Dispecerele 112 invadate de apeluri false!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Potrivit unei statistici elaborate de Serviciul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Teleorman luna trecută s-au primit la 112, peste 28.000 de apeluri.

  Dintre acestea, doar puţin peste 7.000 de telefoane au avut întradevăr nevoie de intervenţia poliţiei, ambulanţei, pompierilor sau a jandarmilor. Cele mai multe solicitări au fost transmise către salvare, respectiv 5.743, poliţia a fost chemată îm 1378 de cazuri, pompieri la 248 şi jandarmii în 59 de situaţii. Deşi acest serviciu de urgenţă trebuie apelat doar în momentul în care o persoană se află în dificultate şi are mare nevoie de ajutor de specialitate, teleormănenii nu încetează să apeleze dispecerele pentru a face glume. În urmă cu ceva timp, şeful serviciului spunea că anul trecut peste 75% dintre apelurile primite la 112 au fost false. „Dacă, în 2004, când a devenit funcţional 112 în România, 92% dintre apelurile primite de noi au fost false, anul trecut, 75% au fost false”, a spus Nicu-Bogdănel Pavelescu, şeful Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale.

Teleormănenii sună să-şi încarce credit pe telefon
Deşi conducerea instituţiei clasifică apelurile la 112 ca fiind adevărate sau false, teleormănenii sună la 112 pentru a-şi încărca credit pe telefon sau pentru a anunţa că nu pot ieşi din casă din cauza unor animale, care stau la uşa lor. „Pentru noi sunt false sau reale. Pot să spun doar că sună cineva şi spune că nu poate ieşi din casă că are câini în curte şi îl muşcă. Un astfel de apel poate fi considerat neserios. Alţii sună să îşi încarce telefoanele sau că li s-a urcat pisica în copac. Şi pisica este un bun al unei persoane”, preciza Nicu-Bogdănel Pavelescu. Nu lipsesc nici înjurăturile şi jignirile, operatoarele fiind deja obişnuite cu astfel de apeluri.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite