FOTO VIDEO Hristos a înviat! Teleormănenii au luat lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de teleormăneni au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Episcopală Sfântul Alexandru din Alexandria. La miezul nopţii, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Galaction Stângă, care a ţinut slujba, a chemat toţi credincioşii să ia lumină. Lumânările teleormănenilor s-au aprins de la lumina adusă de o delegaţie a Episcopiei de la Ierusalim.

Credincioşii au mers la biserică în această noapte pentru a lua Lumina Sfântă, dar şi pentru a sfinţi pasca, ouăle, vinul şi câteva bucate ce vor ajunge pe masa de Paşte.

Potrivit tradiţiei astăzi credincioşii îşi înroşesc obrajii cu ouă roşii sfinţite la biserică. Membrii familiei trebuie sa se spele pe faţă cu apă dintr-o cană în care s-au pus un ou roşu şi un ban de argint. Se spune că doar aşa obrajii vor fi sănătoşi şi îmbujoraţi precum oul roşu şi vei fi tare precum moneda.

Hristos a înviat!

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite