FOTO Românul din Canada care îşi lansează cărţile acasă, în mai multe oraşe. „Ziua de 5 Decembrie 2017, o zi neagră pentru tot restul vieţii mele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familist şi monarhist convins, Iulian Gamentz îşi lansează, zilele acestea, primele sale cărţile în mai multe oraşe din România. Este vorba de volumul „40 de zile“, dedicat soacrei sale, şi „Cuvântul care mă însoţeşte“, o carte dedicată soţiei sale şi unor oameni care au schimbat la faţă România.

Broker şi dezvoltator imobiliar de profesie, Iulian Gamentz, cetăţean român şi canadian, s-a apucat de scris încurajat de familie. „40 de zile e o carte de recunoştinţă, un «mulţumesc» spus altfel şi un «iartă-mă» pentru că nu am apreciat-o şi nu am preţuit-o la adevărata valoare în timpul vieţii pe soacra mea“, mărturiseşte acesta, înainte lansării din Alexandria a cărţilor sale.

În ciuda faptului că în partea asta de lume, soacra e motiv de bancuri, iar ginerii nu se înţeleg bine cu soacrele, Iulian Gamentz spune că el este una dintre excepţii. A  scris „40 de zile“ în două săptămâni, din 2013. „Intenţia mea era să o ofer, ceea ce s-a şi întâmplat din 2013 până azi“, spune acesta.

Cei de la Cărtureşti i-au apreciat volumul şi l-au sfătuit să-şi facă o lansare în mai multe oraşe din ţară. Zis şi făcut. A început un tur al României. Primul popas: luni, 14 mai, la Alexandria. Apoi marţi, 15 mai, la Iaşi; azi, 16 mai, la Cluj, apoi urmează Sibiul şi Bucureştiul.

image

Imagine de la lansarea din Alexandria FOTO: arhivă personală Iulian Gamentz

Al doilea volum pe care-l lansează în aceste oraşe se numeşte „Cuvântul care mă însoţeşte“. „Înseamnă dragostea faţă de soţia mea pentru că multe dintre poezii îi sunt dedicate, mai înseamnă aprecierea pentru reperele acestei ţări cum sunt politicieni consacraţi precum Corneliu Coposu, Mircea Ionescu Quintus, şi, în primul şi primul rând, înseamnă omagiul meu pentru Majestatea Sa, Regele Mihai“, afirmă Iulian Gamentz.

El este autorul poemului-manifest „La moartea Regelui meu drag, al României“, poem care l-a însoţit şi la lansarea din Alexandria.

„Am pierdut toată speranţa, ultima speranţă, am pierdut modelul, reperul, sensul, totul. Ziua de 5 Decembrie 2017 va rămâne o zi neagră pentru tot restul vieţii mele. Versurile, izvorâte din lacrimi şi ciudă, am îndrăznit să le aşez în faţă la Palatul Regal printre miile de flori şi lumânări şi sub bustul Majestăţii Sale din Piaţeta Regelui. (...) Oamenii continuă să se roage şi să-mi citească poemul manifest, îmbrăţişat de statuia Regelui Mihai I al României din Kiseleff“, scrie Gamentz la finalul volumului ”Cuvântul care mă însoţeşte”, unde apare şi poemul-manifest.
image

Iulian Gamentz, înainte de lansarea cărţilor sale în Alexandria, alături de Bella, căţeluşa familiei şi lângă poemul-manifest dedicat Regelui  FOTO: Florina Pop

„N-am învăţat ce consideram că n-o să-mi folosească“

Monarhist convins, Gamentz s-a născut în Bucureşti, într-o familie de profesori de limba română, repartizaţi în vremea comuniştilor să predea în Teleorman. La Alexandria şi-a întâlnit jumătatea, soţia sa, Daiana. Se descrie drept un nonconformist, pragmatic şi familist convins. Mărturiseşte că niciodată nu i-au plăcut lucrurile strâmbe, nici jumătăţile de măsură. „Şi la facultate (n. r. de Geologie-Geografie, din Bucureşti) n-am învăţat ce consideram că n-o să-mi folosească, decât ceea ce aveam nevoie“, adaugă acesta.

În 1995 a decis că e timpul să plece din ţară. A ales Canada. „Nu prea mi-a plăcut coloratura asta stângace, eu scriu cu dreapta, eu sunt dreptaci. Cu stânga n-am putut să fac nimic, nici să mă semnez. Nu mi-a plăcut stânga niciodată. Atunci când am văzut că orientarea e tot de stânga am zis hai să o luăm spre dreapta şi am emigrat la Vancouver, în Canada“, mărturiseşte acesta.

După vreo doi ani au revenit. Apoi au plecat din nou, au revenit, au plecat. În Canada s-au stabilit la Montreal. Acolo s-a specializat în domeniul imobiliar. „Ce am făcut am făcut legal şi ca la carte, by the book, cum spune americanul“, completează Iulian Gamentz.

image

Volumele lansate  FOTO: Florina Pop

Amintiri cu Regele

Mărturiseşte că l-a cunoscut pe Regele Mihai şi, împreună cu familia, l-a vizitat la reşedinţa sa din Elveţia. Deşi protocolul cerea ca întrevederea să nu durere mai mult de 15 minute, după care Regele urma să se ridice şi să le mulţumească oaspeţilor, în cazul soţilor Gamentz – după cum povesteşte Iulian – discuţia a durat vreme de trei ceasuri.

„Am mulţumit şi am rugat să ne ierte. Nu ne-am lăsat să plecăm şi au vrut să ne arate curtea din spate. Apoi Majestatea Sa a vrut să ne vadă maşinile cu care am venit. Şi a ieşit afară să vadă maşinile“, spune Iulian Gamentz.

Aflând că Andrei, fiul cel mai mare al lui Iulian, avea un Jeep Wrangler Rubicon, Regele i-a invitat la Palatul Elisabeta când urma să vină în România. Andrei şi mama sa au dat curs invitaţiei Regelui. „Majestatea sa s-a urcat la volan. (...) Nişte momente extraordinare“, mărtuiseşte scriitorul.

Întrebat ce ar trebui să înţeleagă românii din povestea de viaţă a Regelui Mihai, Iulian Gamentz a răspuns:

„Românii ar trebui să înţeleagă că au fost naivi, că ne-am născut cu monarhia care ne-ar fi putut propaga din prima clipă de după decembrie 89 în rândul unor ţări care sunt la un nivel de invidiat şi nu am reuşit să luăm această oportunitate. Şi ne-am lăsat păcăliţi şi ne lăsăm păcăliţi în continuare de oportuniştii de după Revoluţie care ne cumpără cu un kilogram de zahăr, un kilogram de ulei ş-un pui, ne cumpără voturile. Ar trebui să înţeleagă că Majestatea Sa, Regele Mihai, care a dovedit în toată viaţa lui că a iubit această ţară şi acest popor în adevăratul sens al cuvântului, că nu a plecat cu acele vagoane cum noi am învăţat în şcolile socialiste, că a plecat sărac din ţară, că fetele Majestăţilor lor au vândut ziare în New York ca să poată să se întreţină, că a avut mari probleme de supravieţuire în toată această perioadă“.

Îşi aminteşte că la vizita din Elveţia, Regele şi regina le-au arătat albume foto de familie. 

„Am văzut o casă modestă acolo unde am fost, iar Regele Mihai nu a stat pe gânduri să ne deschidă albume de familie în care am văzut cum şi-a vopsit piesele maşinilor şi cum, pentru că începuse ploaia, având un argument cu Regina, le-a pus pe nişte sfori în casă, ca să nu se compromită vopseaua. Numai un om de o modestie şi de o simplitate prin definiţie poate face aşa ceva“, rememorează Gamentz.

Mai puteţi citi:

Bărbatul care vrea să fie liderul românilor din diaspora e din Teleorman. „Conducerea de Bucureşti ar trebui să se pensioneze. Habar n-au ce e în lume“

Românul din Teleorman care munceşte 14 ore pe zi în Anglia: „Vrei să faci o schimbare? Dă tu exemplu!“

Povestea românului care refuză să-l ia pe „nu“ în braţe. „Alerg să-mi depăşesc limitele, nu să-i depăşesc pe alţii“

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite