Cinci mituri despre fitness care fac mai mult rău decât bine: este sportul cel mai bun mod de a slăbi?

Cinci mituri despre fitness care fac mai mult rău decât bine: este sportul cel mai bun mod de a slăbi?

FOTO 123 RF

Există un moment al zilei când e bine să facem sport? Cât de mult contează dieta când vrem să slăbim? Jurnaliştii de la Insider au lămurit, cu ajutorul specialiştilor, care sunt cele mai vehiculate şi false mituri când vine vorba de fitness.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Exerciţiul este cel mai apropiat lucru cu un medicament miraculos pe care îl avem“, aşa începe un articol de pe thisisinsider.com despre câteva mituri larg răspândite despre când şi cum ar fi bine să facă oamenii mişcare.

Autorul materialului subliniază că orice fel de mişcare este mai bună decât deloc. „Asta înseamnă că orice efort care vă face să vă mişcaţi şi să respiraţi - fie că este vorba de o clasă de kickboxing de două ori pe săptămână sau de o plimbare de 30 de minute la lucru - are beneficii măsurabile pentru creier şi corp“, se mai arată în material, citând un studiu apărut într-o publicaţie americană a unei asociaţii ce se ocupă de afecţiunile inimii.   

1. E nevoie de cel puţin două săptămâni ca să intri în formă

La majoritatea oamenilor, ţesutul muscular începe să se obişnuiască după o săptămână fără exerciţii fizice regulate.

2. Cel mai bun moment să faci sport e dimineaţa

Cel mai bun moment pentru antrenament e cel în care aveţi timp. Dacă obişnuiţi să faceţi mişcare  seara, nu renunţaţi la asta. Dacă preferaţi să alergaţi dis-de-dimineaţă, faceţi asta. „Unele cercetări sugerează că mişcarea dimineaţa ar putea ajuta la reducerea pierderii în greutate şi ar ajuta corpul să ardă mai multă grăsime pe parcursul zilei“.

3. Ridicarea de greutăţi transformă grăsimea în muşchi.

Afirmaţia e cât se poate de falsă întrucât, fiziologic vorbind, grăsimea nu poate fi transformată în muşchi. Sunt două ţesuturi diferite: ţesutul adipos sau grăsimea care se găseşte sub piele, se strânge între muşchi şi în jurul organelor interne cum ar fi inima, respectiv ţesutul muscular poate fi regăsit în tot corpul. „Cel mai bun mod de a reduce ţesutul gras este de a mânca o dietă sănătoasă care încorporează legume, cereale integrale, proteine ​​slabe şi grăsimi sănătoase, cum ar fi cele găsite în ulei de măsline şi peşti“, se arată pe site-ul citat.

4. Să faci sport e cel mai bun mod de a slăbi

Specialiştii susţin că slăbirea începe aproape întotdeauna cu schimbarea majoră a obiceiurilor alimentare. „Din punctul de vedere al pierderii în greutate, dieta joacă un rol mult mai mare decât exercitiile fizice“, le-a declarat Philip Stanforth, profesor la Universitatea din Texas, celor de la Business Insider. 

5. Ca să arătaţi bine e suficient să faceţi sport o dată sau de două ori pe săptămână

„Pentru ca antrenamentele dumneavoastră să producă rezultate reale, ar trebui să faceţi exerciţii de 3-5 ori pe săptămână“, a declarat, pentru Business Insider, fiziologul Chris Jordan. Acesta a publicat în ianuarie, anul acesta, un studiu ştiinţific în revista Circulation a American Heart Association. Potrivit acestuia, cele mai bune rezultate pentru sănătatea inimii au fost obţinute când participanţii au făcut sport de 4-5 ori pe săptămână.

Mai puteţi citi:

Ce carenţe de vitamine şi minerale poate ascunde oboseala

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: