Caz şocant la Şcoala „Mihai Viteazul” din Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clasa I A, învăţător Sorin Ilie
Clasa I A, învăţător Sorin Ilie

 Autorităţile sanitare locale au aflat târziu de boala elevului şi după ce au făcut analize celorlalţi elevi, au constatat că 16 din 30 sunt purtători de bacterie

  Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple la Şcoala „Mihai Viteazul”, din Alexandria. Mihai Răzvan T., un copil de 7 ani, din clasa I A s-a îmbolnăvit în urmă cu două săptămâni, primele simptome fiind de răceală. Alina, mama copilului a povestit că timp de o săptămână a fost tratat de medicul de familie, de roşu în gât, dar în week-end strarea micuţului s-a agravat. „Avea febră foarte mare şi începuseră să îi apară nişte ganglioni în zona gâtului”, a spus Alina. Luni, a ajuns cu copilul la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti, unde a fost internat cu suspiciunea de scarlatină. La trei zile de la analize, rezultatul acestora a fost pozitiv, iar mama a anunţat imediat învăţătorul, Sorin Ilie, care la rândul său a discutat problema cu directorul şcolii, Cristea Armeanu. Fiind o situaţie critică, conducerea şcolii a anunţat Direcţia de Sănătate Publică, care a luat legătura cu spitalul din capitală, însă aici răspunsul cadrelor medicale a fost unul neobişnuit. „Eu în ziua în care am aflat, am mutat copiii în altă sală de curs, însă deşi mama copilului ne spunea că este tratat de scarlatin㸠spitalul spunea că nu are niciun caz de acest gen”, a spus Armeanu.
  Inclusiv învăţătorul este purtător de bacterie
Coordonatorul Serviciului de Supraveghere şi Control al bolilor transmisibile – supraveghere epidemiologică din cadrul DSP, medic Luminiţa Dumitraşcu a spus pentru Adevărul de Seară că a aflat de acest caz de la un asistent, bunicul unui elev din clasa respectivă. „Cum am aflat, am mers şi am dezinfectat clasa şi am luat probe de la toţi copii. Din nefericire, 16 elevi şi învăţătorul sunt purtători de bacterie”, a spus doctorul. Sorin Ilie, însă, crede că vina pentru această situaţie, singurii vinovaţi sunt medicii de la spitalul „Victor Babeş”, pentru că nu au anunţat că acel copil este bolnav de scarlatină. Toţi elevii sunt acum monitorizaţi de cabinetul şcolar, iar reprezentanţii DSP fac analize peste analize pentru a vedea cum pot preveni apariţia bolii la ceilalţi purtători. „Astăzi vom primi rezultatele analizelor complete şi în urma acestora, vom stabili dacă trebuie să le facem vaccin împotriva acestei boli sau ce tratament să le administrăm. Indiferent de ce vom constata, toţi purtătorii vor primi medicamente gratuit”, a mai spus Luminiţa Dumitraşcu.
  Ce este scarlatina?
Scarlatina este o boală severă care apare în general la copii şcolari. Se manifestă prin temperatură mare şi dureri în gât, având simptomele unei răceli. Această boală se transmite foarte repede, prin strănut, tuse sau chiar prin vorbire ori râs.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite