FOTO Jurnaliştii teleormăneni s-au întrecut la Cupa presei la tir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnaliştii teleormăneni s-au întrecut la Cupa presei la tir
Jurnaliştii teleormăneni s-au întrecut la Cupa presei la tir

14 de jurnalişti teleormăneni s-au întrecut astăzi la Cupa Presei la Tir, organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman. Aceştia au avut ocazia să tragă în ţinte cu pistoale IJ balcanic de fabricaţie rusească.

Poligonul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman a găzduit astăzi Cupa Presei la Tir. Astfel, jurnaliştii teleormăneni şi-au arătat îndemânarea în folosirea armei de foc. 14 jurnaliştii, 7 fete şi 7 băieţi, şi-au disputant Cupa Presei la Tir. Competiția efectiva a constat în proba de tragere cu pistolul, la țintă, unde reprezentanţii presei s-au întrecut în a-și etala talentele de ”trăgători de elită”. Şedinta de tragere a fost organizată pe categorii, femei şi bărbaţi.

Click GALERIE FOTO

A avut loc o singură probă de tragere, iar în urma totalizării rezultatelor obţinute, marele premiu în clasamentul fetelor a fost ocupat de Monica Dumitrescu de la Gazeta de Teleorman.

Premiul I la categoria băieţi a fost câştigat de un “profesionist” în ale trasului cu pistolul la ţintă, dacă este să comparăm numărul găurilor din ţinta lui cu ale celorlalţi participanţi. Este vorba despre Ştefan Gîrdoc, de la Media Sud.

Toţi ceilalţi au fost cadorisiţi cu câte o diplomă pentru "participare”, dar a fost doar începutul pentru unii dintre perdanţi care au promis că se vor antrena până la viitoarea competiţie. Evenimentul s-a organizat cu ocazia împlinirii a 190 de ani de la înființarea Poliţiei Române.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite