FOTO VIDEO Doi într-o barcă: Ponta şi Dragnea, în vizită după inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PROMISIUNI Victor Ponta şi Liviu Dragnea au vizitat satul Beiu, unde viitura de pe râul Teleorman a intrat în aproape un sfert dintre case. Premierul le-a spus sătenilor că Guvernul va aloca bani pentru realizarea unui dig care să îi apere de inundaţii.

Premierul Victor Ponta a venit marţi în Teleorman, pentru a vizita satul Beiu, cea mai afectată dintre localităţile teleormănene lovite de inundaţii. „Am venit să văd cu ochii mei care sunt soluţiile. O să alocăm bani, dar să vedem mai întâi pentru ce alocăm bani“, le-a spus premierul sătenilor adunaţi în zona afectată de inundaţii. Victor Ponta, însoţit de Liviu Dragnea, s-a deplasat prin zona inundată cu barca pneumatică, trasă de pompieri. Ca şi cum prezenţa premierului în casele lor le-ar fi garantat ajutorul, sătenii loviţi de inundaţii s-au înghesuit să-i atragă pe cei doi oficiali în locuinţe. „Să veniţi şi la mine! Să vedeţi şi la mine ce e! Mi-a căzut casa şi la inundaţiile din 2005. Să veniţi să vedeţi cum stăm acum“, i-a spus un localnicii premierului. 

„Aşa e românul, după prima greşeală nu învaţă“

Pus în temă de Liviu Dragnea, cel care mai vizitase zona cu o zi înainte, Victor Ponta a mers cu barca în cartierele cele mai inundate. Înarmat cu cizme de cauciuc, premierul a intrat în curţile pline de noroi şi în casele în care viitura a adus în ziua de Paşte apa de aproape un metru. „Am fost inundaţii şi în 2005. Doi ani de zile n-am putut să mai locuim aici de miros şi de mucegai.  Am scos duşumelele, am vopsit din nou. Acum iar ne-a lovit viitura. Dacă nu se face digul, reparăm degeaba şi acum. Trebuia făcut digul ăsta de mult“, s-a plâns premierului, Florica, una dintre localnicele lovite de inundaţii.

Victor Ponta a admis în faţa sătenilor că dezastrul ar fi putut fi evitat, dacă s-ar fi făcut îndiguirea malului stâng, pe râul Teleorman, după inundaţiile din 2005, aşa cum au cerut sătenii. „Aşa este românul, după prima greşeală nu învaţă, trebuie să vină şi a doua“, le-a spus Ponta localnicilor disperaţi.

Sătenii din Beiu loviţi anul acesta, de Paşte, de viitură sunt aceiaşi care s-au luptat cu apele la inundaţiile din 2005. Oamenii au făcut atunci nenumărate demersuri către autorităţi pentru  îndiguirea malului stâng al rîului Vedea, însă investiţia s-a oprit doar la îndigurirea malului drept. În faţa acuzaţiilor unor săteni revoltaţi care le-au reproşat oficialilor că dezastrul putea fi evitat, vicepremierul Dragnea a pasat responsabilitatea către Apele Române şi către fosta guvernare care n-a vrut să finanţeze investiţia.

După ce s-a plimbat prin casele inundate, premierul Ponta le-a promis sătenilor că, de data aceasta, vor primi ajutorul pe care îl aşteaptă de nouă ani. „O să vă dăm materiale de construcţii. Dar degeaba reparaţi, dacă nu facem digul, pentru că într-un an, doi, se repetă istoria şi vine apa iar“, le-a mai spus Ponta sătenilor. Dat jos din barca împinsă de pompieri, Victor Ponta, le-a spus, într-un final, sătenilor ceea ce aşteptau de nouă ani: „O să alocăm în prima şedinţa de Guvern banii necesari pentru lucrările de sistematizare şi anul acesta sper să fie gata. Imediat ce se fac toate procedurile, o să dăm şi materiale de construcţie pentru oameni“.

Promisiuni: bani pentru lucrări

15 milioane de lei se vor aloca pentru realizatea digului din Beiu, lucrare pe care sătenii afectaţi de inundaţii o aşteaptă încă din 2005.  Aici, după spusele premierului Victor Ponta, se va face un dig de 3,5 kilometri, termenul de finalizare promis fiind luna august. 19 milioane de lei va aloca Guvernul şi pentru regularizarea pârâului Câinelui, cel care a făcut acum ravagii în nordul judeţului Teleorman. O sumă de 19 milioane de lei se va aloca şi pentru realizarea unor lucrări de sistematizare în  Olt. Lista de investiţii întocmită de vicepremierul Liviu Dragnea şi Victor Ponta, ieri, la Alexandria, mai cuprinde realizarea unui dig de 1,8 kilometri la Alexandria, pentru ca oraşul să fie protejat de râul Vedea. Tot aici se va dispune realizarea unei expertize la podul de peste Vedea, afectat acum de inundaţii. Conducerea Apelor Române s-a angajat că va termina toate lucrările până în luna august.

Guvernul va aloca fonduri şi pentru materiale de construcţii cu care sinistraţii din judeţele afectate de inundaţii să-şi repare casele. Vicepremierul Dragnea a cerut Consiliului Judeţean Teleorman să se ocupe de depozitarea şi distribuirea materialelor: „Nu lăsaţi totul doar pe umerii primarilor pentru că nu toţi ştiu cum să acţioneze” , a spus Dragnea, arătându-se nemulţumit de activitatea a doi primari din Teleorman.

Fântânile, la control

Prefectura Teleorman va face în perioada următoare o evaluare a situaţiei pagubelor produse de inundaţii. Pentru că peste 700 de fântâni au fost inundate şi există pericol de îmbolnăvire, autorităţile din Teleorman vor demara acţiuni de control în toate localităţile în care apa rîurilor a inundat fântânile. „Vom face probe până când se va stabili că acea apă devine potabilă“, a spus prefectul de Teleorman, Daniela Carmen Dan.

Sătenii din Beiu, rămaşi în urma celor doi oficiali de la Bucureşti care le-au călcat prin casele inundate aşteaptă acum concretizarea promisiunilor. Apele au început să se retragă şi oamenii care dorm de trei nopţi pe la rude sau cunoştinţe se vor întoarce în case pentru a repara urmele dezastrului cu ceea ce pot, până când vin ajutoarele promise de guvernanţi.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite