Le-a căzut tavanul în cap, la propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dimineaţă de coşmar pentru membrii unei familii din comuna teleormăneană Măgura, după ce tavanul locuinţei a căzut peste ei. Două persoane au rămas captive sub dărâmături. Ţipetele acestora au fost auzite de vecini, care au chemat echipele de descarcerare. După mai bine de o oră, cei doi au fost scoşi de sub moloz şi transportaţi la spital.

O familie din comuna Măgura a trecut prin clipe de groază. După ce au dat de mâncare la animalele din curte, cei doi au intrat în casă pentru a se odihni. Din păcate, chiar în acel moment tavanul locuinţei s-a prăbuşit peste cei doi soţi. Molozul s-a transformat într-o capcană din care cei doi n-au mai putut ieşi decât cu ajutorul echipajului de la descarcerare.

”În această dimineaţă, la ora 8 şi 16 minute, în comuna Măgura, echipajul de descarcerare a fost solicitat să intervină pentru scoaterea a două persoane dintr-o casă dărâmată care fusese confecţionată din pământ. Peste cele două persoane au căzut tavanul şi pereţii dintr-un dormitor.

La ora 9 şi 10 minute persoanele au fost scoase de sub dărâmături. Pentru că au suferit mai multe zgârieturi şi atacuri de panică cele două victime au fost preluate de către o ambulanţă şi conduse la spital”, a declarat Gelu Dragomir, purtător de cuvânt ISU AD Ghica Teleorman.

După ce îşi vor reveni din şoc cei doi soţi vor trebui să se gândească unde vor locui de aici înainte.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite