Hidrocentrala lui Ceauşescu din localitatea-fantomă Seaca, transformată în aquapark de Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seaca este una dintre cele mai sărace localităţi din Teleorman
Seaca este una dintre cele mai sărace localităţi din Teleorman

Ceauşescu a vrut să construiască la Seaca, în Teleorman, o hidrocentrală în colaborare cu bulgarii. În urmă cu 36 de ani aici s-au pus bazele unui oraş populat cu 3.000 de muncitori aduşi din toată ţara. Proiectul a fost abandonat după Revoluţie şi din orăşelul în construcţie s-a furat tot ce s-a putut. Guvernul Ponta a promis că va relua lucrările. Mai nou, s-a răzgândit şi vrea să construiască la Seaca un aquapark.

Comuna Seaca pare să aibă un nume predestinat. 1900 de suflete îşi duc traiul aici, la limita subzistenţei, majoritatea trăind din munca pământului.  Viaţa localnicilor din Seaca a rămas blocată undeva între visul lui Nicolae Ceauşescu de a construi o hidrocentrală aici şi dezinteresul celor care s-au perindat pe la guvernare după 89.

Ceauşescu a visat să contruiască la Seaca, localitatea de pe malul Dunării, hidrocentrala Turnu-Belene, în colaborare cu bulgarii. Pe bucata de pământ de aproape 300 de hectare, situată la  5 kilometri de graniţa cu Bulgaria s-au pus, în urmă cu 36 de ani, bazele unui oraş despre care puţini îşi mai amintesc.

În 1978, primul tovarăş al ţării bătea palma pe malul Dunării cu preşedintele bulgar Jifkov şi făcea primul pas în demararea marelui proiect: hidrocentrala de la Seaca. În scurt timp , Seaca a fost „populată” cu 3.000 de oameni aduşi din toată ţara să pună umărul la construcţia hidrocentralei. Muncitorii aduşi de Ceauşescu au lucrat, pentru început,  la un dig prin care urma să se facă legătura între sat şi insula Belina aflată la câţiva kilometri. În paralel cu lucrările la hidrocentrală, la marginea satului Seaca se punea bazele unui oraş. După barăcile muncitorilor care păreau case din carton, aşezarea a fost botezată la vremea respectivă Oraşul din carton. 

„Erau barăci pentru muncitori, separat,  familişti şi nefamilişti,  pentru că unii veniseră cu nevestele şi cu copii. Erau birouri pentru şefi, grădiniţă pentru copii. Un furnicar de oameni.  Se ridica o clădire cu etaj unde avea să fie şcoală. Aici era curent electric, canalizare, condiţii pe care, poate, nu le găseai în alte sate din judeţ”, povesteşte Lucian Călin,  actualul primar din Seaca.

Prin 1983 lucările s-au sistat, din cauza unor neînţelegi cu bulgarii. În 1986 , lucrările s-au reluat şi Ceauşescu şi-a continuat visul. ” Se ajunsese departe. Erau montate turbini sub apă, se făcuse culoar până la insulă. Era avansată lucrarea. Doi ani dacă mai întârzia Revoluţia, era gata şi Seaca era oraş”, mai spune primarul.

De la oraşul din carton, la oraşul fantomă

În decembrie 1989, comunismul a căzut, Ceauşescu a murit şi o dată cu el s-a dus şi visul construirii unei hidrocentrale la Seaca. Localnicii din Seaca povestesc cum, după Revoluţie, Oraşul de carton s-a evaporat în scurt timp. 

„Oamenii au plecat atunci , după căderea lui Ceauşescu. S-au întors în oraşele lor. Nu a mai rămas picior de om şi la câteva luni nici nu ziceai c-a fost ceva aici”, spune Gheorghe Ştefan , localnic de 67 de ani.

Clădirile construite în orăşelul la care visa Ceauşescu s-au năruit în scurt timp după ce muncitorii au plecat. S-a furat tot ce s-a putut fura. Doar zidurile câtorva clădiri şi unele barăci mai rezistente au scăpat de hoţi şi-au rămas în picioare amintind de ceea ar fi putut deveni Seaca. Din clădirea cu etaj care s-a vrut a fi şcoală au mai rămas nişte ruine. Temelia de beton, care n-a putut fi smulsă de hoţi,  este şi acum întregă . Ruinele nu mai folosesc nimănui. Câţiva ciobani îşi mai aduc oile din când în când printre dărâmături. Drumul construit atunci până la şantier rezistă şi astăzi. Numai că acum este un drum care nu duce nicăieri. 

seaca 3

Oraşul de carton devenit între timp oraşul fantomă, situat la câţiva kilometri de sat este o tristă amintire pentru locanicii care au visat ca satul lor să ajungă oraş, iar ei să devină prosperi.

Panglici tăiate şi proiecte neîncepute

Proiectul legat de construirea unei hidrocentrale în  Teleorman a fost folosit de  toţi cei care s-au perindat pe la guvernare,  în ultimii 20 de ani,  ca şi promisiune în platformele program cu care au câştigat alegerile . În vremea Guvernului Năstase, s-a decis ca vestita hidrocentrală din Teleorman să se mute la Islaz, o altă localitate din Teleorman, situată la Dunăre. Primul care a tăiat panglica hidrocentralei de la Islaz a fost Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei, în 2002. O panglică tăiată cu fast pe un teren plin cu bălării. La vremea respectivă, proiectul era estimat la  125 de  milioane de euro. După mai multe licitaţii eşuate probleme cu expropierile şi tărăgănări în obţinerea autorizaţiilor, proiectul a fost abandonat.

În 2009, Emil Boc a venit şi el la Islaz şi a mai tăiat o panglică. Tot cu fast şi tot pe un teren cu bălării. Valoarea proiectului crescuse între timp până la 315 milioane de euro. Ministerul Mediului a descoperit ulterior, la Islaz,  două specii de păsări rare şi, din cauza cormoranilor protejaţi, proiectul de la Islaz s-a sistat înainte de a demara efectiv. 

Hidrocentrala din Teleorman a fost adusă din nou în discuţie în campania electorală din 2012. Victor Ponta, la braţ cu Liviu Dragnea, poposiţi în campanie electorală în judeţ, promiteau teleormănenilor reluarea proiectului. După alegeri, despre hidrocentrală a mai vorbit doar Liviu Dragnea , cel care a anunţat revenirea la locaţia iniţială de la Seaca. Cu prilejul ultimei sale vizite oficiale în judeţ, vicepremierul promitea : ” ”Am avut două opţiuni, peste Olt, la Islaz sau peste Dunăre, la Seaca în colaborare cu bulgarii.  Personal optez pentru a doua variantă. Asta ar înseamna şi construirea unui pod peste Dunăre. Suntem în discuţii cu partenerii bulgari. Am discutat deja şi cu două companii mari care ar putea să efectueze lucrarea. Fac precizarea că nu pot fi făcute amândouă”

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, a confirmat şi el faptul că planurile privind construcţia unei hidrocentrale în Teleorman, revin la Seaca : ” Înţeleg că se preferă varianta cu Seaca, pentru că există deja documentaţii. Aşteptăm”

Guvernul Ponta vrea aquapark

La doar două luni de la declaraţia dată de vicepremier ul Dragnea, referitoare la reluarea lucrărilor  hidrocentralei de la Seaca, la Guvern,  s-au croit alte planuri pentru localitatea cu nume predestinat. Şi, uite aşa s-a ajuns de la hidrocentrală,  la zonă turistică. Printr-o hotărâre de Guvern aprobată la data de 27 noiembrie 2013 suprafeţele pe care Ceauşescu a construit oraşul de carton şi cele pe care Dragnea promitea continuarea lucrărilor trec din administrarea Apelor Române în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Potrivit documentului , au trecut în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman : insula Belina (teren -2.103.885 mp, suprafaţă construită C1- dig şi parapet - 9.910 mp, suprafaţă construită C2- parapet -403 mp, suprafaţă construită C3 - dig şi parapet -18.411 mp) şi Braţul  Pavel (lungime – 4.587 m, suprafaţă teren-1.368.773 mp, suprafaţă construită C1-dig -3.928 mp, suprafaţă construită C2 - dig - 655 mp, suprafaţă construită C3 - dig 3.629 mp).În aceeaşi hotărâre se explică şi motivul ”mişcării”. Aici se va amenaja un complex turistic, sportiv şi de agrement "Dunăre-Belina-Seaca" cu tabără de vară pentru elevi, tabără de creaţie (pictură şi sculptură) , complex sportiv pentru canotaj, volei, baschet, handbal, fotbal, pescuit sportiv, tenis, complex turistic -hotel, căsuţe, bazine de înot, pensiuni, pistă de biciclete Seaca -Turnu Măgurele, port pentru ambarcaţiuni uşoare şi de croazieră, aquapark, drumuri de acces şi infrastructură rutieră, zonă de plajă.

hot guvern seaca

Localnicii sunt sceptici: ”Păi cine să vină aici la distracţie,  unde şi-a rupt foamea gâtu?”

Despre noul proiect a auzit şi primarul din Seaca, Lucian Călin care declară, cu sinceritate, că el nu mai înţelege nimic din planurile pe care guvernanţii le au cu comuna lui : ” Am auzit de proiect. Nu mai înţeleg nimic. Ba că fac hidrocentrala la Islaz, ba că o fac, din nou, la Seaca. Ba că o fac cu chinezii, ba că o fac cu bulgarii. Acum, aud că fac aquapark. Nu îmi vine să cred. Pentru aşa ceva nu există proiect depus, nu există documentaţii, nu există nimic”. Localnicii in Seaca n-au aflat de noile planuri pe care mai marii ţării le au cu comuna lor şi habar nu au ce înseamnă aquapark. 

Sceptici în ceea ce priveşte potenţialul turistic al comunei lor, oamenii nu se mai aşteaptă la nimic bun. ” Pai de zeci de ani se vorbeşte că se face ceva la noi aici. Cine să mai creadă? Ceauşescu începuse ceva, s-a ales praful. Au venit ăştia, n-au făcut nimic. Ba au distrus şi ce-a făcut ăla. Şi acum vor să facă tabară de distracţie? Păi cine să vină aici, unde şi-a rupt gâtu foamea?”, spune cu amărăciune, Gheorghe Ştefan.

După documentul aprobat în noiembrie, se pare că şi Guvernul a luat în calcul varianta unui eşec . "În cazul nefinalizării investiţiei în termen de 4 ani, imobilele transmise revin în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”", se arată în hotărâre.

În opinia primarului aflat la al treilea mandat, cea mai bună soluţie pentru comuna sa ar fi tot hidrocentrala. ” Asta e soluţia, dacă vor să facă ceva. N-ar lua-o de la zero, există documentaţii, lucrarea e începută. S-a izolat stratul de apă pe o lungime de 4 kilometri, începuse să sape sub insulă, atunci. E mult mai simplu să facă în continuare ceva ce este început, decât să ia de la zero alt proiect”, mai spune primarul.

Tel Drum gestionează activitatea de pescuit

În ultimii ani, în vreme ce localnicii din Seaca au trăit din amintirile de pe vremea lui Ceauşescu şi ajutorul social dat de actualul Guvern , cineva a făcut totuşi bani la Seaca. Din 2011, societatea Tel Drum gestionează pescuitul industrial în zonă, pe Dunăre şi în bălţile din apropiere.  Practic, cine a venit la pescuit aici, în ultimii ani, a plătit taxe către firma concesionară. ” Tel Drum a închiriat de la Apele Române. Plăteau cam 100.000 pe an drept chirie. Acum că zona a trecut în administrarea Consiliului Judeţean, contractul tot rămâne valabil, pentru  că în hotărâre scrie că se subrogă. Doar că acum banii  de la Tel Drum se vor duce la Consiliul Judeţean Teleorman care îi poate folosi pentru investiţii”, spune primarul Lucian Călin. Şi cum abonată la lucrările publice făcute cu bani de la bugetul judeţului este, în Teleorman, aceeaşi firmă, Tel Drum,  ultima mişcare a Guvernului capătă iz de afacere şi miros de ”parandărăt”. Concesionarul are dreptul să gestioneze în continuare activităţile de pescuit industrial şi să exploateze zona. 

seaca 2

Dacă la Seaca se va ridica aquapark-ul lui Ponta sau se va reveni la continuarea hidrocentralei lui Ceauşescu, nu se ştie. 

După 36 de ani de când s-a bătut primul ţăruş la marele proiect care ar fi trebuit să le transforme satul în oraş, localnicii  din Seaca nu mai au vise. Le-au rămas rămas doar regrele şi vecinătatea unor ruine. Cel mai mare regret rămâne cel exprimat de primar : ” Dacă ar mai fi întârziat Revoluţia doi ani, eram şi noi oameni azi…”.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite