FOTO Foaia matricolă a lui Marin Preda, un elev mediocru în primii ani de şcoală, cu nota scăzută la purtare. A avut media 10.00 la Compunere abia în clasa VII-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marin Preda, marele scriitor care a dat literaturii române capodopera „Moromeţii“, a fost un elev mediocru, cu media scăzută la purtare şi a avut note mici la Compunere. Deşi i-a plăcut cartea, Marin T. Călăraşu, pe numele său adevărat, fiul de plugar din Siliştea Gumeşti, a făcut cu greu faţă primilor ani de şcoală. Acest lucru reiese din foile matricole păstrate la Direcţia Judeţeană Teleorman a Arhivelor Naţionale.

Registrele matricole ale scriitorului teleormănean Marin Preda se păstrează la Direcţia Judeţeană Teleorman a Arhivelor Naţionale. Acestea reflectă situaţia şcolară a elevului Marin T. Călăraşu, fiu de plugar din Siliştea  Gumeşti, un copil pentru care frecventarea cursurilor şcolare nu a fost o treabă uşoară. Prins între treburile gospodăreşti, munca câmpului şi păscutul oilor, viitorul scriitor a ajuns cu greu la şcoală în clasele primare.


Preda a fost înscris la şcoală din Siliştea Gumeşti în septembrie 1929 de către învăţătorul Ionel Teodorescu, însă tatăl său, Tudor Călăraşu, nu l-a lăsat să frecventeze şcoala. Aşa se explică faptul că, în documentele deţinute de Arhivele Judeţene, elevul apare abia începând cu anul 1930. Acesta este anul în care elevul Marin T. Călăraşu frecventează cursurile şcolare ale clasei I. 


La prima vedere, judecând după notele din clasele I-IV, elevul ar putea fi catalogat ca fiind unul mediocru, ba chiar cu probleme la purtare. Preda a fost un elev-„surpriză“, care a plecat cu stângul în clasa I şi a reuşit să aibă medie generală peste 9,00 în clasa a VI-a.

Media 7,15 în clasa I

Clasa I este anul în care Preda nu a reuşit să obţină media 10.00 nici măcar la Purtare, cel mai probabil din cauza absenţelor. În foaia matricolă din clasa I elevul Marin Călăraşu are 14 absenţe nemotivate. El promovează primul an de şcoală cu media 7,15, fără să aibă 10,00 la nicio materie. Mediile din clasa I ale lui Marin Preda au fost: 7,00 la Scriere, 6,00 la Citire, 6,00 la Matematică şi 7,00 la Religie. Doar la Muzică (Cânt), Educaţie fizică şi Lucru manual, obţine media 8,00. 

foaie matricola marin preda


 

Elevul Călăraşu, viitorul scriitor Preda, nu excelează nici în clasa a II-a: 7.00 la Scriere; 7, 00 la Citire şi 9,00 la Purtare. Foile matricole din primii ani de şcoală îl arată pe Preda ca fiind un elev de mijloc. Viitorul scriitor reuşeşte să încheie clasele I-IV cu media 7,62 .

10.00 la Compunere şi Citire abia în clasa a VII-a

Notele obţinute de elevul Marin Călăraşu la Compunere în primii ani de şcoală nu promiteau niciun viitor talent scriitoricesc.  În mod paradoxal, viitorul scriitor al romanelor cu mare greutate în literatura română „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Moromeţii” sau „Delirul” a avut la limba română, per totalul claselor primare media 7,38.

foaie matricola marin preda

Singurele medii de zece ale lui Preda sunt obţinute doar în clasa a treia la biologie şi la matematică, dar sunt numai medii trimestriale, şi nu generale. Elevul a avut, pe parcursul ciclului primar, medii generale de şase, opt şi nouă la matematică. 


Abia în clasa a VII-a reuşeşte să obţină primele medii de 10.00 la Compunere şi Citire. Clasa a VII-a este anul pe care elevul îl încheie cu media generală 9,15.

Probleme la purtare, din cauza absenţelor

În primii patru ani de şcoală, Marin Preda nu a avut niciodată nota zece la purtare, ci maxim nouă, în clasele a doua şi a treia. În clasa a I-a scriitorul  a avut media opt la purtare, iar în ultimul an de ciclu primar, şapte. Ciudat este faptul că, deşi în clasa a IV-a nu a avut nicio absenţă, motivată sau nemotivată, elevul Marin Călăraşu a fost notat cu şase la materia „frecventare” din cadrul obiectului de studiu „disciplină”. Abia după clasa V-a reuşeşte să obţină media 10.00 la Purtare.

foaie matricola marin preda

Foile matricole la Arhivele Naţionale Teleorman

Foile matricole din şcoala primară sunt păstrate la Direcţia Judeţeană  a Arhivelor Naţionale Teleorman care le-a primit de la Şcoala Siliştea Gumeşti. Potrivit directorului instituţiei, Cătălin Zarzără, documentele nu au fost solicitate niciodată de public. „Au fost prezentate în cadrul unor expoziţii”, a mai precizat directorul Arhivelor Naţionale Teleorman

De la Siliştea Gumeşti la şcoala de învăţători 

După şcoala primară, Preda a vrut să facă „şcoala de învăţători” şi s-a prezentat la Şcoala Normală din Câmpulung Muscel, dar a fost respins la vizita medicală din cauza miopiei. Tatăl său voia să-l convingă să urmeze o şcoală de meserii. Norocul lui Marin Preda, care ţinea morţiş să-şi continue studiile, a venit din partea unui librar din Miroşi, Constantin Păun, care i-a făcut rost de cărţi şi l-a dus la Şcoala Normală din Abrud. 

foaie matricola marin preda

Aici a obţinut o bursă şi, în felul acesta, a reuşit să-şi asigure susţinerea financiară de care avea nevoie la şcoală. În 1939, s-a transferat la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde şi-a continuat studiile încă un an. În 1940, elevul Preda Marin primeşte o repartiţie pentru o şcoală similară din Bucureşti.  

Susţine examenul de capacitate la sfârşitul anului şcolar 1940-1941 şi a renunţat la şcoală din cauza greutăţilor materiale. A refuzat să revină la Siliştea Gumeşti, în satul natal, şi a rămas în Bucureşti. Au urmaat ani grei, pe care scriitorul îi va evoca mai târziu, întrebându-se  cum a reuşit să supravieţuiască şi din ce a trăit, în lipsa resurselor financiare. „Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti... N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea”, avea să povestească mai târziu Marin Preda.

Primul loc de muncă a fost la ziarul „Timpul”

În 1941, Marin Preda s-a angajat corector la ziarul „Timpul”, acesta fiind primul loc de muncă al scriitorului. Şi-a făcut debutul literar în 1942, la 20 de ani. Schiţa „Pârlitu” a apărut în pagina literară „Popasuri”.  În anul debutului a părăsit postul de corector de la „Timpul“. S-a angajat funcţionar la Institutul de Statistică, pentru ca mai apoi să ajungă secretar de redacţie la „Evenimentul zilei”. Scriitorul a plecat în armată în 1943-1945. A ajuns corector la „România liberă” în 1945. 

Marin Preda, dispărut înainte de a împlini 58 de ani,  a lăsat literaturii române un tezaur. „Moromeţii“, „Delirul“, „Întâlnirea din pământuri“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Marele singuratic“ sunt doar câteva dintre comorile lăsate literaturii române de prozatorul teleormănean considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai ultimului sfârşit de secol.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite