Competiţie inedită la Clubul Pensionarilor. Gospodinele s-au întrecut la un concurs de gogoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 30 de gospodine s-au înscris la concursul de gogoşi/turte organizat de Primăria municipiului Alexandria.

La prima ediţie a competiţiei, concurentele au pregătit 18 feluri de gogoşi şi 11 tipuri de turte. Juriul format din specialişti în industria alimentară a stabilit cu greu câştigătoarele ţinând cont de textura produsului şi de aspectul acestuia. "A fost dificil de jurizat. Toate concurentele s-au întrecut. Criteriile au condus la departajarea concurentelor. Criteriile care au stat la baza jurizării sunt: aspectul produsului , atât în exterior cât şi în interior, culoarea, gustul.", a declarat Gina Curea, membru al juriului. Mai multe concurente au fost depunctate deoarece nu şi-au încadrat preparatele la categoria corespunzătoare. "S-a interpretat greşit tematica concursului. Turtele sunt făcute din aluat de pâine cu sau fără umplutura. Gogoşile sunt din aluat dospit care au ou, lapte şi îndulcitori. Atenţie mare! Sunt concurente care s-au înscris la secţiunea de gogoşi cu langoşi. Langoşul nu este la gogoşi. Este la turte sau plăcinţele." , a spus în faţa concurentelor, Euzefina Eremia, inginer în industria alimentară.

Câştigătoarea primului loc la categoria turte a participat pentru prima dată la un concurs fără a lua în calcul un posibil loc pe podium. "Nu m-am aşteptat să câştig. Sunt bucuroasă că am luat primul loc la turte. Nu au avut nimic special. Am pus făină, drojdie. Le-am frământat cu un pic de ulei şi cu multă dragoste. Prima turtă am făcut-o cânt eram tânără şi fac mereu. Este prima dată când particip la un concurs.", a povestit Maria Ciolan.



Ocupanta locului al III-lea la categoria 'gogoşi' crede că experienţa în bucătărie şi ingredientele de calitate au ajutat-o să câştige un premiu. "Este un început. Iniţial am zis că nu vin, nu particip, că e greu. Orice început este greu. Probabil că pe viitor o să perseverez ca să ajung şţi mai sus. Am luat o făină bună, drojdie, zahăr, am pus un pic de iaurt ca să rămână moi.", a spus Elena Chirilă. Ocupantele primelor trei locuri la ambele categorii au câştigat seturi de tigăi şi oale, iar gospodinele care nu au reuşit să ocupe un loc pe podium au plecat acasă cu accesorii şi ustensile de bucătărie.
 

image
Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite