Campaniile electorale de altădată. De ce conţineau buletinele de vot din perioada interbelică doar semne geometrice

Însemne electorale cu figuri geometrice, sloganuri ironice şi înţepătoare la adresa adversarilor politici şi găşti de mardeiaşi electorali care se luau la bătaie în plină stradă. Aşa erau campaniile electorale din perioada interbelică, în vremea în care ţăranii neştiutori de carte formau marea masă a electoratului român.

Pentru românii din perioada interbelică campania electorală însemna valuri de promisiuni, mesaje electorale scurte şi ironice, scandaluri în care erau implicaţi mardeiaşi electorali şi acuzaţii de fraudă la fiecare scrutin. După anul 1917, când Constituţia a fost modificată şi s-a introdus votul universal, egal, direct si secret pentru toţi cetăţenii , bărbaţii români au devenit o mare masă de manevră electorală. Femeile au căpătat drept de vot abia în 1938. 

 Introducerea votului universal a însemnat în primul rând creşterea numărului de alegători. Dacă până în 1917, în condiţiile votului pe colegii existau aproximativ 100.000 de alegători cu vot direct la nivelul întregi ţări, după introducerea votului universal numărul alegătorilor a crescut la câteva milioane. În anul 1919, în România aveau drept de vot şi de a fi aleşi toţi doar bărbaţii, cetăţeni români în vârstă de 21 de ani pentru Adunarea Deputaţilor şi în vârstă de 40 de ani, pentru Senat. Un deputat putea ajunge în Parlamentul României doar dacă avea votul a 30.000 de cetăţeni, iar pentru atragerea voturilor candidaţii făceau campanii electorale intense, care nu erau lipsite de jocuri murdare. 

Cum majoritatea alegătorilor proveneau din mediul rural, în secolul trecut, şi cei mai mulţi alegători erau neştiutori de carte, candidaţii şi partidele îşi alegeau cele mai simple însemne electorale , în aşa fel încât să poată fi reţinute cu uşurinţă şi de ţăranii analfabeţi.

Figuri geometrice pe buletinele de vot

În perioada interbelică românii votau figuri geometrice. Ţărăniştii aveau ca însemn electoral cercul, pe care alegătorii îl mai interpretau drept inel sau roată. Partidul ”Frontul Românesc” venea în faţa alegătorilor cu un însemn reprezentat de trei cercuri concentrice numite ”Roata cu raf şi butuc”. Partidul Naţional Liberal avea ca însemn electoral o linie în picioare ”l”, însemn schimbat mai târziu cu trei lini vericale ”lll”. Partidul Social-Democrat încerca să convingă alegătorii să pună ştampila pe un triunghi, iar Partidul Poporului pe o stea.

”Cine-a vota cu Ilie va fi cald p-a lui vecie şi-a scăpa de sărăcie”

Sloganurile electorale erau scurte şi ironice. Adversarii politici se acuzau reciproc că sunt vinovaţi de starea proastă a ţării, iar acuzaţiile ajungeau la electorat sub forma mesajelor lipite pe ziduri şi stâlpi. „Ascultaţi-ne apelul şi votaţi cu toţi inelul“  îndemna Partidul Naţional-Ţărănesc în 1922.

„Fiecare cerc pe vot/ E o palmă peste bot!“ spuneau tot ţărăniştii.

” Vreţi lumină şi dreptate  La oraşe şi la sate  dacă vreţi să se sfârşească jafu-n ţara românească Şi să umple visteria Cnstea şi economia Vă ajungeţi iute ţelul De veţi vota inelul” (slogan PNŢ din ziarul ”Ţărănismul”

Unele dintre sloganurile din perioada interbelică erau personalizate cu numele candidatului: ”Cine-a vota cu Ilie va fi cald p-a lui vecie şi-a scăpa de sărăcie”. Cele mai multe dintre mesaje aveau ca ţintă ţăranii deoarece ei reprezentau marea masă a alegătorilor: „De veacuri staţi îngenunchiaţi/ La toţi străinii şi tiranii/ Şi-aţi fost bătuţi şi-aţi fost scuipaţi/ Ca nimeni alţii, voi ŢĂRANII“ – Partidul Naţional - Ţărănesc 

Mardeiaşi electorali

Campaniile electorale nu erau lipsite de incidente. Fiecare partid avea gaşca lui de ”mardeiaşi electorali”. În rândul mardeiaşilor, după cum îi descrie presa vremii, intrau indivizi fără ocupaţie gata oricând să sară la gâtul găştii adversarilor politici, indiferent de numele partidului. Bătăile dintre mardeiaşii electorali se desfăşurau în plină stradă, actorii ajungeau la poliţie şi deveneau ştiri în presa vremii care relata intens incidentele electorale. Nae Cap de Fier, unul dintre mardeiaşii electorali de profesie a ajuns celebru în epocă după ce ziaristul Brunea Fox i-a dedicat un articol în care scria despre individul care schimbase ”stăpânii”la fiecare rundă de alegeri: "Nae Cap de Fier e dezorientat. În mai puţin de doi ani a servit trei partide. E descumpănit, dacă şi ăştia se cară peste un an?".

Acuzaţii de fraude

Majoritatea scrutinurilor electorale din perioada interbelică se încheiau cu acuzaţii de fraudă.Acuzaţiile veneau din partea perdanţilor şi erau aruncate în cârca câştigătorilor, mai ales  când aceştia fuseseră şi organizatori de alegeri. Ziarele din perioada interbelică relatau, uneori părtinitor,  acuzaţiile de fraudă „Prin cea mai batjocoritoare dezordine, prin nelegiuri flagrante, s-au falsificat de la un capăt la altul al ţării toate alegerile şi s-a dezlănţuit mai ales la sate o urgie electorală necunoscută nici în România veche şi nemaiauzită în provinciile realipite, pe când erau subjugate”, scria ziarul „Lupta despre alegerile din martie 1922, câştigate de PNL.

Îndemnuri la discernământ

În campaniile electorale în care demagogia era cuvântul de ordine al partidelor intrate în luptă românii erau îndemnaţi să discearnă între promisiunile electorale şi adevărul din spatele lor. Nicolae Iorga îi îndemna pe alegători în campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937: „Aveţi alegerile înaintea d-voastră. Îngăduiţi-mi un sfat care nu are a face politica.Atunci când întâlneşti un om în drum, îl judeci oare după haină şi pălărie sau după florile ori băţul ce ţine în mână?Nu, ci după fiinţa lui dinăuntru.Tot aşa, supt multe feluri de veşminte de partid se înfăţişează cine cere votul lumii muncitoare.Dar ce interesează e cum e omul. Cercetaţi-l în viaţă, în munca şi în fapta lui. Aceasta, numai aceasta hotărăşte”.