FOTO Fermierul din Teleorman care ţine, de câţiva ani, România pe podiumul Campionatului Mondial de Lupte Greco-Romane

FOTO Fermierul din Teleorman care ţine, de câţiva ani, România pe podiumul Campionatului Mondial de Lupte Greco-Romane

Campionul Attila Szabo   FOTO: arhiva Attila Szabo

La 58 de ani, Attila Szabo, un fermier din Teleorman, câştigă medalii după medalii la Campionatele Mondiale de Lupte-Greco-Romane. Nu trece o zi fără să nu facă sport.

Ştiri pe aceeaşi temă

„La vârsta mea, concurez cu sportivi de 30 de ani fără probleme“, spune Attila Szabo. A dovedit-o prin medalii. Face sport de la 16 ani, iar asta i-a oferit o condiţie fizică de invidiat. Nu ia vreun medicament şi se bucură de fiecare clipă de felul în care-l face sportul să se simtă. „Dau rezultate superbe. N-aş fi putut dacă nu făceam sport. Felul în care arăt ca om. Uitaţi-vă la tineri de 24-30 de ani, deja sunt burtoşi, obosesc! Nu e cazul meu. Şi nu numai fizic eşti sănătos, şi mental. Îţi dă forţă, ai încredere. E superb. Nu am cum să mă las de aşa ceva, nu am cum“, mărturiseşte el.

De vreo 20 de ani, de când s-a mutat în Smârdioasa, judeţul Teleorman, are o afacere în agricultură. Îşi aminteşte că atunci era printre puţinii care foloseau bicicleta din Alexandria. Acum lucrurile stau altfel. Iar asta îl bucură. Cum a locuit în Germania vreo 13 ani, ştie că bicicleta e ceva la ordinea zilei, nu doar acolo, ci şi în state ca Italia şi Franţa.

La Campionatul Mondial din Rusia: vicecampion la lupte greco-romane şi bronz la lupte libere  FOTO: arhiva Attila Szabo

„În Occident e altfel. Am fost la un campionat mondial în Finlanda şi n-a fost spectator care să nu vină cu bicicleta. Când am ieşit afară, parcarea era plină numai de biciclete. Tineri, bătrâni. Asta spune mult. Cum poţi să-i explici omului de aici că e bine să meargă cu bicicleta?“, zice Szabo.

Crede că românii nu realizează că sportul e util şi din pricina traiului de viaţă. „E sărăcia atât de mare. N-au timp de aşa ceva. Sunt mai multe cauze începând de la şcoală“, explică sportivul. Iar atunci când realizează, continuă campionul, e prea târziu să se mai apuce de sport: „Trebuie multă multă publictate, multe exemple în media, în ziare. Şi apoi mai e problema sărăciei. Aici noi trebuie să facem paşi mari. Avem pretenţie să facă sport oameni de rând. În schimb, sportul în România a scăzut. Nu mai e selecţia de altădată. Copiii se joacă mai mult pe telefon, nu vor să intre în vreo sală, la orice sport“.

În acţiune  FOTO: arhiva Attila Szabo

Mărturiseşte că pentru a obţine performanţă e nevoie de multă, enorm de multă muncă. „Trebuie să urci Everestul în fiecare zi“, zice el. Iar apoi se văd rezultatele: „Atât de mult cum muncesc la antrenament se vede că iau medalii, aşa muncesc şi în agricultură şi am reuşit. (…) Gândire, tactică. Nu ajunge forţa. Forţa cu mintea. Astea dacă le îmbini, şi în spor, şi în afaceri, reuşeşti”.

În opinia sa, provocare înseamnă să te duci la un concurs, campionat şi să iei maximum. Şi a reuşit: 4 medalii de aur, de vreo 2 ori argint şi vreo 6 ori medalii de bronz. Ultima provocare a fost la Campionatele Mondiale de Lupte Greco-Romane la Perm, în Rusia. A luat argintul la lupte greco-romane şi bronzul la lupte libere.

„Îmi pare rău. Puteam să fiu campion mondial din nou. Am făcut o greşeală . Greşeala e a mea, nu valoarea adversarului. Adversar pe cate l-am învins de mai mult eori. Un cazac. E o legendă a ţării lor. (…) Din fiecare lucru înveţi ceva. Dacă nu faci în mod profesionist şi serios, aici nu merge să te faci că faci. Într-un final pe cine minţi? Pe tine! Nu merge decât să fii corect. Ca-n viaţă“.

Campionul român spune că titlurile cucerite i-au adus şi numeroase oferte foarte generoase de peste hotare, însă investiţia de suflet pe care a făcut-o la Smârdioasa, în mica sa afacere, cântăreşte mai mult.

Alături de cei dragi  FOTO: arhiva Attila Szabo

 

Mai puteţi citi:

FOTO Cum e să construieşti o casă pentru alţii în 5 zile. Lecţia de viaţă a unor voluntari din Teleorman

Trei voluntari din Teleorman au construit case pentru familii nevoiaşe într-o comună din judeţul Constanţa. Despre experienţa copleşitoare a zilelor petrecute acolo povestesc cu un entuziasm molipsitor.

FOTO Din capătul României pe cea mai înaltă culme a Europei. Peripeţiile a trei prieteni: „E o bucurie diferită pe care nu o cunoşti tot timpul“

Marius Pancu, Cristian Bunda şi Andrei Panaiotu au urcat cel mai înalt pisc al Europei: Mont Blanc, 4.808 de metri. A fost o aventură pe cinste, spun cei trei prieteni. Drumeţia lor le-a reamintit cât de importantă e o prietenie şi câtă împlinire aduce sentimentul pe care l-a trăit fiecare acolo, sus, pe acoperişul bătrânului continent.

Site-ul unde românii pot învăţa gratuit să parieze după un algoritm puternic, care anticipează evenimente. „Profesioniştii evită să parieze la campionate mondiale“

Doi prieteni originari din judeţul Teleorman, un IT-ist şi un consultant pe fonduri europene, au creat prima reţea socială care îi învaţă pe români să parieze deştept, după algoritmi matematici complecşi.  

Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo

Imagini din aceeasi galerie
  • Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo
  • Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo
  • Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo
  • Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo
  • Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo
  • Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo
  • Sportivul de 58 de ani, din Teleorman, ce ţine România pe podium la lupte greco-romane  FOTO: arhiva Attila Szabo
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: