Cum a ajuns rusoaica Nadia Russo să lupte pentru România în Al Doilea Război Mondial. A sfârşit în mizerie şi anonimat

Nadia Russo a fost una dintre membrele celebrei Escadrile Albe, fiind titulara brevetului de pilot cu numărul 9 din aviaţia română. Rusoaica adoptată de România a luptat în Al Doilea Război Mondial împotriva bolşevicilor, din cauza cărora îşi părăsise patria mamă. După război a ajuns în lagărul din Bărăgan. În ciuda faptelor sale de vitejie recompensate cu ordine şi medalii, a avut parte de un sfâşit în mizerie şi anonimat.

Născută în Rusia şi adoptată de România, ţară pentru care a luptat în Al Doilea Război Mondial şi care a persecutat-o după marea conflagraţie, Nadia Russo a rămas în istoria aviaţiei româneşti un nume enblematic. Alături de Marina Ştirbey, Mariana Dragescu sau Virginia Thomas, rusoaica Nadia este considerată una dintre marile doamne ale aviaţiei româneşti, fiind posesoarea brevetului de pilot cu numărul 9 din aviaţia română. 

Nadia Nădejda s-a născut la Tver, un orăşel de lângă Moscova, pe 17 iunie 1901, într-o veche familie aristocrată cu rădăcini în istoria Rusiei imperiale. A rămas orfană de ambii părinţi la vârsta liceului şi a fost nevoită să fugă din Rusia în perioada revoluţiei din 1918. S-a refugiat în Basarabia şi a fost nevoită să se căsătorească, în 1925, la insistenţele rudelor familiei, cu un moşier basarabean bătrân, Alexandru Russo. 

Căsătoria a durat câţiva ani. Atrasă de zbor şi mânată de dorinţa de a-şi ajuta semenii, Nadia a urmat, pe rând, cursurile pentru surori medicale organizate de Crucea Roşie şi cursuri de pilotaj. În aceeaşi perioadă (1932-1934) a urmat cursurile şcolii de Belle Arte. După despărţirea de moşierul basarabean, s-a mutat în Bucureşti şi s-a înscris la Şcoala de pilotaj ”Ing Mircea Cantacuzino”. Aici a reuşit să obţină brevetul de pilot cu numărul 9 din aviaţia română. Înaintea ei, doar opt românce mai reuşiseră această performanţă.

Premiată de regele Carol al II-lea

După obţinerea brevetului de pilot, Nadia Russo şi-a mai îndeplinit un vis. Acela de a avea propriul avion. În 1937 reuşeşte să-şi cumpere un avion personal, jumătate din costul aparatului fiind suportat din bugetul Ministerului Aerului. Cu avionul personal a participat la competiţii de profil, reprezentând România şi obţinând rezultate spectaculoase. În 1938, participă la Raliul Micii Antante, fiind singura concurentă care a parcurs cei 4000 de kilometri singură, fără însoţitor de zbor. Pentru performanţa obţinută la raliu, Regele Carol al II-lea i-a conferit Ordinul "Virtutea Aeronautica" de pace, clasa Crucea de Aur. 

A urmat un şir lung de competiţii în care a obţinut rezultate remarcabile. Datorită talentului şi determinării sale, Nadia a intrat în elita aviaţiei feminine româneşti. În 1940 a ajuns să se numere printre aviatoarele care au format celebra Escadrilă Albă.

 A luptat împotriva patriei-mamă

Ca membră a Escadrilei Albe, singura unitate de femei pilot din Al Doilea Război Mondial, Nadia Russo a participat la campania din Răsărit. Se spune că, dincolo de misiunea de pilot activ în armata română, a avut o dorinţă personală: a lupta împotiva bolşevicilor care îi distruseseră patria mamă şi cuibul părintesc. Începând cu luna iunie 1941, când România a intrat în război împotriva Uniunii Societice, ruoaica a participat împreună cu colegele din Escadrila Albă în campania Basarabiei. Pentru faptele de vitejie şi miile de soldaţi salvaţi de pe frontul de lupă, rusoaica a fost recompensată alături de colegele sale cu Ordinul "Virtutea Aeronautica" cu spade, chiar la propunerea mareşalului Victor Antonescu. 

S-a restras din activitatea de pilot înainte de terminarea războiului, din cauza unor probleme de sănătate. În 1943, la 42 de ani, după campania Stalingradului, Nadia Russo s-a retras din Escadrila Albă. Pentru faptele sale din cel de-Al Doilea Război Mondial, luptând de partea României, rusoaica îşi căpătase în presa renumele de "basarabeanca de cea mai autentică şi românească spiţă". Nadia Russo a fost recompensată cu Ordinul "Vulturul German" clasa a III-a si Crucea "Regina Maria" clasa a III-a. 

”În goana aripilor albe”

Activitatea rusoaicei pe front nu s-a rezumat doar la salvarea soldaţilor răniţi. Pasionată de fotografie,Nadia Russo a surprins în raidurile sale sute de ipostaze de război, mărturii ale ororilor petrecute pe front.

 "Nedespărţită de aparatul de fotografiat, Nadia a surprins sute de ipostaze ale războiului, reunite mai târziu în patru mari albume de fotografii. Impresii de pe front a adunat nu doar în imagini, ci şi într-un volum de amintiri, În goana aripilor albe, care trebuia să apară la Editura OFAR. După 23 august 1944 acest lucru a devenit imposibil. Câteva fragmente au fost publicate în revista ” România aeriană” în primul număr din ianuarie 1943. Restul se pare că s-a pierdut”, evocă Daniel Focşa în volumul” Escadrila Albă. O istorie subiectivă”.

Închisă în lagăr după război

După război, în ciuda meritelor sale recunoascute, Nadia Russo a fost persecutată de ţara pentru care luptase. Implicata in procesul ofiţerilor aviatori, care au avut contacte cu militarii englezi din Comisia Aliată de Control, rusoaica a fost arestată. În 1951 a fost condamnată la şapte ani de închisoare. A petrecut următorii şase ani în închisorile de la Mislea şi Miercurea-Ciuc. În 1957, a fost deportată în Bărăgan. În lagăr şi-a găsit iubirea. S-a căsătorit cu Guy Bossy, un bărbat mai tânăr cu zece ani. După eliberare a petrecut câţiva ani de domiciliu forţat. 

Abia în 1962 a scăpat de pedeapsă şi a colindat România în căutarea unui loc de muncă. Fostul pilot din război a ajuns să lucreze la o fabrică de ambalaje pentru a-şi câştiga pâine. După moartea soţului Guy Bossy, fără pensie şi fără niciun ajutor, Nadia Russo şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în mizerie. S-a îmbolnăvit de amnezie şi a murit în 1988, în anonimat. A fost înmormântată în Cimitirul Reînvierii din Bucureşti.