Florinel Dumitrescu, fost agent comunitar şi fost senator PSD, numit prefect de Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florinel Dumitrescu a fost numit prefect de Teleorman
Florinel Dumitrescu a fost numit prefect de Teleorman

Florinel Dumitrescu, fost senator PSD şi şef al Poliţiei locale Alexandria, a fost numit prefect al judeţului Teleorman. Noul prefect a fost agent comunitar pe vremea Poliţiei Comunitare.

Guvernul Grindeanu a adoptat astăzi hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Teleorman de către Liviu Dumitraşcu. Tot astăzi a fost adoptată hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Teleorman de către Florinel Dumitrescu.

Cariera lui Florinel Dumitrescu a început ca şi comandant de grupa în Corpul Gardienilor Publici Teleorman (1994 - 2006), potrivit CV-ului publicat pe site-ul Senatului Romaniei.

A fost apoi agent comunitar în cadrul Poliţiei Comunitare Alexandria. A lucrat ca agent în perioada 2006-2008. În 2008 a fost promovat în funcţia de consilier juridic la Poliţia Locală, devenind apoi consilier juridic în cadrul Primăriei Alexandria. În 2012, a candidat pentru un post de senator, câştigând astfel un mandat în Parlamentul României. După expirarea mandatului, Florinel Dumitrescu a revenit la Primăria Alexandria. De la începutul anului 2017 este şef al Poliţiei Locale Alexandria.

Actualul prefect de Teleorman s-a şcolit destul de târziu, ca şi recent numitul subprefect Nelu Ionel Oprea, fost consilier juridic şi fost ospătar. Florinel Dumitrescu s-a înscris în 2004 la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti. A absolvit în 2007 şi a făcut, mai departe, cursurile de masterat ale Facultăţii de Ştiinţe Penale şi Criminalistică, tot în cadrul Universităţii Ecologice. Din 2009 are şi diplomă de master.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite