Cele mai brutale metode de avort forţat din România decreţeilor lui Ceauşescu. Cum acţiona muştarul introdus în vagin

Timp de 24 de ani, din 1966 până în 1989,  românii au fost cobaii celui mai sinistru experiment demografic făcut vreodată în România. Planul lui Nicolae Ceauşescu, de a creşte cu forţa populaţia României până la 30 de milioane de locuitori, a însemnat naşterea a zeci de mii de copii nedoriţi şi moartea a mii de femei care au recurs la avorturi empirice.

O populaţie de 30 de milioane de locuitori, familii cu cel puţin patru copii, femei devenite mame indiferent de vârstă, cât mai mulţi şoimi ai patriei şi pionieri care să formeze generaţia Omului Nou.

Acesta a fost planul nebunesc al lui Nicolae Ceauşescu, care a stat la baza celebrului Decret 770 apărut în 1966.

Ceauşescu nu a fost primul conducător al României care a interzis avorturile şi a stabilit pedepse cu închisoarea pentru femeile care recurgeau la această operaţie. 

Avortul fusese interzis în România prin lege în 1948, după al Doilea Război Mondial, când populaţia României scăzuse drastic şi autorităţile au dorit creştere demografică. Măsura a avut efecte negative asupra sănătăţii femeilor românce care au continuat să facă avorturi ilegale şi să-şi pun vieţile în pericol.

Din acest motiv, în 1957, autorităţile române au revenit asupra deciziei şi au emis o lege prin care devenea legal avortul la cerere. Ceauşescu s-a îngrijorat însă, în 1966, când un studiu demografic a scos la iveală faptul că, în România, se înregistra un spor natural negativ. Studiul a fost discutat de comunişti în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv Central al PCR. Concluzia trasă de Ceauşescu a fost că natalitatea este scăzută din cauza libertăţii avorturilor.

Aşa a apărut, în octombrie 1966, Decretul 770 prin care se interzicea avortul la cerere. Textul articolului de lege stabilea faptul că” interzicerea cursului sarcinilor este interzisă”.

Articolul 2 al Decretului 770 prevedea situaţiile în care avorturile erau permise:

a) sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlaturat printr-un alt mijloc;
b) unul dintre părinţi suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar sau care determină malformaţiuni congenitale grave;
c) femeia însărcinată prezintă invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale;
d) femeia este în vârstă de peste 45 de ani;
e) femeia a născut patru copii şi îi are în îngrijire;
f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest”.

Potrivit articolului 3, ”întreruperea în cazurile prevazute la art. 2 se poate efectua în primele trei luni ale sarcinii. În caz exceptional, când se constată o stare patologică gravă care pune în pericol viaţa femeii, întreruperea cursului sarcinii se poate face până la şase luni”.

Încălcarea prevederilor Decretului 770 intra sub incidenţă penală. ”Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiţii decît cele prevăzute în acest decret constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal”, stabilea articolul 7 al celebrului decret. Pasibile de pedepse erau nu doar româncele care încercau să scape de sarcină, ci şi medicii, asistentele sau moaşele care se încumetau, pe ascuns, să facă întreruperi de sarcină.

Avorturi empirice

În lipsa metodelor contraceptive, timp de 24 de ani cât a fost în vigoare decretul 770, româncele care rămâneau gravide şi nu îşi doreau copii au recurs la avorturi empirice. Mii de femei şi-au pierdut viaţa sau au rămas mutilate pentru tot restul existenţei lor, în urma apelării la avorturile empirice. Multe femei au apelat la leacuri băbeşti şi la persoane fără pregătire medicală care ofereau ajutor în schimbul unor sume de bani. 

Româncele care doreau să scape de sarcină pe ascuns îsi introduceau în vagin alcool, hipermanganat de potasiu, chinină, muştar, zeamă de lămâie sau alte substanţe toxice considerate a fi declanşatoare de avort. Operaţiunile se făceau în casele celor care ofereau servicii, pe ascuns şi în condiţii deloc sanitare. Alte românce apelau la medicamente în cantităţi mari pentru a le provoca întreruperile de sarcină.  

Făceau băi fierbinţi de şezut, beau bere fiartă cu hrean răzuit, cărau greutăţi de tot felul până la provocarea sângerării, semn că sarcina era pierdută. Multe femei mureau sau sufereau complicaţii în urma cărora rămâneau infertile pe viaţă. Cele mai multe se fereau să ajungă pe mâinile medicilor chiar dacă erau în stare gravă, pentru că descoprirea întreruperii de sarcină însemna puşcăria.

Efectele decretului asupra natalităţii

La un an de la apariţia decretului 770, în România natalitatea s-a dublat. În perioada 1967-1972 s-au născut două milioane de copii, care şi-au căpătat numele de ”decreţei”, după legea 770 care interzicea avorturile. Natalitatea a început să scadă din nou după 1970.

Între timp, româncele descoperiseră avorturile empirice şi întreruperile de sarcină ilegale funcţionau în toate oraşele. Sub ameninţarea scăderii natalităţii, Ceauşescu a impus şi alte măsuri. Femeile care lucrau în întreprinderi erau obligate să facă anual un control ginecologic, iar medicii consemnau orice semn care ar fi putut indica sarcina sau un avort.

Gravidele erau monitorizate lunar. Ca să dea exemplu negativ şi să sperie româncele cărora le-ar fi trecut prin cap să scape de sarcinile nedorite, regimul comunist a recurs la gesturi sinistre, fără precedent în istorie. O femeie moartă în urma unui avort empiric, fostă lucrătoare la APACA, a fost plimbată cu sicriul prin curtea unităţii, în văzul colegelor, drept exemplu negativ.

Taxa de celibat şi mamele eroine

Ceauşescu a adoptat măsuri, atât pentru stimularea natalităţii, cât şi pentru pedepsirea celor care nu făceau copii. În anul 1967, a apărut decretul 940. Orice femeie care năştea 10 copii era numită ”Mamă eroină” şi primea drept răsplată bani.

Drept pedepasă pentru cei care nu făceau copii, comuniştii au şi întrodus taxa de celibat şi de nuliparitate. Tinerii căsătoriţi care nu aveau copii erau obligaţi să achite un impozit de 10% din venitul lunar. Iniţial impozitul viza doar cuplurile căsătorite şi fără copii, dar din anul 1977 a fost aplicat şi celibatarilor.

Erau consideraţi celibatari bărbaţii necăsătoriţi cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani şi  femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, care nu avea copii. Decretul 770 a fost anulat, pe 26 decembrie 1989, imediat după căderea regimului comunist şi, odată cu dispariţia lui, avortul la cerere a fost permis.