Liviu Dragnea, despre dosarul „Fraudă la referendum“: „Nu am nicio responsabilitate!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea (foto arhiva)
Liviu Dragnea (foto arhiva)

Vicepremierul Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul „Fraudă la referendum“, a declarat că nu are nicio responsabilitate în ceea ce priveşte posibilele falsuri înregistrate la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

 Mai mulţi martori audiaţi în cadrul procesului aflat pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au declarat că nu au votat şi nu au fost la vot, deşi numele lor apare pe listele cu votanţi. Întrebat cum comentează acest lucru, Liviu Dragnea, principalul acuzat din dosar, a declarat că nu are nicio responsabilitate în privinţa unor eventuale falsuri înregistrate la vot : ”Toţi cei care au fost acolo au spus că nu mă cunosc şi că nu au discutat cu mine. N-am de unde să ştiu eu ce s-a întâmplat. Dacă într-o sectie de vot din Vrancea a apărut o neregulă , nu eu am organizat alegerile,  nu eu am fost acolo.  Ce legatură poate să fie între mine şi cei de acolo?”, a declarat vicepremierul.

O nouă serie de martori în procesul ” Fraudă la referendum” a fost audiată astăzi la ÎCCJ. Liviu Dragnea nu a fost prezent la proces, aflându-se într-o vizită de lucru în Teleorman.

Vicepremierul Liviu Dragnea, secretar general al PSD  şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman la data referendumului din 2012 a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Dragnea este acuzat de faptul că: „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite