Cum a pus Ceauşescu o ţară întreagă la treabă decretând un concept paradoxal: munca voluntară obligatorie. Sustragerea se pedepsea cu excluderea din partid

Vreme de câteva decenii, sub dictatura lui Ceauşescu, românii au muncit cu mic, cu mare, în folosul statului şi pentru progresul mult visat al sistemului comunist. Munca, iniţial voluntară şi mai apoi patriotică, a fost formula găsită de Ceauşescu pentru a pune la treabă o ţară întreagă. Elevii culegeau cartofi sau struguri, studenţii începeau anul universitar cu un stadiu de muncă la câmp, intelectualii măturau străzi, cot la cot cu muncitorii.

Munca voluntară sau patriotică a fost parte a sistemului comunist vreme de câteva decenii. Invenţia nu i-a aparţinut dictatorului român. Modelul a fost preluat de la Lenin, care introdusese în Rusia, încă de la începutul anului 1918 munca obligatorie generalizată.

De la Lenin care a inventat ”subotnicul comunist”, prin care ruşii munceau gratis, în folosul statului, în zilele de sâmbătă,  Ceauşescu a adaptat în România munca voluntară, devenită mai apoi munca patriotică, în care românii au fost implicaţi cu mic cu mare în aproape toate sectoarele de activitate, tot în folosul statului.

Iniţial, au apărut „brigăzile voluntare”, constituite cu scopul de a reconstrui ţara. Apoi, s-a ajuns la munca voluntară justificată prin ideologii de partid. În final, fenomenul a fost ”împământenit” sub sintagma ”patriotismului”. Şi cum Ceauşescu voia o ţară de patrioţi, de la munca patriotică nimeni nu avea cum să se sustragă.

Anii '70-'80 au reprezentat perioada de vârf a fenomenului numit ”muncă patriotică”. Nu exista discurs al dictatorului sau al camarilei de partid în care să lipsească îndemnul la muncă patriotică. ,,Eu rog primii secretari să mobilizeze toate forţele, tineretul, chiar şi funcţionarii şi în zilele de sărbători şi din oraşe, pentru a strânge la timp, şi dacă se poate fără nicio pierdere sau în orice caz, cu pierderi minime, în întregime, grâul. Ştiţi că anul trecut a trebuit să scoatem din fondul central o cantitate destul de mare de grîu. Vom aprecia munca fiecărui comitet judeţean şi a fiecărei organizaţii de partid după felul cum vor acţiona pentru a strânge la timp şi în bune condiţii în întregime toată recolta”, îndemna Ceauşescu în 1971, într-una din şedinţele de partid.

Contribuţie importantă la popularizarea fenomenului în rândul maselor avea propaganda de partid. Presa vremii prezenta ştirile despre acţiunile de muncă patriotică astfel : ”În preajma tulburătorului echinocţiu de toamnă, pe câmpiile ţării, un eveniment cu largi semnificaţii sociale şi etice: elevi de liceu au venit să ajute la strânsul recoltei în cea mai bună tradiţie a muncii voluntar-patriotice a tineretului nostru”.

Elevii erau folosiţi în agricultură

De la elevii de şcoală generală, până la liceeni, studenţi, muncitori sau intelectuali, vreme de câteva decenii, sub comunism, toată lumea a luat parte la ceea ce înseamna ”munca patriotică”. ”La munci” era termenul consacrat în şcoli pentru zilele de sâmbătă în care, încărcaţi în autobuze, elevii de şcoală generală erau duşi la cules de struguri, fructe, cartofi, porumb sau bumbac. Fiecărui elev îi era dat un sac de rafie pe care trebuia să îl umple, după caz, cu struguri, porumb, fructe sau bumbac. Zilele de muncă începeau dimineaţa şi sfârşeau după apusul soarelui. De-a lungul zilei, ”la munci”, elevii erau supravegheaţi de cadre didactice, puse şi ele la treabă.  

Munca patriotică a elevilor era prezentată în jurnalele de ştiri în stil propagandistic: ”În livadă, dragi copii/Strângeţi prune brumării, coşuri pline/ Iară mâine veţi avea magiun pe pâine”. Cei mici, nu numai că erau puşi la muncă, dar erau puşi să şi zâmbească şi în faţa camerelor de luat vederi şi, eventual, să recite versuri cu entuziasm: ”După ce am strâns prunele, am pus la uscat fânul mirositor şi parfumat. Fân mult şi bun pentru vite înseamnă lapte din belşug la iarnă!”

Cu cât elevii erau mai mari, cu atât li se repartizau munci mai grele. Dacă cei din gimnaziu mergeau la cules de struguri, cei de liceu erau duşi la plivitul buruienilor pe câmpurile patriei. Potrivit jurnalelor de ştiri ale vremii, totul se făcea cu pricepere şi entuzism: ”Elevii de liceu au venit să ajute la strângerea recoltei în cea mai bună tradiţie a a muncii voluntar patriotice a tineretului nostru. 66.00 de mii de tineri dovedind entuziasm şi pricepere...”.

În realitate, elevii puşi la munci neadecvate vârstei lor nu erau chiar atât de pricepuţi şi, de multe ori, dădeau bătăi de cap şefilor de CAP, obligaţi să raporteze creşterile de producţie aduse de munca patriotică, când, de fapt, nepriceperea celor mici ducea la pierderi.

Munca patriotică pentru studenţi

Sub Ceauşescu, viaţa studenţească nu însemna doar cursuri şi laboratoare, ci şi stagii de muncă patriotică. Anul universitar, care începea pe 15 septembrie, debuta în facultăţi cu un stagiu de două săptămâni de muncă patriotică la strâns de porumb, cartofi sau recoltat de struguri. Studenţii erau duşi pe şantiere de muncă, unde li se asigura cazare masă şi transport, pentru a presta în folosul patriei. ”Muncile” pentru studenţi durau două săptămâni.

Pentru presataţia ”voluntară”, în folosul patriei nimeni nu era plătit. Condiţiile de cazare erau insalubre, în barăci de zilieri sau grajduri dezafectate, mâncarea era puţină şi proastă, iar, de apa, studenţii pe care Ceauşescu îi voia patrioţi ,aveau parte doar atunci când venea cisterna.

Sustragerea de la voluntariatul patriotic se pedepsea aspru. Studentul se putea alege cu scăderea notei la purtare sau o notă mai mică la examen dacă dezerta de pe şantierul de muncă. Membrii ai Uniunii Tineretului Comunist riscau cea mai mare pedeapsă: excluderea din organizaţie.

Bărbaţii scoşi la patrulare,intelectualii puşi să măture străzi

Adulţii, oameni ai muncii, erau scoşi la munca patriotică doar după program sau în zilele de duminică , pentru a nu fi scoşi din producţie în timpul săptămânii de lucru. În singura zi liberă din săptămână, în oraşe, bărbaţii erau scoşi la patrulare, alături de miliţieni, prestând astfel muncă patriotică pentru menţinerea linişti şi ordinii publice.  

Agricultura era un alt domeniu în care oamenii muncii erau puşi să presteze voluntar pe câmpurile patriei. Indiferent că erau muncitori sau intelectuali, sub regimul comunist, nimeni nu scăpa de la obligaţia de a-şi aduce contribuţia la progresul societăţii. Vara, intelectualii erau scoşi la măturat străzile, iarna , ingineri sau economişti puneau umărul la curăţarea trotuarelor de zăpadă.

Activiştii de partid infiltraţi în toate întreprinderile nu scăpau cu vederea nimic şi sustragerea de la munca patriotică însemna asumarea unei pedepse.

În vara anului 1971, fenomenul s-a extins intens. „Atât în investiţiile industriale, cât şi la cele din agricultură, trebuie să se apeleze în mai mare măsură la muncă voluntară, la folosirea tineretului, în general a a oamenilor muncii  şi din agricultură şi din industrie, a gospodinelor , în executarea la timp a investiţiilor prevăzute în plan. Aceasta este valabil şi pentru lucrările de locuinţe şi alte lucrări social-culturale, lucrări edilitare”, îndemna Ceauşescu în 1971.

În acelaşi an,  un decret al Consiliul de Stat stabilea condiţiile de desfăşurare a  muncii patriotice pe şantierele naţionale ”Unitatile socialiste, la solicitarea organizatiilor Uniunii Tineretului Comunist sau Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunist din Romania pot preda acestora spre executie unele lucrari pentru a fi realizate prin munca patriotica, in conditiile prevazute in prezentul decret”.

Fenomenul prin care statul îşi exercita puterea asupra populaţiei era impus pentru a economisi bani la bugetul naţional şi pentru a construi cât mai mult obiective de interes public pe care Ceauşescu le avea în plan.

”Actiunile de munca patriotica se desfasoara sub conducerea directa a organizatiilor Uniunii Tineretului Comunist sau ale Asociatiilor Studentilor Comunist din Romania, in cadrul santierelor nationale, judetene si locale ale tineretului, al taberelor de munca patriotica, precum si in cadrul altor activitati cu caracter obstesc, pentru realizarea unor obiective de investitii din industrie, agricultura, transporturi, constructii de locuinte si edilitar-gospodaresti, efectuarea unor lucrari de productie, cercetare, proiectare si prestari de servicii, a unor lucrari in domeniul agriculturii si silviculturii, colectarea si introducerea in circuitul economic a materialelor refolosibile”, se arata în acelaşi decret.

Reminescenţe

Munca patriotică a dispărut în România, începând cu 1989, anul căderii comunismului. Reminescenţe ale deceniilor de muncă voluntară sau patriotică au rămas în conştiinţa românilor. Expresia ”muncă patriotică” a ajuns, în vocabularul uzual, expresia prin care este descrisă o muncă prost plătită, muncă în zadar sau muncă fără folos. Se spune că neimplicarea românilor în acţiunile de voluntariat şi lipsa simţului civic ar fi, potrivit unor analişti, tot o consecinţă a deceniilor în care români au fost obligaţi să presteze, sub Ceauşescu, munca patriotică.