Dueluri celebre din istorie. Gelozia era ofensă simplă, luptele cu spada sau pistolul erau pedepsite cu închisoarea, martorii aveau un rol-cheie

Dueluri celebre din istorie. Gelozia era ofensă simplă, luptele cu spada sau pistolul erau pedepsite cu închisoarea, martorii aveau un rol-cheie

Duel

Bărbaţi celebri şi-au pierdut viaţa în duel, în vremurile în care onoarea se apăra cu spada, sabia sau pistolul. Chiar dacă practica era interzisă prin lege şi codul penal prevedea pedepse grele, vreme de câteva secole duelul a fost un mod de apărare a onoarei pătate. Soţi geloşi şi înşelaţi, oameni politici, gazetari, feţe princiare au fost protagoniştii principali ai duelurilor din România.

Duelul ca mod de apărare a onoarei bărbăteşti nu a fost inventat de români, însă practica adoptată de pe alte meleaguri a prins şi România, unde de-alungul câtorva veacuri, mulţi şi-au găsit sfârşitul în duel, fiind ucişi de spadă, sabie sau pistol.
 
”Duel numim orice luptă cu arme omorâtoare între două persoane. În special se numeşte duel lupta între două persoane cu arme omorâtoare şi de acelaşi fel, pentru reparaţiunea onoarei atinse, sub condiţiuni fixate”. Aşa era definit duelul în România, în 1896, potrivit cărţii-document. ” Duelul călăuză în chestiuni de onoare” scrisă de locotenentul I Pleşoianu şi O. Schachowski. Aceeaşi carte explică diferenţa dintre duel şi o bătaie. În cel de-al doilea caz , lupta avea loc fără condiţii fixate în prealabil.
 
Când cei doi autori au aşternut pe hârtie teoria duelului în România, practica începuse deja să prindă teren pe teritoriul României. ”Feciorii de boieri trimişi în străinătate la învăţătură, la cumpăna dintre  secolele XIX şi XX, au avut revelaţia duelului ca metodă de apărarea a onoarei şi au adus practica în ţară. Cele mai multe dintre conflicte se iscau de la femei, dar au fost şi cazuri în care s-a ajuns la duel de la ofense între bărbaţi, loviri sau jigniri în public. Au existat şi cazuri de duel plecate de la articole din presă sau de la polemici din ziare”, explică profesorul de istorie Radu Marian.
 
Totul pleca de la onoare, care era definită în 1896 drept ” sentimentul şi conştiinţa ce ne îndeamnă să procedăm astfel în viaţă, încât să ne păstrăm în tot momentul despre noi înşine un neclintit fond de stimă”. Reparaţiunea de onoare  însemna fie acceptarea duelului, fie acordarea de scuze publice, cu martori.
 
Se considera că onoarea atinsă este reparată încă de la începerea luptei, indiferent de rezultat. ”Onoarea atinsă este reparată îndată ce lupta a început şi rezultatul luptei nu influenţează cu nimic reparaţiunea deja îndeplinită, de aceea lupta poate fi intrerupă  chiar fără a se fi cauzat vreo rănire” , mai explică cartea scrisă în 1896. În cazul în care se convenea ca duelul să meargă până la moartea unui dintre protagonişti, atunci actul era interpretat ca unul de răzbunare.
 
Gelozia era considerată ofensă simplă
 
Ofensa simplă, insulta şi bătaia erau considerate în 1896 motive de duel în România.  Gelozia era considerată ofensă simplă, înjurătura sau semnele obscene intrau la categoria insultelor, iar atingerile violente constituiau bătaia. Cel gelos, jignit sau bătut se numea ”ofensat”, iar cel provocat la duel ”ofensator”. După regulile duelului de acum un veac, ofensatul avea drepturi, iar ofensatorul, doar datorii, în momentul stabilirii duelului. Ofensatul avea dreptul să aleagă modul, armele şi distanţa duelului. Ofensatorul avea datoria de a da satisfacţie celui jignit, ”adică de a îi reda stima”. Cererea de duel, în scris, era dusă ofensatorului de cartel.
 
Martorii aveau şi ei rol bine stabilit în duel. Ei vegheau ca lupta să se desfăşoare după condiţiile stabilite în prealabil, îşi sprijineau prietenii răniţi sau le ascultau ultimele dorinţe în cazul în care duelul era unul mortal. Nu puteau fi martori ai duelului rudele protagoniştilor. Lupta pentru recăpătarea onoarei  putea fi transmisă de la tată la fiu.” Fiul poate cere satisfacţie pentru onoarea tatălui când acesta a trecut de 60 de ani, asemenea când tatăl său este preot sau infirm” mai explică cartea din 1896. Fiul, în schimb, nu putea apela la tată pentru a-l reprezenta în luptă.

Duelul american, cel mai periculos
 
Duelul cu sabia se făcea, de regulă, numai prin lovituri. De aceea, dueliştilor li se cerea să nu aibă săbiile ascuţite, ci rotunjite sau frânte. Armele se trăgeau la sorţi, iar adversarii se dezbrăcau de tunică sau bluză pentru a arăta pietul gol martorului adversarului. La duelul cu spada, armele se alegeau tot prin tragere la sorţi. Era împotriva regulilor duelului ca  a se da o lovitură adversarului căzut jos.
 
La duelul cu pistolul, de regulă, armele trebuiau să fie de acelaşi fel sau între lungimile ţevilor să nu existe o diferenţă mai mare de 34 de milimetri. Cea mai mică distanţă dintre luptători era de 15 paşi. Armele erau întotdeauna încărcate de către martori.
 
Duelul cu pistolul ”pe loc” însemna că între cei doi adversar cea mai mare distanţă putea fi de 35 de paşi, iar cea mai mică de 15 paşi.La duelul cu pistolul ”dos a dos” adervsarii se aşezau cu spatele la o distanţă de 25 de paşi şi trăgeau la semnalul martorilor. Duelul cu avansare însemna că cei doi protagonişti se îndreptau unul către celălalt. Cel mai periculos duel era considerat a fi cel ”după semnal”, în care cei doi trăgeau după un semnal dat de martori şi în anumite condiţii stabilite dinainte.
 
Duelul american era cel mai dur. Excludea de la bun început orice orice împăcare sau blândeţe şi nu presupunea martori. Participanţii la duel alegeu din două gloanţe acoperite, de culoare albă şi neagră. Cel care alegea glonţul negru, trebuia să se sinucidă într-o perioadă de timp stabilită de adversar.
 
Duelurile erau relatate în presă
 
Ofiţeri sau simpli negustori, funcţionari, oameni politici, scriitori sau îndrăgostiţi au fost protagoniştii români ai duelurilor, în ciuda faptului că practica era interzisă prin lege şi se pedepsea conform codului penal în vigoare. Cazurile de duel erau prezentate ca şi ştiri în paginile ziarelor vremii. 
 
La Craiova, răzbunătorii paraponisiţi nu îşi găsesc satisfacţie decât în duel. În seara zilei de 9 august, I.P. şi N., propietari, din cauza unei femei pe care amândoi o iubeau, s-au provocat la duel, alegându-şi ca armă pistolul la distanţa de 20 de paşi. Locul, lângă comuna Breasta. După două schimbri de gloanţe n-au fost câtuşi de puţin zgâriaţi. Nu după multă vreme, apucându-se de ceartă, s-au luat la bătaie în toată puterea cuvântului, încât nici unul nu mai rămăsese cu haine pe ei. Orice am zice, tot e mai bun obiceiul cel vechi, bătaia ca la uşa cortului, căci, aşa cum se vede, cu duelul nimic nu rezolvi”, relata Curierul Olteniei din  16 august 1893.
 
Pedepsele pentru duel
 
În Codul Penal intrat în vigare în 1865, duelul era considerat ”delict special”.  În articolul 258 din Codul Penal se stabilea pedepsa cu închisoare de la 15 zile pâna la 6 luni si cu amenda de la 200 pâna la 1.000 de lei pentru duelisti. În cazul în care în urma duelului rezultau răniţi sau morţi, pedeapsa creştea. Articolul 259 stabilea închisoarea de la 15 zile pâna la 4 ani pentru cel care astfel de cazuri. 
 
"Daca luptatorii se vor bate la duel fara secundanti ori martori sau daca regulile hotarâte de martori ori de secundanti nu se vor fi respectat si daca din acest duel a rezultat moartea sau ranirea unuia, culpabilul se va pedepsi dupa dispozitiunile generale cuprinse în aceasta lege asupra omorului sau alte raniri corporale" , spune articolul 260 din Codul Penal. Când un militar se lupta în duel cu un adversar care nu era militar, acesta urma să se spună jurisdicţiei tribunalului civil.
 
Pedepse mai severe pentru duel au apărut în timpul domniei lui Carol al II-lea
”În Codul Penal adoptat în 1936, se prevedeau pedepse mai mari, atât pentru protagonişti, cât şi pentru martori sau chiar medicii aduşi să asigure asistenţa medicală”, mai spune profesorul de istorie Radu Marian.
 
Primul duel, pedepsit  după Codul Penal Soţul înşelat moare împuşcat
 
Primul duel pedepsit după Codul Penal din 1865 s-a petrecut la Botoşani şi a pornit de la gelozia unui soţ înşelat. Cazul este prezentat în cartea ” Codul Onoare şi regulile duelului scrisă de Ion I Nedelescu: ”Alexandru Medvay, profitând de încrederea amicului său Eugen Brodschi şi de lipsa lui de la căminul conjugal, îi ademeneşte soţia cu care era de multă vreme în relaţiuni şi pleacă cu ea în Ungaria spre a reveni după câtva timp iarăşi la locul de baştină.La prima întâlnire cu Medvay însă e pălmuit şi provocat la duel. Cartelul e primit, condiţiunile luptei sunt în amănunţime stabilite, părţile fiind de acord că ieşirea pe teren este inevitabilă”. 
 
Duelul are loc pe moşia unui prieten al celor doi adversari, la Botoşani. După trei focuri de armă, Medvay, soţul înşelat este rănit mortal. Cazul ajunge în justiţie, iar Eugen Brodschi este condamnat la doi ani de închisoare. Martorii au fost achitaţi.
Femeia fatală , motiv de duel
 
Natalia Balş, fiica cea mică a lui Grigore Ghica, a rămas în istorie drept o femeie fatală care a stârnit dueluri şi căreia i-au căzut victime mulţi amanţi. De o frumuseţe răpitoare, s-a căsătorit la vârsta de 15 ani cu Costache Balş, un dregător domnesc care deţinea o funcţie publică în Iaşi. Despre frumoasa şi tânăra soţie Natalia se spune că adora complimentele tinerilor din jur. Pentru că bărbaţii roiau în jurul ei şi nu conteneau să îi admire frumuseţea, stârnea invidia doamnelor şi gelozia soţului. Cel mai tare l-a înfuriat pe Costache Balş un locotenent austriac, contele von Stolberg, care nu se mai lăsa dus de lângă Natalia. Soţul gelos s-a văzut nevoit să-l provoace la duel pe contele care îi curta soţia, dar gestul avea să îi fie fatal.
 
Emanoil Hagi Mosco, un genealogist care a surprins viaţa boierească a epocii interbelice, descrie momentul duelului fatal boierului gelos: „Cei doi tineri s-au asezat fata în faţă, în vestitul Copou, unde, la primul schimb de focuri, Balş, lovit în inima, ironica pecete a soartei, îşi sfârşeşte tinereea de abia începută“.
Eliza Balş ,fiica marelui logofăt Lupu Balş, o altă femeie fatală a epocii a provocat şi ea un duel. În 1857, după ce a divorţat de Alexandru Moruzi , Eliza s-a căsătorit cu Dumitru Beldiman, cu care fuge în Italia. După cîţiva ani  îl părăseşte pe Beldiman pentru un conte italian. În 1863, la Florenţa, Beldiman îl provoacă pe conte la duel, pentru a-şi repara onoarea de soţ înşelat. Niciunul dintre protagonişti nu a fost rănit.
 
Fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu , mort în urma unui duel
 
De la ofensă simplă, s-a ajuns la un duel în 1921.  Lascar D. Zamfirescu ,fiul scriitorului si politicianului Duiliu Zamfirescu  si un căpitan numit  D.D. Maican s-au duelat cu pistolul. După trei focuri de pistol, Lascar Zamfirescu a fost rănit grav la cap si a murit la câteva zile după luptă, într-un sanatoriu din capitală.
Adversarul a fost condamnat la doua luni de  închisoare corectionala, potrivit art. 259 din Codul Penal. Maican a ispăşit pedeapsa şi s-a sinucis la ieşirea din închisoare.
 
Prinţul Gheorghe Bibescu, mare duelist
 
Un mare duelist roman a fost prinţul George Bibescu (1833-1902), fiul domnitorului Tarii Romanesti Aventurile sale au fost povestite de Octavian Sava în cartea ” Prinţul rătăcitor”. Se spune că, în 1869, la Paris, Bibescu a avut o aventură  cu sotia principelui Paul de Bauffremont, numită Marie-Valentine Contesa a fugit cu  Bibescu, iar Bauffremont a băgat divorţ. Bibescu a fost cel care a cerut duel, după ce soţul înşelat i-a adus comentarii ofensatoare în presă.  Fiind un bun spadasin, Bibescu a câştigat duelul, rănindu-l pe principe.
Prinţul Bibescu l-a provocat la duel şi pe un gazetar francez , care a fugit de spada celebră a românului şi a refuzat duelul. Şi tot Bibescu a vrut să se răfuiască, prin duel, cu  C.A. Ionescu, cunoscut la vremea respectivă pentru acuzaţiile de plagiat aduse lui I. Luca Caragiale.
 
Un duel celebru : Filipescu - Lahovary
 
Un duel rămas celebru în istorie a fost cel din 1897 petrecut între Nicolae Filipescu şi Gheorghe Lahovary. Primul era publicist şi proprietar al ziarului ”Epoca” şi s-a lansat într-o aprigă campanie împotriva guvernului liberal.
Lahovary  era proprietarul ziarului L'Indépendence Roumaine” ,ziar care susţinea politicile liberale. În urma unei polemici cu Nicolae Filipescu si ziarul ”Epoca”, Lahovary este provocat la duel.  Lahovary  propune împăcarea, însă Filipescu nu acceptă. Terenul duelului a fost ales într-o sală de scrimă şi la numai câteva minute de la începerea luptei, Lahovary a murit, înjunghat de spada lui Filipescu.
 
Procesul care a urmat după duel este prezentat în cartea ” Codul Onoare şi regulile duelului scrisă de Ion I Nedelescu. Nicolae Filipescu  şi cei doi martori au fost chemaţi în faţa instanţei. Sentinţa a fost dată în 1898. Nicolae Filipescu a primit  şase luni închisoare si un leu despagubire catre partea civila care se desistase, iar martorii au fost achitati. 
Un român l-a omorât în duel pe socialistul Lassalle
 
În 1864, liderul socialist german Ferdinand Lassalle a fost omorât la vârsta de 39 de ani de un glonţ tras în timpul unui duel cu un student român. Povestea duelului a plecat de la  o femeie. Lassalle s-a îndrăgostit de tînăra Helene von Dönniges, fiica unui diplomat  Familia fetei s-a opus căsătoriei din cauza faptului că socialistul german era, la origini, evreu . Se spune că Lassale ar fi fost  dispus să se boteze în religia creştină, însă tânăra a găsit alt pretendent, pe tânărul boier român Iancu Racoviţă.  Lassale l-a provocat iniţial,  la duel pe tatăl fetei, considerând că a fost ofensat atunci când acesta l-a respins din cauza originilor sale. Tatăl a refuzat provocarea, dar duelul a fost acceptat de Iancu Racoviţă. Cei doi s-au duelat cu pisolul la Geneva. Lassale a murit, după ce boierul român l-a împuşcat.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: