De ce îşi bat părinţii români copiii: „Este modelul familiei tradiţionale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România există încă din 2005 o lege prin care folosirea pedepselor fizice asupra copilului este interzisă. În multe familii, bătaia rămâne însă forma clasică de corecţie. O demonstrează apelurile la Telefonul Copilului. În 72% dintre cazurile de agresiune asupra copiilor, agresorii au fost părinţii.

”Bătaia e ruptă din rai” este o zicală în care mulţi părinţi români încă mai cred şi o aplică ca modalitate de educare a copiilor. În 2011, în România, un copil de trei ani a fost omorât în bătaie de mamă şi tatăl vitreg. Părinţii au vrut să muşamalizeze fapta, dar au sfârşit la puşcărie după ce tatăl vitreg s-a îmbătat şi a povestit la cârciuma nenorocirea comisă.

În 2014, un copilaş de numai şapte luni din Iaşi a ajuns la spital mai mult mort decât viu, după ce fusese bătut de părinţi. În 2016, doi copii din Iaşi au fost snopiţi în bătaie de tatăl lor şi au ajuns la spital cu răni grave. Copiii au fost luaţi într-un centru de plasament, iar bărbatul a răspuns în faţa legii.

Acestea sunt numai câteva dintre cazurile ajunse în atenţia mass-mediei în ultimii ani, care au oripilat opinia publică. În realitate, numărul copiilor din România bătuţi de părinţi este mult mai mare. O demonstrează ultima statistică pe anul 2016, făcută de Telefonul Copilului.

”În anul 2016, la Telefonul Copilului 116 111 s-au înregistrat 4.565 de situaţii de abuz asupra copiilor, abuz de tip bullying, violenţă în familie şi discriminare. Faţă de 2015, creşterea numărului cazurilor de abuz asupra copiilor este de 45,24%. Forma de abuz preponderent întâlnită în cazuistica Asociaţiei Telefonul Copilului este agresiunea fizică, prezentă în 1.877 de cazuri, cu 46,75% mai multe faţă de anul 2015”, arată statistica Telefonului Copilului pe anul 2016.

În 72% dintre cazuri, agresorii au fost părinţii

Peste 65% dintre cazurile de abuz fizic asupra copiilor s-au produs în familie. În 72% dintre cazuri, agresorii au fost părinţii.

“Numărul cazurilor de abuz înregistrate la Telefonul Copilului a crescut constant, iar acest lucru nu face decât să oglindească problemele în continuă creştere în societatea românească. Faptul că din ce în ce mai multe persoane au încredere să apeleze 116 111 şi să raporteze abuzuri asupra copiilor este de bun augur şi semnifică faptul că mentalităţile s-au schimbat şi că nu mai trăim aceeaşi resemnare în faţa suferinţei, mai ales din partea copiilor. Totuşi, luna aceasta se împlinesc 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment în care constatăm că aderarea a condus mai mult la alinierea legislaţiei naţionale la cea europeană şi mai puţin, însă, la modalităţi concrete de aplicare a acesteia. Mai mult decât atât, la nivel social, abuzurile la adresa oricărei persoane, copil sau nu, ar trebui să se lovească de toleranţă zero", a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

De ce părinţii continuă să folosească bătaia ca metodă de educaţie?

Potrivit specialiştilor, cauzele pentru care părinţii români îşi bat copiii sunt multiple. „Adulţii au fost la rândul lor victime ale abuzului în familie şi violenţa naşte violenţă. E modelul familiei tradiţionale şi stim cu toţii sintagmele "unde dă mama creşte" sau "bătaia e ruptă din rai". În alte situaţii, agresarea se petrece pe fondul consumului de alcool. Copilul poate nu a fost dorit de părinţi sau copilul provine dintr-o altă relaţie”, spune psihoterapeutul Adriana Neda.
 
Tulburările psihice ale unor părinţi, problemele financiare, relaţiile conflictuale dintre soţi pot fi alte motive pentru care în multe dintre familiile de români bătaia este folosită ca metodă de educaţie pentru copii. Părinţii cedează nervos şi îşi varsă ”oful” pe copii.Problemele părinţilor sunt în multe familii motiv de declanşare a agresiunilor fizice asupra copiilor. ”Stima de sine scăzută, sentimentele de esec ale părinţilor, relaţia conflictuală dintre părinţi sau comunicarea deficitara între membrii familiei pot fi motive care duc la declanşarea agresiunilor fizice, pedepsiţi fiind ca victime colaterale copiii”, mai spune psihoterapeutul.

Copilul abuzat fizic devine un adult cu probleme

Psihologii atrag atenţia că asupra viitorului unui copil, bătăile încasate de la părinţi la vârste fragede pot  avea consecinţe extrem de grave. ”Consecinţele abuzului indiferent de forma acestuia sunt devastatoare asupra dezvoltarii copilului, asupra personalităţii, asupra relaţiilor acestuia cu sine şi cu ceilalţi”, spune psihoterapeutul. Un copil bătut ajunge să aibă sentimente de inferioritate în societate. Şansele ca el să ajungă un adult care îşi va agresa la rândul lui copiii sunt mari, mai spun specialiştii. ”Labilitate emoţională, sentimente de insecuritate, timiditate sau indiferenţă, apatie, tulburări de atenţie, lipsa aspiraţiilor, randament scolar scazut sau nivel crescut de agresivitate. Copii sunt predispuşi la episoade de fugă de acasă, absenteism şcolar, delincvenţă, consum de alcool, consum de droguri sau chiar tendinţe suicidare”, spune specialistul.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite