiunea parlamentară extraordinară.

acum 5 zile · comentarii (61)

Lucian Davidescu: „Şi vânduţi la ruşi, şi cu banii luaţi! Asta spunea varianta de lege offshore pentru care lobby-ul abia acum intră în etapa disperată, fără mănuşi. Pentru 10 mld. €, cam orice e permis! Afacerea depăşeşte TOP 10 cazuri de corupţie din România împreună. Într-o ţară pasionată de marea corupţie şi de înalta trădare, iată o listă de întrebări care - vorba poetului - în loc să producă răspunsuri stârnesc şi mai multe întrebări.“

acum 6 zile · comentarii (32)

A trecut şi Consiliul European de vară, de la sfârşitul lunii iunie, şi toată lumea a rămas marcată de dezbaterea prelungită şi încleştarea pe tema refugiaţilor, acolo unde s-a reuşit un acord - bun, prost, insuficient, general, neconcludent - dar totuşi un acord, votat de către toate părţile.

acum 6 zile · comentarii (24)

Cinstind memoria personalităţii marelui patriarh Iustinian Marina la 40 de ani de la trecerea acestuia în nefiinţă, la editura Basilica, a apărut în condiţiile grafice de excepţie ale unui fermecător album de artă o nouă monografie consacrată „Leagănului cetăţii“ Bucureştilor, cum numea Nicolae Iorga catedrala cunoscută azi miilor ei de credincioşi, Mănăstirea Radu Vodă.

acum 6 zile · comentarii (0)

Pentru a doua oară în acest an, gândurile care-l macină pe Liviu Dragnea au ieşit ca uleiul pe apă. Prima dată s-a întâmplat la puţin timp după condamnare când, în faţa microfoanelor, a ieşit din punctaje declarând că nu vrea să plece ca prostul din funcţie şi din viaţă. Acum, la interviul dat miercuri seară la Antena 3, a spus-o mai pe ocolite. Dar tot ce-a reieşit a fost că-şi doreşte preşedinţia României pentru imunitate în faţa justiţiei.

acum 6 zile · comentarii (7)

N-am mai văzut un alt şef politic care să debiteze atâtea baliverne. Pe cine mai reuşeşte să păcălească Dragnea, greu de spus. Faptul că în curând ar putea ajunge după gratii, şi devine un puşcăriaş anonim, îl scoate din minţi. Asta a demonstrat în declaraţiile de miercuri seara la un post tv. Nu vrea să plece ca „prostul” din politică. Îşi foloseşte toate atuurile funcţiei în acest scop.

acum 7 zile · comentarii (32)

România este o ţară tot mai surprinzătoare. În sens negativ. Autodistrugătoare prin grija politicienilor care s-au perindat la putere, indiferent de culoarea lor politică. Cu ajutorul infractorilor din vârful puterii, care legiferează fărădelegea în numele unei democraţii şchioape. Tot mai mulţi români se întreabă pe bună dreptate - În ce ţară trăim? - cu toate că noi ar trebui să ştim cel mai bine.

acum 7 zile · comentarii (12)

Iată ce au primit corespondenţii de presă acreditaţi la Bruxelles din partea ofiţerului de presă al Grupului Verzilor din Parlamentul European, adică o copie a scrisorii pe care cei doi copreşedinţi ai grupului respectiv, Ska Keller şi Philippe Lamberts o adresează lui Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, precum şi preşedintelui Comisiei, Jean Claude Juncker.

acum 7 zile · comentarii (49)

Consumatorii, plătitorii de taxe sau săracii nu se pot organiza. Ei nu au beneficiile selective (selective incentives) necesare pentru asta sau formează un grup prea mare pentru ca acţiunea colectivă să se producă. În consecinţă, optimul Pareto nu este obţinut prin negocieri comprehensive.

acum 7 zile · comentarii (2)
Postari Recente