Medicii teleormăneni oferă consultaţii online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11 medici teleormăneni fac programări şi oferă sfaturi de specialitate online. Platforma “doctor.ro” le permite teleormănenilor şi nu numai să îşi facă programare la medic într-un timp foarte scurt şi fără nici un cost. Din cei 1.700 de specialişti înscrişi pe site, la care pacienţii se pot programa, 11 sunt din Teleorman. Până în prezent au fost efectuate peste 400 de programări online.

Pacienţii teleormăneni îşi pot face o programare la medic sau pot obţine informaţii şi sfaturi de specialitate printr-un sistem online. Prin proiectul “doctor.ro” pacientul caută un medic, selectând oraşul şi specialitatea dorită, solicită o programare şi apoi merge la cabinetul medical.

În cele şase luni de la apariţia proiectului, numărul doctorilor care stau la dispoziţia pacienţilor pe site a ajuns la 1.700. La acest sistem s-au aliniat şi câţiva medici din Teleorman, care se declară mulţumiţi de acest mod de comunicare virtual.

Unul dintre aceştia este şi Liliana Catrinoiu, medic de familie. Doamna doctor spune că a avut mai multe programări online şi crede că prin realizarea acestui portal doctorii sunt scutiţi de multe telefoane inutile date de pacienţii mai panicoşi. “Este foarte bună idea realizării acestui site. Această modalitate de comunicare dintre medic şi pacient este favorabilă în special pentru pacienţii tineri care nu ajung aşa uşor la medic, dar zilnic sunt în faţa unui calculator şi pot să-ţi adreseze o întrebare”, ne-a declarat doctorul de familie, Liliana Catrinoiu.

Până în prezent, aproximativ 4.700 de pacienţi şi-au creat cont pe “doctor.ro”. În cele 6 luni de când funcţionează acest sistem, ei au reuşit să le adreseze medicilor peste 10.000 de întrebări.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite