Ce a rămas după Marin Preda în satul Moromeţilor. Pe urmele marelui scriitor, la Siliştea Gumeşti: „Aşa mândru cum era el, nu prea vorbea cu lumea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O incursiune în lumea lui Moromete, în Siliştea Gumeşti, satul copilăriei lui Marin Preda, este o întoarcere în timp. „În câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare: viaţa se scurgea aici fără conflicte mari“, aşa descria Marin Preda, cu mulţi ani în urmă, localitatea natală. O observaţie perfect valabilă şi astăzi.

După şase decenii de la apariţia romanului „Moromeţii“, la Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, timpul pare la fel de răbdător cu oamenii. Deşi neamul lui Călăraşu, Marin Preda luând numele mamei după ce s-a stabilit la Bucureşti, s-a stins şi niciunul dintre cei care i-au inspirat personajele din roman nu mai trăieşte, spiritul Moromeţilor a supravieţuit deceniilor trecute. Poianei lui Iocan i-a luat locul Cârciuma lui Bucureşteanu. În locul lui Cocoşilă, Ţugurlan şi Ilie Moromete politica este la fel de virulent dezbătută de un Grigore a lui Ciobanul a lui Ţigănilă şi de Vodă Stelian a lui Marina lui Dogeanu. 

Aştăzi, puţini silişteni se mai pot lăuda că l-au cunoscut pe cel care i-a făcut celebri. Gheorghe Ion (87 de ani), fost primar al localităţii, este unul dintre cei care l-au cunoscut pe Preda în perioada şcolii şi al cărui drum în viaţă s-a intersectat cu al scriitorului până la finalul tragic al acestuia. „Tatăl meu a fost directorul şcolii în care a învăţat Marin Preda în clasele primare. El este domnul Toderici din «Moromeţii». Tata a murit la 99 de ani şi a apucat să citească romanul. Foarte mult s-a regăsit în ceea ce a scris Preda“, povesteşte Gheorghe Ion.

„Pe el îl interesa numai să citească“

Viaţa lui Marin Preda ca elev, aşa cum şi-o aminteşte Gheroghe Ion, a fost adevărata sursă de inspiraţie pentru personajul Niculae. Marin Preda a fost  înscris pentru prima dată la şcoală în 1929, la iniţiativa învăţătorului Ionel Teodorescu, însă tatăl scriitorului, Tudor Călăraşu, nu l-a lăsat la şcoală. A fost  reînscris la şcoala primară din sat, un an mai târziu. Primii ani de şcoală ai elevului Marin Preda n-au fost uşori. Antrenat în munca câmpului şi având responsabilităţi în gospodărie, copilul Preda a ajuns cu greu la şcoală. Aşa se explică absenţele din catalog. Dorinţa lui de carte a învins şi, în ciuda absenţelor şi a mediilor scăzute la purtare, elevul Preda a ajuns cel mai bun din seria lui. Când Tudor Călăraşu nu i-a mai dat bani de cărţi, a fost ajutat de învăţătorul Teodorescu. El i-a  împrumutat manuale pentru ca Preda să reuşească să termine anul şcolar. Aşa a ajuns să termine clasa a VII-a cu media generală 9,15. „Atunci a prezentat el renumita lucrare care a impresionat pe toată lumea. Când a absolvit  clasa  a VII-a, în comuna Ciolăneşti, unde se ţinea un examen de sfârşit de ciclu de şapte clase, Marin Preda a câştigat primul, a luat 10. Lucrarea lui a fost nemaipomenită, toţi directorii l-au laudat“, îşi aminteşte Gheorghe Ion.

image

Adolescentul preocupat de literatură a vrut să meargă la Şcoala de învăţători, dar a fost respins la vizita medicală din cauza miopiei. Cu ajutorul unui librar din Miroşi, Constantin  Păun, care i-a făcut rost de cărţi, Preda a mers la Şcoala Normală din Abrud. Vacanţele şi le petrecea pe prispa casei din satul natal. „Pe el îl interesa numai să citească. Când eu eram elev în cursul inferior al liceului, ne duceam la scăldat după-amiaza. El nu venea niciodată şi râdeam de el. Nu numai cei din generaţia mea râdeau de Preda, ci şi alţii mai mici. El stătea pe prispă cu cartea în mâna. Parcă îl văd şi astăzi, întins pe perna de paie, pe căpătâi, cum îi spuneam noi, pe la 18 -19 ani, mereu cu o carte în mână. Era foarte rezervat. Nu venea să joace fotbal. Era oricum foarte stângaci. Nu venea la balurile din sat, nu ştia să danseze“, îşi aminteşte Gheorghe Ion despre adolescenţa lui Preda.

„Chiormaliul e leşinat după Stela“

Preda a trăit fiorii primei iubiri adolescentine în satul natal. Şi tot atunci a cunoscut şi deziluzia în amor. „Plângea după Stela Enachescu, fata unui tâmplar. Era o fată de o frumuseţe rară. Era brunetă, iar el era leşinat după ea pentru că era deşteaptă. Ea nu prea-l băga în seama că era şi miop, şi cam stângaci în materie de fete. Ei îi plăcea să danseze, să fie regina balului. Pe el nu-l interesa aşa ceva. Când noi eram copii, se ştia că era leşinat dupa fata tâmplarului. Se spunea: „Chiormaliul e leşinat după Stela“, mai povesteşte Gheorghe Ion. Prima mare iubire a lui Preda, Stela Enachescu, avea să ajungă profesor universitar de limba română şi directoarea Colegiului „Mihai Viteazul“ din Capitală. Preda avea să o revadă şi în Bucureşti, dar şi la întrunirile fiilor satului pe care autorităţile locale le organizau la Siliştea Gumeşti. „În 1972 la «Fii satului» când s-a văzut cu Preda şi s-au luat în braţe, Stela i-a zis: «Ce faci mă, chiormaliule?» Am rămas toţi căscaţi, nu ştiam cum să ne comportăm cu el, ca să se simtă bine“, mai povesteşte Gheorghe Ion.

Tramvaiul-dormitor

Primii ani petrecuţi de Marin Preda după absolvirea şcolii la Bucureşti au fost plini de neajunsuri. „Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti… N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul, şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea“, povestea mai târziu Marin Preda. A refuzat să revină la Siliştea Gumeşti, în satul natal şi a preferat să rămână în Capitală: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca“, spunea scriitorul. În 1941 s-a angajat corector la ziarul „Timpul“.

image


A lucrat apoi ca funcţionar la Institutul de Statistică, pentru ca mai apoi să ajungă secretar de redacţie la „Evenimentul zilei“. Scriitorul a plecat apoi în armată în 1943-1945. Marele debut editorial a avut loc în 1948, când i-a apărut volumul de schiţe şi povestiri „Întâlnirea din Pământuri“. Pornind de la schiţa „Salcâmul“,  în 1949 a început să scrie prima versiune a romanului „Moromeţii“. Cartea avea să vadă lumina tiparului şase ani mai târziu.

În toţi ani în care s-a zbătut să răzbească în cercurile literare de la Bucureşti şi să-şi facă un nume, Preda a revenit rareori în satul natal. Nu şi-a uitat însă consătenii. „Eu eram student şi aveam un coleg sucevean care a vrut neapărat să-l cunoască pe Preda. Mi-a cerut să-l duc la consăteanul meu. Sincer să fiu, mare lucru nu ştiam despre ce scrisese el. Două săptămâni am citit de Marin Preda, că să nu fiu chiar aşa de tâmpit când mă duc în faţa lui. Marin Preda a fost un om căruia i-a plăcut să se dea mare. I-a plăcut să dovedească că e om al dracului. Când am ajuns la el, la «Viaţa Românească», mi-a spus «Nelule» şi mi-am dat seama că îşi amintea de mine. Ca să dovedească cât de mare a ajuns, ne-a dus la Capşa şi am servit un prânz. După vreo lună şi ceva, m-am dus singur şi am dat peste Aurora (n.r. ‒ prima soţie a scriitorului)  la el în cabinet. Am mers toţi trei la Capşa. Atunci, ea mi-a spus: «Studentule, voi nu ştiţi ce comoară aveţi la Siliştea Gumeşti», îşi aminteşte Gheorghe Ion.

N-a fost profet la Siliştea Gumeşti

Siliştenii contemporani cu Preda nu l-au văzut niciodată ca pe o comoară a locului. Când revenea în sat, în mijlocul celor pe care îi făcuse celebri, chiar şi după apariţia romanului „Moromeţii“, Preda nu era asaltat de admiratori. „Venea foarte rar în sat. Aşa mândru cum era el, nu prea vorbea cu lumea. Stătea la Ilinca, pentru că, între timp, la ei era o sărăcie groaznică. Când ieşea din casă se mai plimba pe uliţă până în centru. Nu vă imaginaţi că sărea lumea pe el. Asta se spune prin cărţi. Nu venea nici dracu la el“, îşi aminteşte Gheorghe Ion. Pragmatici şi mai interesaţi de asfaltarea drumurilor decât de literatură, consătenii lui Preda nu i-au apreciat opera la reala ei valoare. „Ei mă iubesc mai mult pe mine că am asfaltat drumuri şi poduri, decât pe Marin Preda că i-a făcut celebri în lume“, recunoaşte Gheorghe Ion, fost primar al comunei în perioada 2000-2004.

”Stătea pe prispă cu cartea în mâna. Parcă îl văd şi astăzi, întins pe perna de paie, pe căpătâi, cum îi spuneam noi, pe la 18 -19 ani, mereu cu o carte în mână. Era foarte rezervat. Nu venea să joace fotbal. Era oricum foarte stângaci. Nu venea la balurile din sat, nu ştia să danseze. Marin Preda a fost un om căruia i-a plăcut să se dea mare. I-a plăcut să dovedească că e om al dracului. Când am ajuns la el, la «Viaţa Românească», mi-a spus «Nelule» şi mi-am dat seama că îşi amintea de mine. Ca să dovedească cât de mare a ajuns ne-a dus la Capşa şi am servit un prânz. Gheorghe Ion, fost primar în Siliştea Gumeşti

Preda, comuniştii şi Securitatea

Marin Preda a fost urmărit de Securitate în ultimii ani din viaţa sa. Declaraţiile soţiei sale, Elena, făcute publice după moartea lui Preda arată că scriitorul era urmărit, şicanat cu telefoane de către necunoscuţi, ameninţat şi speriat. Preda avea dosar la Securitate încă din 1971. Numele de cod pentru romancierul Marin Preda era „Editorul“. Securiştii îi urmăreau atât viaţa personală, activitatea de director de la editura „Cartea Românească“, dar mai ales poziţia faţă de regim. „Ce mai bârfea Preda pe comunişti şi pe Nicolae Ceauşescu! Se plimba cu mine intenţionat numai pe alei când aveam discuţii d-astea. Eu nu-mi dădeam seama pe atunci de ce. Eu îl invitam la restaurant, iar el nu şi nu. Ţinea să mergem pe alee. El se ferea. Când ne duceam la restaurant sau la el în garsonieră vorbeam numai despre femei. I-a mai pupat şi el în fund pe comunişti, de nevoie. Îmi spunea asa: «Eu trăiesc între lupi şi dacă nu urlu, mă mănâncă»”, îşi mai aminteşte Gheorghe Ion despre Preda.

În campanie electorală  la Siliştea Gumeşti

În ultimii ani din viaţă, Preda a mai revenit la Siliştea Gumeşti doar invitat la evenimente locale. Una dintre vizite a fost cu prilejul campaniei electorale pentru câştigarea unui post de deputat în Marea Adunare Naţională. Întâlnirea a avut loc la Căminul Cultural în 1979. „A venit cu Laurenţiu Fulga, contracandidat. Erau doi pe un loc atunci şi a avut loc o întânire cu sătenii. Primăriţa de atunci a început să-şi laude realizările: «După cum ştiţi, în comuna noastră au apărut 12 posturi telefonice». La care Preda, râzând, a spus: «12?. Ha, ha, ha! Să fi avut Cocoşilă  telefon sa fi vorbit cu tata şi să-i zică: Bă, când vii cu boii la potcovit!»“, mai povesteşte Gheorghe Ion. În 1980, Preda a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională, fiind reprezentat al circumscripţiei electorale Drăcăşănei-Teleorman.  

Patru silişteni la moartea sa

La vârsta 57 de ani şi nouă luni, pe 16 mai 1980, Preda murea în camera 6 de la Palatul Mogoşoaia. Vestea dispariţiei fulgerătoare a ajuns şi la silişteni. „Când am afla că a murit l-am sunat pe generalul Dragnea, consăteanul nostru, să vedem cum organizăm, cum ajungem la Bucureşti. Am fost o delegaţie de patru inşi din comuna Siliştea. N-a venit nici primarul, nici notarul, niciun oficial. La Bucureşti, ne-am adunat mai multi, studenti, profesori, ingineri, veniţi de prin ţară, dar delegaţia din sat asta a fost, de patru oameni“, îşi mai aminteşte Gheorghe Ion.

Casa scriitorului a ajuns o ruină

Aproape în fiecare weekend, la Siliştea Gumeşti, poposeşte câte un turist rătăcit prin zonă care odată ajuns în locul făcut celebru de „Moromeţii“ vrea să vadă casa natală a scriitorului. Timpul n-a avut însă deloc răbdare cu imobilul şi nici cu indolenţa autorităţilor. Casa lui Preda este astăzi o ruină împrejmuită de bălării, care figurează însă pe „Lista monumentelor istorice“ din judeţul Teleorman. Istoria casei are până şi ea ceva din spiritul personajelor din „Moromeţii“. Urmaşii lui Marin Preda au vrut să scoată un ban de pe urma celui care i-a făcut celebri.

Au cerut bani mulţi pe imobil şi au refuzat să o vândă primăriei care nu dispunea de suma cerută. Gheorghe Ion, fost primar în perioada 2000-2004, spune că a vrut să cumpere casa de la rudele lui Preda: „Noi aveam atunci 200 de milioane de lei vechi, eram dispuşi să-i dăm pe casă. Ei au cerut mai mult, primăria nu a avut şi nu au vrut să o dea“. 

image

Edilii care s-au perindat prin fruntea Primăriei Siliştea Gumeşti au fost dezinteresaţi să pună în valoarea casa lui Preda. În final, ultimul proprietar, Tudora Stănculescu, nepoata lui Preda a vândut-o în urmă cu trei ani Asociaţiei Mişcarea de Rezistenţă Marius Tucă cu 35.000 de lei. Noii proprietari au lăsat casa în acelaşi stadiu de paragină. „Primăria Siliştea Gumeşti a făcut pe 30 iunie 2016 prima adresa către proprietari. N-a primit răspuns. Am mai  făcut una. În final am vorbit cu ei şi ne-au dat cheia să facem un pic de ordine pe acolo, să vedem la interior ce se poate face. Noi am fi dispuşi şi să o cumpărăm, să facem ceva acolo. Vrem să colaborăm cu proprietarul ca să o punem în valoare“, spune actualul primar Stelian Niculae.

Singurele lucruri care marchează faptul că Siliştea Gumeşti este satul Moromeţilor sunt un Centru Memorial, amenajat în şcoala unde a învăţat Marin Preda, şi o placa ruginită de pe casa natală a scriitorului. În curtea Centrului Memorial tronează bustul lui Preda , o sculptură realizată de sculptorul Panaite Chifu în anul 2006.

image

Notele lui Preda

Registrele matricole ale scriitorului teleormănean Marin Preda se păstrează la Direcţia Judeţeană Teleorman a Arhivelor Naţionale. Documentele reflectă situaţia şcolară a elevului Marin T. Călăraşu, fiu de plugar din Siliştea Gumeşti, un copil pentru care frecventarea cursurilor şcolare nu a fost o treabă uşoară. Prins între treburile gospodăreşti, munca câmpului şi păscutul oilor, viitorul scriitor a ajuns cu greu la şcoală în clasele primare.

În primii patru ani de şcoală, Marin Preda nu a avut niciodată nota zece la purtare, ci maxim nouă, în clasele a doua şi a treia. În clasa a I-a scriitorul  a avut media opt la purtare şi 15 absenţe nemotivate, iar în ultimul an de ciclu primar, media la Purtare a fost şapte. Preda a promovat primul an de şcoală cu media 7,15, fără să aibă 10,00 la nicio materie. Mediile din clasa I ale lui Marin Preda au fost: 7,00 la Scriere, 6,00 la Citire, 6,00 la Matematică şi 7,00 la Religie. Doar la Muzică (Cânt), Educaţie fizică şi Lucru manual, a obţinut media 8,00. 

Elevul Călăraşu nu a excelat nici în clasa a II-a: 7.00 la Scriere; 7, 00 la Citire şi 9,00 la Purtare.

image

Viitorul scriitor a reuşit să încheie clasele I-IV cu media 7,62. Scriitorul a obţinut primul 10 la şcoală abia în clasa a VII-a. Cum era de aşteptat nota maximă a venit la materia Compunere şi Citire.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite