Noii viceprimari ai Alexandriei sunt Anghel Gică şi Augustin Ioan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anghel Gică şi Augustin Ioan (PSD)
Anghel Gică şi Augustin Ioan (PSD)

Aleşii locali alexăndreni s-au întrunit, astăzi, pentru prima dată în şedinţa de constituire a Consiliului local Alexandria. Cei 21 de consilieri locali (14 PSD şi 7 PNL), cărora alexăndrenii le-au dat votul în urma scrutinului din 5 iunie, au depus jurământul cu mâna pe Constituţie şi Biblie.

Reprezentanţii PSD în Consiliul local Alexandria în următorii patru ani sunt : Anghel Gică, Augustin Ioan, Curea Gina, Petcu Dragoş,Ghicică Maria, Ilie Sorin, Broşteanu Andreea, Neacşu Ionuţ, Epure Haralambie, Voicilă Florea, Mocanu Daniel, Streinu Marius, Din Nelu, Stănculea Adrian Robert.

Deşi iniţial lista PSD de consilierii locali conţinea, pe locurile eligibile, alte nume precum Constantin Slăbescu, Stanciu Violeta sau Cristescu Ioel Dănuţ, aceştia au renunţat la mandatul de consilier în favoarea supleanţilor.

PNL va fi reprezentat în CL de George Drăghici, Florin Titirişcă, Preda Cătălin Ionuţ, Nădrag Gabriel, Modrigală Constanţa Claudia, Dumitraşcu Cătălin şi Florea Laurenţiu.

Cu prilejul şedinţei de constituire a Consiliului local Alexandria au fost aleşi şi noii viceprimari care vor conduce Primăria Alexandria, alături de Victor Drăguşin.  Aşa cum era de aşteptat, având în vedere majoritatea social-democraţilor din Consiliul local Alexandria, viceprimarii au fost aleşi din tabăra PSD.

Anghel Gică, pensionar, şi Augustin Ioan, fost secretar de stat în Ministerul Tineretului, vor ocupa funcţiile de viceprimari ai Alexandriei în următorii patru ani.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite