Cum ar trebui să arate controversatul stadion cu 5.500 de locuri din Alexandria. „S-au trezit foarte multe patimi“

Cum ar trebui să arate controversatul stadion cu 5.500 de locuri din Alexandria. „S-au trezit foarte multe patimi“

Actualul stadion din Alexandria, care ar urma să fie demolat FOTO Elisabeth Bouleanu

Stadionul din Alexandria, investiţie de 12 milioane de euro, se va realiza doar dacă va fi aprobat de Guvernul României. Fiind o investiţie mai mare de 8 milioane de euro, nu este suficient doar avizul de la Ministerul Dezvoltării pentru a putea fi pusă în practică. Deocamdată, proiectul nu a ajuns pe masa guvernanţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Modernizarea Stadionului municipal Alexandria, judeţul Teleorman, investiţie în valoare de 12 milioane de euro, care urmează să fie derulată prin Compania Naţională de Investiţii, este la mâna guvernanţilor.

Proiectul privind realizarea complexului sportiv a primit toate avizele Ministerului Dezvoltării şi Companiei Naţionale de Investiţii, dar fiind vorba de o investiţie de peste 8 milioane de euro, este nevoie de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi demararea investiţiei. Potrivit unor surse neoficiale, proiectul legat de modernizarea stadionului din Alexandria ar fi trebuit să se afle pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de săptămâna trecută, însă acest lucru nu s-a întâmplat. 
 
”Conform actelor normative în vigoare, investiţiile de peste 8 milioane de euro sunt aprobate de Guvern. Cele sub 8 milioane de euro se aprobă de Ministrul Dezvoltării. S-au trezit foarte multe patimi, dar în spate sunt doar raţiuni politice. Îmi doresc ca premierul şi membrii cabinetului să aibă raţiune”, spune primarul Alexandriei, Victor Drăguşin, care susţine că investiţia este binevenită la Alexandria.
 
Pro şi contra stadion
 
Comentată şi contestată la nivel naţional de unele voci care consideră că stadionul de 12 milioane de euro este prea mult pentru Teleorman, judeţ recunoscut pentru nivelul scăzut de trai, investiţia a împărţit şi alexăndrenii în două tabere.
 
În tabăra susţinătorilor intră autorităţile locale care consideră investiţia necesară nu doar pentru sportivii din judeţ, ci şi pentru copii şi tineri. ”Sunt foarte mulţi alexăndreni care au opinat că nu este necesar acest obiectiv, acest complex sportiv. Nu i-am simţit că iubesc oraşul sau că înţeleg ceea ce se întâmplă. Mă refer la alexăndreni. Au fost voci care au spus că nu avem echipă în Divizia A. Am dat exemplul cu Târgu Jiu, un oraş comparabil cu noi. Stadionul de la Alexandria este copia fidelă a stadionului de la Târgu Jiu. Ele sunt nişte proiecte tip. Târgu Jiu a avut echipă în divizia A. Şi dacă retrogradează, ce facem? Luăm stadionul şi îl mutăm într-o altă localitate care are o echipă promovată în Divizia A? Şi eu îmi doresc şi am făcut paşi pentru a avea o echipă în divizia A. Dar avem echipă în prima divize naţională de fotbal fete”, susţine primarul Victor Drăguşin.

Recent, la Alexandria, s-a finalizat o sală polivalentă, investiţie derulată tot prin Compania Naţională de Investiţii, care a costat aproximativ 20 de milioane de lei. ”S-a finalizat Polivalenta pentru sporturile de sală. Este absolut necesar un stadion pentru atletism şi sporturile de echipă din exterior. Dacă nu putem oferi condiţii extraordinare privind viitorul tinerilor din Alexandria, hai măcar să avem copii sănătoşi şi de ce să nu încercăm şi varianta unor cariere sportive pentru tinerii noştri”, mai spune primarul Alexandriei.
 

Macheta stadionului de fotbal care ar urma să fie construit la Alexandria cu 12 milioane de euro
 
În tabăra celor ”contra” amenajării stadionului din Alexandria, în valoare de 12 milioane de euro, intră alexăndreni sau teleormăneni care consideră că judeţul şi reşedinţa au alte nevoi. ”Stadionul e un fel de tichie de mărgăritar. Alexandria are nevoie de alte lucruri. Nu sunt locuri de muncă, nu există investitori. Asta ne trebuia nouă?  Au promis că vor face un parc industrial care să creeze locuri de muncă. Nu s-a făcut. Facem stadion de milioane de euro în condiţiile în care echipă de fotbal n-avem”, spune Mirela. P, o alexăndreancă care nu susţine marea investiţie.
 
”Pentru cine face asa ceva, fraţilor? Vouă va trebuie asa ceva? Pe noi nu ne întreaba ce vrem, adică pe cetatenii?”, se întreabă în mediul online alt alexăndrean nemulţumit de realizarea stadionului.
 
Dacă va fi aprobat, complexul urmează să fie ridicat pe amplasamentul actualului stadion
 
Dacă va fi aprobat, complexul urmează să fie ridicat pe amplasamentul actualului stadion, care va fi demolat. Stadionul va avea o capacitate totală pentru 5.496 spectatori, o suprafaţă construită de 15.795 de metri pătraţi, iar durata de realizare a investiţiei este de 18 luni.
 
Terenul de fotbal va fi refăcut, dimensiunile acestuia urmând să fie 105×68 metri, va fi înierbat şi va fi dotat cu sisteme de drenare şi de degivrare. Pista de atletism cu suprafaţă sintetică va avea cinci culoare regulamentare. Va exista şi o masă a presei cu 48 de locuri, 2 studiouri TV şi o sală de conferinţe cu 75 de locuri. Vor fi amenajate două vestiare complet echipate, două săli de încălzire indoor, vestiar pentru arbitri şi cameră pentru oficiali, vestiare pentru alţi participanţi la organizarea evenimentelor, cameră de control cu vedere directă asupra tribunelor, cameră comandament securitate.
 
De asemenea, stadionul va fi dotat cu sistem de nocturnă, dispus pe copertinele celor două tribune, cu nivel de iluminare pentru transmiterea în direct a meciurilor televizate, sistem de sonorizare şi adresare public, tabele multimedia. Stadionul municipal va avea şi un hotel pentru sportivi cu 40 de camere cu paturi duble şi baie proprie, zona de recepţie, restaurant, spaţii de recuperare pentru sportivi/ SPA.
 
Proiect blocat timp de trei ani

Despre reabilitarea Stadionului municipal din Alexandria se vorbeşte încă din 2014. Investiţia ar fi trebuit să demareze în 2015 şi să fie finalizată până în prezent, conform proiectului iniţial. Proiectul a fost blocat însă după ce mai mulţi lideri PNL au considerat investiţia mult prea mare şi inutilă pentru o localitate aşa de mică şi săracă, priorităţile în opinia acestora fiind altele.

Prezent la Alexandria, în luna mai, cu prilejul inaugurării Sălii Polivalente - un alt obiectiv finanţat prin CNI, ministrul Sevil Shhaideh a anunţat că reabilitarea stadionului se afla în circuitul de avizare la nivelul ministerului, în comitetul tehnic de avizare. Proiectul a primit, în final, avizele Ministerului Dezvoltării Regionale şi urmează să ajungă pe masa guvernanţilor.

Contribuţia municipalităţii din Alexandria va fi de 1,38 milioane de lei. „Prin realizarea obiectivului de investiţii se va crea un adevarat pol cu caracter sportiv în Municipiul Alexandria, având în vedere că în imediata vecinătate a stadionului funcţioneză Sala Polivalentă a Ministerului Tineretului, un bazin de înot modern funcţional pe tot parcursul anului,  terenuri de tenis, terenuri de baschet. Apreciem că prin realizarea obiectivului de investiţii vor beneficia în mod direct Clubul Sportiv Şcolar (şapte secţii) şi Clubul Sportiv Teleorman (opt secţii) precum şi locuitorii din Municipiul Alexandria şi zona limitrofă, circa 100.000 de persoane”, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările