Familie bătută şi tâlhărită de trei necunoscuţii. Victimele au ajuns la spital

Familie bătută şi tâlhărită de trei necunoscuţii. Victimele au ajuns la spital

FOTO: Arhiva Adevărul

Trei necunoscuţi au intrat în casa în care se aflau cei doi soţi, i-au agresat, apoi le-au furat o importantă sumă de bani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform IPJ Teleorman, incidentul s-a produs luni, 27 ianuarie, în jurul orei 19.00.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Alexandria au fost sesizaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112 de către un bărbat din comuna Mârzăneşti cu privire la faptul că trei persoane au intrat în locuinţa sa, l-au bătut şi i-au sustras bani.

„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că, în  timp ce se aflau în locuinţă, două persoane din satul Valea Părului, comuna Mârzăneşti, soţ şi soţie, cu vârsta de 71, respectiv 64 de ani, au fost agresate fizic de către persoane necunoscute şi, sub ameninţarea unui obiect contondent, le-a fost sustrasă o importantă sumă de bani”, transmite IPJ.

Victimele au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital, la acest moment fiind în afara pericolului.

„Încă de la momentul sesizării poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor. A fost constituit un cerc de suspecţi, activităţile desfăşurându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria”, adaugă reprezentanţii IPJ Teleorman.

Pe aceeaşi temă:

Replica unui poliţist de la 112 pentru un bărbat din Teleorman: „Băi, Lache!“

VIDEO Circ în maşina poliţiei făcut de un şofer beat. „Vreu să mă filmeze şi pe mine cineva”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: