Liviu Dragnea, la depunerea candidaturilor PSD: „Atât cât vor hotărî cetăţenii să ne acorde încredere, cu atât vom merge la Bucureşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD Teleorman a depus, astăzi, la Biroul Electoral Judeţean listele de candidaturi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Liviu Dragnea şi-a depus candidatura la BEJ alături de ceilalţi colegi din partid aflaţi pe listele PSD pentru alegerile parlamentare.

Pe listele Partidului Social Democrat, pe primul loc la Senat, se regăseşte fostul prefect al judeţului Carmen Daniela Dan, în timp ce pe al doilea loc la Camera Deputaţilor, după Liviu Dragnea, se regăseşte preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea.

”Sunt candidaţi în care şi eu, şi colegii mei credem foarte mult, pentru ca în Parlament , şi eu, şi colegii mei, să punem în aplicare prin legile pe care le vom adopa programul pentru România, programul economic, programul de relansare fiscală, programul prin care urmărm ca  în România clasa de mijloc să fie din ce în ce mai dezvoltată”, a declarat Liviu Dragnea cu prilejul lansării candidaturilor PSD.

În ceea ce priveşte programele pentru Teleorman, Dragnea a fost rezervat în declaraţii.

 Nu a mai promis nici locuri de muncă, nici hidrocentrala de la Seaca şi nici autostrada Sudului, transferând sarcina promisiunilor electorale către colegii săi candidaţi. ”Asta o să facă, zi de zi, colegii mei. Nu vreau să le spun eu acum pe toate, pentru că vreau ca fiecare dintre candidaţii noştri să vorbească cu oamenii şi să le spună pe de o parte ce vrem să facem ca şi politică publică naţională, pe de altă parte, care sunt obiectivele care vor fi cuprinse în programul nostru de guvernare, de aici, din Teleorman. Le ştiu, au fost lucrate împreună cu mine,au timp până pe 11 decembrie să le spună asta cetăţenilor” a mai spus preşedintele PSD care candidează pentru încă un mandat de deputat în Teleorman.

Dragnea nu a vrut să spună nici la câte mandate de parlamentar  aspiră PSD Teleorman. Întrebat ce scor şi-a propus pentru parlamentarele din decembrie, Dragnea a declarat: ”Eu nu folosesc acest cuvânt (nr. scor). Atât cât va hotărî populaţia din Teleorman. Atât cât vor hotărî cetăţenii să ne acorde încredere, cu atât vom merge la Bucureşti”.

Dragnea a promis, în schimb, că va veni în Teleorman în campania electorală : ”Sper să fie o campanie corectă în Teleorman, prin care, cel puţin candidaţii noştri, să discute cu cât mai mulţi teleormăneni să le spună ce vrea să facă PSD-ul pentru ei”.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite